sâmbătă, 06 iunie 2026 ☀️Columbus26°CSenin

Caută în Jurnalul Național

Familie și relații

Viceprimarul comunei Ciomăgeşti Claudiu Sorin Dicu s-a prăbușit în fața unor farmaciste după care a decedat

Silviu Ungureanu · 11 februarie 2022 · Actualizat: 10:05
214748 1

Liberalul Claudiu Sorin Dicu a mers la farmacie pentru că se simțea rău, fără a știi că acolo își va găsi sfârșitul. Medicii au intervenit de urgență, însă a fost mult prea târziu pentru el.

Totul s-a petrecut într-o farmacie din cartierul Găvana. Se pare că edilul a venit la Pitești pentru a cumpăra un tensiometru, în contextul în care se simțea rău. Din păcate, acesta nu a mai apucat să mai plece acasă.

Claudiu Sorin Dicu s-a prăbușit în fața farmacistelor care au chemat ambulanța. La scurt timp, la fața locului au ajuns paramedicii SMURD, dar și un echipaj al SAJ.

Centrala Mintia, gata în proporție de 83%. Teste de interconectare încep luna aceastaRecomandăriCentrala Mintia, gata în proporție de 83%. Teste de interconectare încep luna aceasta

În acel loc, medicii au efectuat manevrele de resuscitare, însă din păcate, a fost declarat decesul liberalului.

Astfel, „În jurul orei 20:00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Pitești au fost sesizați cu privire la constatarea decesului unui bărbat, care, după ieșirea dintr-o farmacie, a acuzat în stare de rău. Acestuia i-au fost efectuate manevre de resuscitare, însă nu a mai putut fi salvat”, transmite IPJ Argeş.

În contextul medical, de menționat este faptul că viceprimarul comunei Ciomăgești era cardiac. Totodată, din luna decembrie a anului trecut, acesta era anchetat de poliție pentru delapidare.

Ce se întâmplă după explozia din Portul Constanța. Peste 1000 de români au fost evacuațiRecomandăriCe se întâmplă după explozia din Portul Constanța. Peste 1000 de români au fost evacuați

Doliu în PNL. Un cunoscut edil a murit

 

Aceasta este a doua tragedie de acest fel, în care are loc în PNL în ultma jumătate de an. Astfel, în 2021, în octombrie, un alt primar liberal s-a stins din viață. Este vorba de Corneliu Momanu, fost deputat, fost președinte al PNL Vrancea și primar al municipiului Focșani.

Din datele site-ului Monitorul de Vrancea, edilul a dus o lungă suferință până în momentul în care a încetat din viață.

General acuză paralizie decizională în Armata Română. Ignoră rapoarte privind adaptarea la noile tehnologiiRecomandăriGeneral acuză paralizie decizională în Armata Română. Ignoră rapoarte privind adaptarea la noile tehnologii

din punct de vedere profesional, Corneliu Momanu a fost inginer constructor. În perioada 1972-1990 a fost şef şantier IJCM Vrancea. Tot atunci s-au pus bazele municipiului Focșani, al cărui edil avea să devină în anii 1990-1992. Între anii 1996-2004, Corneliu Momanu a fost consilier județean din partea Partidului Național Liberal. Au urmat apoi anii 2002-2004, când a reprezentat filiala PNL Vrancea.

În urcuşul politic, acesta a devenit deputat. În anul 2006, Corneliu Momanu a făcut parte din rândul membrilor fondatori PLD. A fost partidul care s-a format în urma fuziunii dintre PD și PDL.

Aşadar, fostul lider politic a rămas în memoria colegilor din politică drept „politicianul cu cea mai bună prezenţă la lucrările Camerei Deputaţilor”, de peste 95%. De altfel, actualul președinte al PNL Vrancea și al Consiliului Județean din teritoriu a precizat că Momanu a fost „ omul care s-a implicat în viața publică, în administrație, căutând să facă bine comunității”.