marți, 12 mai 2026 ☀️Columbus11°CSenin

Caută în Jurnalul Național

Externe

Uniunea Europeană impune noi sancţiuni Rusiei, pe fondul invaziei din Ucraina

Stefania Voicu · 21 iulie 2022 · Actualizat: 14:42
E aj3oWVgA05hKo 640x400 1

Uniunea Europeană a impus mai multe sancţiuni Rusiei, joi 21 iulie, pe fondul războiului din Ucraina, după ce statele membre ale blocului au susţinut o serie de măsuri care ar include importurile de aur şi ar înăspri controalele exporturilor asupra unor bunuri de înaltă tehnologie, transmite The Associated Press, citată de News.ro.

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a precizat că ”sancţiunile consolidate şi prelungite ale UE împotriva Kremlinului” transmit ”un semnal puternic Moscovei”, acela că Uniunea ”va menţine presiunea ridicată atât timp cât va fi nevoie”.

În plus, detaliile sancţiunilor sunt încă neclare, pentru că trebuie să fie mai întâi publicate în monitorul oficial al UE.

Uniunea Europeana impune sanctiuni colonistilor israelieni. Kaja Kallas anunta decizia
RecomandariUniunea Europeana impune sanctiuni colonistilor israelieni. Kaja Kallas anunta decizia

Mai mult decât atât, oficialii UE au făcut eforturi constante pe parcursul săptămânii de a înăspri pachetul extins de sancţiuni împotriva Rusiei şi au căutat modalităţi de a adăuga o interdicţie a exporturilor de aur în speranţa că măsurile ar putea începe în sfârşit să aibă un impact decisiv asupra războiului din Ucraina.

Şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, a precizat, luni, că în acest moment, ”cel mai important lucru este interzicerea aurului rusesc”, care este a doua industrie de export ca mărime a Moscovei, după energie.

Grupul celor Şapte s-a angajat luna trecută să impună un embargo asupra aurului, argumentând că Rusia şa folosit aurul pentru a-şi susţine moneda, în încercarea de a evita impactul mai multor runde de sancţiuni pe care naţiunile din întreaga lume le-au impus deja Moscovei de la data lansării invaziei.

Uniunea Europeana aproba sanctiuni pentru colonistii israelieni. Ungaria a deblocat votul
RecomandariUniunea Europeana aproba sanctiuni pentru colonistii israelieni. Ungaria a deblocat votul

Pe lângă măsurile restrictive, UE a hotărât să acorde şi 500 de milioane de euro pentru a spori ajutorul militar Ucrainei.