În timp ce uleiul în țara noastră a ajuns aproape un produs de lux, în Franţa, uleiul produs la noi în ţară se vinde la jumătate de preţ. 5 lei costă litrul de ulei în Hexagon, asta în timp ce românii trebuie să-l cumpere din magazinele de la noi cu 10 lei litrul sau chiar mai mult.
Astfel că, pentru uleiul produs în România francezii nu trebuie să scoată mulţi bani din buzunare. Un internaut a făcut o postare unde a atașat mai multe fotografii în care a surprins preţul la marca de ulei Spornic.
Uleiul produs în România, comercializat în Franţa la jumătate de preţ faţă de preţul de la noi din ţară
De asemenea, cum era de aşteptat, internauţii s-au arătat revoltaţi.
,,Specula din RO, nu o întrece nicio altă țară! Toți îi fac vinovați pe alții ,fermierii vor ajutoare, dar pentru prețurile de la raft, nimeni nu dă socoteală românilor!”;
,,Ne merităm soarta.Nu mai trebuie să așteptăm dreptate, nu o s-o primim niciodată”;
,,Vom fi umiliți pe veci…”;
,,Poate are termenul apropiat de expirare”, se amăgeşte un internaut.
,,Poate să fie 1€, dar la en-gros”, au fost câteva dintre comentariile internauților.
Uleiul şi cartorii au înregistrat cele mai mari scumpiri
În plus, preţul uleiului comestibil a fost mai mare cu 49,7% în luna august a acestui an faţă de luna august a anului trecut, indică datele de la Institutul Naţional de Statistică. În acest moment, uleiul de floarea-soarelui, indiferent de brand, în majoritatea cazurilor, costă peste 10 lei/litru. Conform datelor INS, în topul scumpirilor se mai află uleiul comestibil (+ 43,57%) şi cartofii, cu o majorare de preţ de 40,55%.
Tot datele INS indică la produse nealimentare că avem campioane la scumpiri gazele naturale cu peste 70% mai mult în ultimul an, tutunul cu 35%, pentru un litru de benzină sau motorină, de asemenea, cu 35%.
„Variaţia preţului uleiului observată în ultimele luni a fost influenţată de mai mulţi factori, dincolo de oferta şi cererea de cereale şi seminţe oleaginoase, inclusiv de inflaţie. Războiul din Ucraina a dus la limitări logistice şi aprovizionare limitată„, au precizat reprezentanţii companiei Bunge la solicitarea ZF.
„Factorii care au contribuit la creşterea preţului la uleiul de floarea-soarelui sunt: costurile ridicate ale energiei electrice şi gazului, costul ridicat al transportului, la acestea adăugându-se şi creşterile repetate de preţ la toate materialele auxiliare de ambalat. De asemenea, costurile cu forţa de muncă au crescut în ultimul an. Nu în ultimul rând, costul financiar al creditelor, pentru achiziţia de materie primă, a crescut mult în ultimele 12 luni“, au adăugat reprezentanţii Prutul, conform stiripesurse.ro.