duminică, 31 mai 2026 ☀️Raleigh14°CSenin

Caută în Jurnalul Național

Externe

Trump amenință pacea de 77 de ani din Europa și vrea să scoată SUA din NATO

Ramona Badea · 01 aprilie 2026 · Actualizat: 12:24
Trump NATO

Președintele Donald Trump pare tot mai convins să retragă Statele Unite din NATO. Supărat că alianța militară nu l-a sprijinit în războiul cu Iranul, liderul de la Casa Albă amenință acordul care a menținut pacea în Europa în ultimii 77 de ani, numind organizația un „tigru de hârtie”.

NATO un tigru de hârtie

V-ați fi gândit vreodată că alianța nord-atlantică ar putea fi pusă sub semnul întrebării chiar de liderul american? Într-un interviu acordat presei britanice, Donald Trump a fost fără echivoc. Întrebat dacă ar reconsidera apartenența SUA la NATO, președintele a răspuns: „Oh, da, aș spune că este ceva ce nu se mai pune în discuție. NATO nu m-a convins niciodată. Am știut mereu că e un tigru de hârtie, iar Putin știe și el asta.”

Acuzațiile sunt extrem de grave.

Trump amenință cu taxe de 25 la sută pentru mașinile din Europa. Cum răspunde Bruxelles la presiuniRecomandăriTrump amenință cu taxe de 25 la sută pentru mașinile din Europa. Cum răspunde Bruxelles la presiuni

Ele vin pe fondul refuzului partenerilor de a sprijini Washingtonul în operațiunile militare din Orientul Mijlociu.

Conflictul cu Iranul sursa tensiunilor

Dar cum s-a ajuns aici? Totul a pornit după declanșarea războiului din Iran, un conflict în care Trump nu s-a consultat cu niciun aliat NATO. După ce Iranul a blocat Strâmtoarea Ormuz, o rută esențială pentru transportul global de petrol, prețurile la energie în Europa au crescut masiv, alimentând temeri privind o recesiune globală. Numai că sprijinul cerut de Trump nu a venit.

Președintele american a criticat dur lipsa de reacție, deși a acționat unilateral. „Nu am făcut mare caz de asta. Am spus doar: «Hei». Nu am insistat prea mult. Cred doar că ar trebui să fie ceva automat. Am fost acolo automat, inclusiv în Ucraina. Ucraina nu era problema noastră. A fost un test, și am fost acolo pentru ei, și am fi fost întotdeauna acolo pentru ei. Ei nu au fost acolo pentru noi”, a spus Trump.

Trump la Davos – Promite pace, amenință Europa. Tratatul din 1951, miza reală?RecomandăriTrump la Davos – Promite pace, amenință Europa. Tratatul din 1951, miza reală?

Atac direct la Marea Britanie

Și criticile președintelui american nu s-au oprit la nivel general. Marea Britanie, aliatul istoric al Statelor Unite, a fost vizată direct, în persoana premierului Keir Starmer.

Trump nu a ezitat să lanseze un atac personal. „Nici măcar nu aveți o marină. Sunteți prea bătrâni și aveți portavioane care nu funcționează. Nu am de gând să-i spun ce să facă. Poate face ce vrea. Nu contează. Tot ce vrea Starmer sunt mori de vânt costisitoare care vă fac prețurile la energie să crească vertiginos.”

Semnale din administrația americană

Iar declarațiile nu par a fi doar o ieșire nervoasă a președintelui. E drept că lucrurile par să se miște în această direcție și la nivel oficial. Secretarul apărării, Pete Hegseth, a sugerat că angajamentul față de apărarea colectivă a NATO nu mai este garantat.

RecomandăriDonald Trump ar fi legat Groenlanda de ratarea Nobelului și amenință Europa

„În ceea ce priveşte NATO, aceasta este o decizie care va fi lăsată la latitudinea preşedintelui. Dar voi spune doar că au fost dezvăluite multe lucruri”, a afirmat acesta.

La rândul său, secretarul de stat Marco Rubio a fost și mai direct, afirmând că relația cu NATO ar putea fi „reexaminată” după terminarea conflictului (cel din Iran, fireste). „Cred că, din păcate, nu există nicio îndoială că, odată ce acest conflict se va încheia, va trebui să reexaminăm această relaţie”, a spus Rubio.