duminică, 31 mai 2026 ☀️Raleigh14°CSenin

Caută în Jurnalul Național

Economie

Uncia de aur va costa 10.000 de dolari pana in 2030 dupa panica generata de criza din Iran

Ionut Badea · 03 aprilie 2026 · Actualizat: 18:10
pret aur

Prețul aurului ar putea să depășească pragul de 10.000 de dolari pe uncie troy (uncie de aur) până la finalul actualului ciclu evolutiv, estimat să se încheie în jurul anului 2030. Această perspectivă pe termen lung vine în contextul în care, în ultimele săptămâni, Criza din Iran a generat o corecție accentuată pe piață, surprinzând un număr important de investitori și creând un episod de panică.

Seisme pe piețele financiare

Cauza recentelor turbulențe nu ține de aurul în sine, ci de modul în care piețele reacționează pe termen scurt la evenimente geopolitice majore. Iar acum, manifestările au fost echivalente cu niște seisme. Piețele sunt extrem de sensibile, iar când începe un război, sentimentul general devine negativ și reacțiile sunt imediate. Investitorii se așteaptă, nu de puține ori, ca aurul să crească imediat în perioade de criză. Numai că lucrurile stau puțin diferit.

„Mecanismul din spatele acestei evoluții este unul recurent. Tensiunile geopolitice determină creșterea prețului petrolului, ceea ce amplifică presiunile inflaționiste. În consecință, ratele dobânzilor rămân ridicate, iar randamentele obligațiunilor cresc. În acest context, o parte din capital se reorientează către dolarul american și către activele generatoare de randament”, explică Victor Dima, manager de trezorerie la Tavex. În această primă fază, aurul își pierde temporar din impuls, chiar dacă rolul său de activ de refugiu pe termen lung rămâne intact.

Marina SUA. O navă nucleară Trump va costa peste 17 miliarde de dolari.RecomandăriMarina SUA. O navă nucleară Trump va costa peste 17 miliarde de dolari.

O lecție din istorie

Acest tipar nu este deloc nou. Unul dintre cele mai bune exemple vine din anii ’70. În 1973, când țările membre OPEC au impus un embargo asupra Statelor Unite, prețul petrolului a explodat, crescând de aproape patru ori în doar câteva luni, de la circa 3 dolari la 12 dolari pe baril. Intuitiv, aurul ar fi trebuit să sară în aer. Și totuși, în faza inițială, prețul său a scăzut.

Dar dinamica s-a schimbat radical ulterior. În următorii doi ani, aurul s-a apreciat cu aproximativ 150%. Pe întreg intervalul 1971-1980, creșterea a fost de circa 2.300%. Să fim serioși, cifrele sunt amețitoare. În 1971, uncia de aur costa 40,62 de dolari, pentru ca în 1980 media anuală să ajungă la 615 dolari, cu un maxim de 850 de dolari atins în ianuarie. V-ați fi așteptat la așa ceva?

Fazele pieței și deciziile emoționale

Un tipar similar pare să se contureze și în prezent. Avem o reacție inițială care creează confuzie, urmată de o mișcare pe termen lung, adesea trecută cu vederea de cei care intră în panică. „Aurul nu este un instrument pentru profit rapid, ci unul destinat conservării valorii, iar perioadele de volatilitate evidențiază diferența dintre investițiile fundamentate și deciziile emoționale. Este esențială diferențierea între motivele scăderii prețului și etapa ciclului în care se află piața”, adaugă Dima.

Anunțul care scumpește toate vacanțele. Un zbor lung costă deja cu peste 100 de dolari mai multRecomandăriAnunțul care scumpește toate vacanțele. Un zbor lung costă deja cu peste 100 de dolari mai mult

Piața aurului evoluează, de regulă, prin mai multe faze cheie: panică, absorbție, cerere structurală și noi maxime. În prezent, piața a consumat panica investitorilor din săptămânile trecute și se află în faza de absorbție.

O perioadă în care deciziile sunt influențate de teamă.

Factorii structurali susțin creșterea

Dincolo de volatilitatea de moment, riscurile structurale la nivelul economiei globale sunt în creștere. Datoria națională a Statelor Unite a depășit deja 39 de trilioane de dolari și continuă să crească într-un ritm fără precedent, generând îngrijorări serioase privind stabilitatea monedei. În același timp, băncile centrale rămân cumpărători neți de aur, un semnal clar că cererea de bază este solidă.

Filmul Michael Jackson a costat 15 mil. dolari în plus pentru a elimina acuzațiile de abuzRecomandăriFilmul Michael Jackson a costat 15 mil. dolari în plus pentru a elimina acuzațiile de abuz

În acest context, perspectiva pe termen lung rămâne neschimbată: prețul aurului ar putea depăși pragul psihologic de 10.000 de dolari pe uncie până la finalul acestui ciclu. Ba chiar, Goldmann Sachs susține că la finalul acestui an uncia de aur va fi 5.300 de dolari. Ciclul actual de creștere, care s-a intensificat semnificativ în 2025 și la începutul lui 2026, este anticipat să continue, experții prognozând o tendință pozitivă pe parcursul următorilor 5 ani.