Un experiment din Victoria a produs eucalipți cu diametre cu 20% mai mari după rărirea pădurii

La aproape 30 de ani după rărirea intensivă a unei păduri de eucalipt montan din statul australian Victoria, cercetătorii au constatat că arborii rămași crescuseră mai mult decât cei din pădurea neexploatată. La Tanjil Bren, în Central Highlands, cei mai mari eucalipți din parcelele rărite aveau diametre cu 20% mai mari decât arborii folosiți pentru comparație.
Experimentul Silvicultural Systems a fost înființat între 1987 și 1989 în două zone din Victoria: Tanjil Bren și Cabbage Tree Creek, în East Gippsland, potrivit ScienceDaily, citat de Descopera.ro. Proiectul urmărea să compare regenerarea pădurii după intervenții de intensități diferite.
În parcelele rărite, cei mai mari arbori aveau aproximativ 80 de ani și depășeau, în medie, un metru în diametru, măsurat la nivelul pieptului. Unele exemplare treceau de 1,5 metri. Îndepărtarea unei părți dintre arbori le oferise celor păstrați mai mult spațiu și mai multe resurse pentru creștere.
Carbonul din lemn a ajuns la nivelul pădurii neexploatate
După 30 de ani, cantitatea de carbon stocată în lemnul arborilor din pădurea rărită intensiv era egală sau mai mare decât în suprafețele neexploatate. Arborii recuperaseră carbonul eliminat prin exploatare și acumulaseră suficient carbon suplimentar pentru a egala creșterea înregistrată în pădurile neatinse.
Dimensiunea arborilor contează și în cazul unui nou incendiu: cei mai mari sunt mai rezistenți la foc și au șanse mai mari de supraviețuire. Tot ei au o probabilitate mai ridicată de a forma scorburi, care oferă habitate esențiale, tot mai rare, pentru unele specii.
Camerele au găsit o specie rară în parcelele tratate
Intervențiile au favorizat și dezvoltarea salcâmilor în majoritatea zonelor studiate. Aceștia sunt folosiți de oposumul lui Leadbeater, o specie rară, atât pentru hrană, cât și pentru deplasarea prin pădure.
Camerele instalate de cercetători au identificat oposumul în toate parcelele analizate în care fuseseră aplicate tratamente silviculturale, adică intervenții asupra arborilor. În zonele neexploatate analizate nu a fost identificat niciun exemplar.
Proiectul a testat alternative la îndepărtarea tuturor arborilor
Din anii 1970, ecologiștii contestau tăierile rase, prin care sunt îndepărtați toți arborii dintr-o zonă, pentru distrugerea habitatelor speciilor rare și reducerea valorii ecologice a pădurilor. Silvicultorii susțineau că eucaliptul montan este adaptat incendiilor catastrofale și că tăierea rasă reproduce parțial efectele acestora asupra regenerării.
La mijlocul anilor 1980, autoritățile au restructurat industria lemnului și au investit echivalentul actual a 26 de milioane de dolari australieni pentru testarea alternativelor. Experimentul a inclus trei tipuri de intervenții:
- Tăieri rase tradiționale pe suprafețe cu lățimi de 250-350 de metri.
- Tăieri pe parcele mai mici, cu lățimi de 50-140 de metri.
- Răriri intensive, în care erau îndepărtați între 50% și 70% dintre arbori.
Pentru comparație au fost păstrate suprafețe întinse de pădure neexploatată. La Tanjil Bren, pădurea densă se regenerase după incendiile din 1939. Cercetătorii au delimitat sute de parcele și au urmărit dezvoltarea a mii de puieți.
La începutul anilor 2000, primele rezultate arătau că eucaliptul montan se regenera cel mai bine după tăierile rase. Când erau păstrați arborii înalți din coronament, partea superioară a pădurii formată din coroane, sau când suprafețele defrișate erau mici, predominau specii comune din vegetația de sub arbori, precum salcâmul.
După publicarea rezultatelor, experimentul a fost practic abandonat. Vegetația a acoperit drumul de acces, iar panoul proiectului s-a prăbușit.
Revenirea cercetătorilor la Tanjil Bren a confirmat și observația inițială despre regenerare: eucalipții din parcelele mari defrișate și din zonele cu tăieri rase erau în continuare numeroși și viguroși.






