Un tir a transportat o cutie în valoare de 30 de milioane de euro

De Jurnalul Național Actuale Auto 155 citiri
6 min citire

Inrolare trafic.ro




Un şofer român de TIR a aflat cu stupoare că trebuie să facă un transport special spre China, în valoare de 30 de milioane de euro.

S-a întâmplat azi dimineață, când șoferul de TIR român a primit o comandă pentru a încărca o cutie de 5,5m lungime, 2,45 lățime și 2,80 înălțime și vreo 25 de tone, în valoare de nu mai puţin de 30 de milioane de euro, cea mai scumpă marfă din cariera sa de 16 ani.

Cutia urma să ajungă într-un port din Genova la un alt transportator care va încărca acea cutie pe o navă până în China.

Entuziasmat de misiune, şoferul a început procedura de încărcare, însă a avut parte de o serie de provocări când a observat că măsurătorile trimise de firmă pentru cutie nu se potriveau cu remorca cu care venise el.

În afirmaţiile sale, „În gândul meu, până acum n-am dat gata nici un pod, dar cred că a venit momentul. Cică măsurătorile trimise de ei sunt corecte dar fără ambalaj.(…)Şi descărcă cutia, închide remorca lăbărțată, fugi la garaj, schimbă remorca și înapoi”, povestește șoferul pe grupul de Facebook Poveşti de prin parcări.

Recomandare din top articole

Într-un final problemele tehnice au fost rezolvate, iar șoferul român de TIR a fost gata de plecare cu transportul vieții lui în valoare de 30 de milioane de euro.

Potrivit șoferului, ar fi vorba despre un robot de mare precizie cu laser, folosit în industria camioanelor.

În povestirea sa, „O fi cutia aia scumpă dar n-aveți idee cât am înjurat-o azi până am încărcat-o.
Si ajung pe la 9.00 azi dimineață la firma respectivă, mă prezint, ii spun ce trebuie să încarc, aia de la birou mă ia un pic la rost pentru că trebuia să fiu la 8.00 fix acolo, așa îi spusese dispecera mea cu o zi înainte, să zică mersi că am întârziat doar o oră pentru că n-am auzit ceasul dimineață și-mi spune să mă duc la poarta 5 pentru că acolo încarc.

Eu venisem cu remorca mea, mă chemase de la mama naibii special pentru încărcarea asta pentru că țineau morțiș să încarce în prelată cutia aia și remorca mea este singura ce se „lăbărțează” în lățime pentru mărfuri voluminoase. Mai pe scurt, are un sistem ce se lăteste în spate pentru a intra marfă mai largă plus lanțurile de la macarale, etc.
Și-n mesajul primit de la dispeceră aveam măsurile de vreo 5,5m lungime, 2,45 lățime și 2,80 înălțime și vreo 25 de tone. Nimic greșit, și pe cutie la fel scria, aceleași masuri.
Lăbărțez remorca, sincer îmi ia vreo 40 de minute s-o pregătesc de încărcare pentru că trebuie decopertată pe toate părțile, plus tavanul, plus scânduri, stâlpi, înălțată șina laterală și începem să incărcăm.
La prima încercare, lovea în stâlpii de la ușă. Mai lărgesc intrarea, la limită intră. Zic, stai așa că ceva nu este bine și iau o ruletă și măsor lățimea cutiei, 2,53. Mnezăo. Zic, bun incărcăm așa, nu mai pun stâlpii și vedem ce-o fi. Pozinionam cutia, scoatem lanțurile, dau să cobor tavanul, ioc. Iau ruleta, masor, 2,85 și șina de aluminiu de pe tavan se sprijinea direct în cutie, făcând două măsurători, treceam de 4,16m înălțime. În gândul meu, până acum n-am dat gata nici un pod, dar cred că a venit momentul.
Ne chinuim vreo oră să tragem de șine, să le indesam pe lângă cutie, nimic. Ăștia încep să sune în stanga Și-n dreapta. Koleka problem, să mă cac în măsurile voastre. Cică măsurătorile trimise de ei sunt corecte dar fără ambalaj.

Oră 12.00, remorca lăbărțată, pleacă la masă, cică la 13.00 ne auzim să vedem ce facem. Nu că am fi făcut ceva de la 9.00 dimineață dar hai să mai stam o oră.
După pauză vine maistrul sau ce-o fi fost ăla și-mi spune că nu pot pleca așa și mai mult de atât nu putem coborâ înălțimea. Hai s-o descărcăm.
Sună și dispecera mea, Cosmin, vino la garaj și schimbă remorca, las-o pe aia și ia platforma.
Si descărcă cutia, inchide remorca lăbărțată, fugi la garaj, schimbă remorca și înapoi. Deja era ora 16.00 și eu încă nu încărcasem de la ora 9.00, doar am lăbărțat remorci.
Întru cu platforma înăuntru, la 16.20 eram deja afară, încărcat și actele în mână. Cică trebuie s-o duc în port la Genova, pe la un transportator care se se va ocupa cu incarcatul pe navă până în China.
Și totuși am aflat ce este în cutia aia, este un robot care va face camioane, cică ăsta taie părțile laterale pentru cabine ,ceva de genul, habar n-am, pentru o nouă fabrică SinoTruck. Să fie în bafta lor”.

Publicată de Povești de prin parcări pe Miercuri, 7 februarie 2024

Sursa – www.antena3.ro