Turcia, pesimistă în legătură cu negocierile dintre Rusia și Ucraina

Au trecut mai bine de șase săptămâni de când Rusia a invadat Ucraina. De atunci și până în prezent au avut loc nenumărate runde de negocieri, inclusiv în Turcia, dar nici până în acest moment, Vladimir Putin și Volodimir Zelenski nu au ajuns la un acord. În acest caz, speranțele par a fi din ce în ce mai departe.
Astfel, Kıymet Sezer a publicat o opinie pentru Yeni Sefak cu privire la temerile pe care Turcia le are în raport cu războiul din Ucraina.
De asemenea, speranțele pentru pregătirea mesei păcii dintre Rusia și Ucraina, care se dorește a fi întinsă cu medierea Turciei, se reduc pe zi ce trece. Masacrul de la Bucea, atacul asupra civililor în Kramatorsk și, cel mai recent, supozițiile privind atacul cu arme chimice în Mariupol au dat o lovitură negocierilor de pace. Dar Turcia continuă să încurajeze părțile pentru a continua dialogul, spune sursa citată.
Speranțele de pace în Ucraina se reduc pe zi ce trece.
Astfel că, după negocierile față în față pe care părțile le-au purtat la Istanbul, la 29 martie, speranțele de pace au fost umbrite de masacrul comis asupra civililor la Bucea, de atacurile asupra gărilor din Kramatorsk și Brodianka, de știrile cu privire la folosirea bombelor cu fragmentație și, cel mai recent, de supozițiile legate de folosirea armelor chimice în Mariupol.
Masa negocierilor încă nu a fost strânsă
În acest caz, întâlnirea dintre președintele Erdogan și președintele Putin va reprezenta o platformă importantă unde se va analiza cum pot fi depășite dificultățile și eliminate dezacordurile care încă existente între părți. Se așteaptă ca la această întâlnire să se discute și posibilitatea unei noi întâlniri la Istanbul a delegațiilor tehnice.
Determinare diplomatică pentru o soluție
De asemenea, pentru Ankara, aflată în poziția de mediator pentru încheierea unui armistițiu durabil și instaurarea păcii, masa păcii încă așteaptă. Turcia, determinată privind o soluție diplomatică, continuă să încurajeze părțile să continue dialogul. Şi negocierile între părți continuă potrivit prevederilor din documentul înaintat de Ucraina la Istanbul.
Privirile sunt îndreptate către întâlnirea dintre Erdoğan și Putin
Cu toate că speranțele de pace nu s-au epuizat de tot, ultimele indicii privind crime de război, pe lângă dezacordurile care continuă să existe, îndepărtează și mai mult părțile de masa păcii. Iar în această situaţie, Ankara urmărește îndeaproape evoluțiile cu scopul de a-și păstra poziția actuală.
Aşadar, ţinând cont de toate aceste evoluții, o posibilă întâlnire între Erdoğan și Putin pare să fie extrem de importantă pentru testarea determinării privind masa păcii după aceste ultime evoluții. Iar SUA și Marea Britanie, care doresc ca Rusia să piardă în Ucraina, estimau încă din primele zile ale războiului că va fi un război de lungă durată.








