În opinia sa, „Te cred.” „Există sprijin acolo pentru tine.” „Nu a fost vina ta.”
„Sunt un supraviețuitor al violenței sexuale din copilărie și acestea sunt cuvintele pe care trebuia să le aud când eram copil, pe măsură ce trauma abuzului meu a început să se îngroape adânc în mine.
Nu am auzit acele cuvinte și nu am avut sprijinul pentru a procesa ceea ce mi s-a întâmplat, așa că, în schimb, am închis-o. A fost modul meu de a supraviețui.
Privind înapoi acum, însă, îmi dau seama că întotdeauna a existat ceva în mine care a vrut să schimbe lucrurile. Să vorbească. A vindeca. Pentru a preveni pe alții să treacă prin ceea ce am avut eu. Și trauma mea m-a condus în cele din urmă la munca pe care sunt mândru să spun că o fac astăzi.
Sunt un supraviețuitor de 27 de ani și un specialist în sănătate mintală și terapeut de 14 ani, dar nu pregătirea mea profesională, familia, comunitatea sau prietenii m-au determinat să-mi procesez în sfârșit trauma. A fost curajul altor supraviețuitori.
Acum, lupt pentru o lume în care trauma nu-și definește victimele. Este absolut posibil să te vindeci și să prosperi ca supraviețuitor al violenței sexuale din copilărie, dar există bariere care trebuie dărâmate pentru a accelera acest proces. Iată cum cred că o putem face.
În primul rând, trebuie să oprim blamarea victimelor.
Primul pas către vindecarea de trauma violenței sexuale din copilărie este crezut. Dar, din păcate, în întreaga lume, violul este o crimă pentru care rușinea și vina sunt puse continuu asupra victimei.
Culturile și comunitățile au propriile lor nuanțe, dar pentru majoritatea infracțiunilor, făptuitorul este judecat și tras la răspundere, iar victima este crezută și despăgubită. Cu toate acestea, din când în când, supraviețuitorii agresiunii sexuale sunt chestionați, îndoiți și cercetați.
De ce ai permis să ți se întâmple asta? Ce purtai? De ce nu ai spus pur și simplu nu? De ce nu ai țipat? Ai ripostat?
Această cultură a învinuirii victimelor este extrem de dăunătoare. Împiedică raportarea crimelor și prinde supraviețuitorii în tăcere, neputând accesa sprijinul pentru vindecare.
Dacă vrem să schimbăm acest lucru, adulții trebuie să devină informați despre traume. Trebuie să identificăm comportamentele de îngrijire și semnele de traumă la copii, astfel încât cei care nu pot să vorbească să fie văzuți și auziți. Trebuie să înțelegem și să ne amintim răspunsurile fizice la agresiunea sexuală – luptă, fugă sau îngheț.
Pentru mulți oameni – în special copii – înghețarea și oprirea este răspunsul fizic natural la amenințare. Este adesea singura modalitate prin care copiii pot supraviețui în acel moment. Nu poate fi reținut împotriva lor.
A doua barieră majoră în calea vindecării pentru supraviețuitori sunt lacunele în sprijinul victimelor.
Momentele, orele și zilele imediat după ce un copil a fost violat sexual sunt formative și este esențial ca comunitățile să fie educate și echipate pentru a oferi sprijin în timp util informat de traumă.
Când eram tânăr adult, m-am oferit voluntar ca terapeut în Uganda. Cu sediul într-o școală pentru orfani, într-o comunitate călărită de HIV/SIDA, a existat o nevoie profundă de sprijin pentru sănătatea mintală, în ciuda lipsei de conștientizare.
În prima mea zi, un profesor mi-a spus cu nonșalanță: „Poți începe cu această fetiță, a fost violată ieri”.
Avea nouă ani.
Curând, s-a auzit vestea despre munca pe care o făceam și fete tinere au început să se apropie de mine. Una era o fetiță de cinci ani care fusese agresată sexual de bunicul ei seropozitiv. O alta era o tânără de 19 ani care fusese violată în mod repetat de tatăl ei încă de la vârsta de patru ani.
Aceste trei fete – primele pe care le-am cunoscut și susținut în acea comunitate – au fost primele care mi-au dat curajul să spun literal „și eu”. A trebuit să le spun acestor fete că ceea ce au trăit ei mi s-a întâmplat și mie. Cu mai bine de 20 de ani înainte.
De atunci mi-am dedicat cariera pentru a astupa aceste lacune în sprijinul victimelor. Nu încerc să adaug nimic nou sau inovator, încerc pur și simplu să mă asigur că supraviețuitorii pot accesa sprijin urgent și esențial atunci când au cea mai mare nevoie și, mai important, că sunt crezuți.
Acesta este nucleul muncii pe care o fac cu Mutera Global Healing, bazată pe trei piloni – prevenire, vindecare și justiție. Antrenăm tineri absolvenți din Uganda și Rwanda în domeniul asistenței sociale și îi plasăm în comunități în care serviciile de asistență din prima linie sunt extrem de necesare. Și ne asigurăm că sunt situate în locuri unde vor merge supraviețuitorii – spitale, secții de poliție, școli. Supraviețuitorii au suferit suficient fără a fi nevoiți să sară printre cercuri pentru a căuta sprijinul pe care îl merită.
A treia barieră în calea vindecării este stigmatizarea, care provoacă rușine adânc înrădăcinată și izolare.
Soluția? Comunitate, acceptare, aliați. Am găsit de curând aceste lucruri în Mișcarea Vitezoasă.
Cei mai apropiați de problemă sunt cei mai apropiați de soluție, iar Mișcarea Vitezoasă se pronunță pentru a se asigura că perspectivele supraviețuitorilor nu sunt doar auzite, ci ascultate și luate în considerare.
Cu doar câteva săptămâni în urmă, supraviețuitorii din toată Europa s-au deplasat la Parlamentul European de la Bruxelles pentru a-și lua locul la masă, în timp ce propunerea de regulament al UE pentru prevenirea și combaterea abuzului sexual asupra copiilor a ajuns la stadii critice de dezbatere. În același timp, supraviețuitorii – inclusiv eu – s-au adunat în SUA pe Capitol Hill, în timp ce membrii mișcării au prezentat un plan național care stabilește intervențiile bazate pe dovezi pe care guvernul federal al SUA le poate lua pentru a asigura prevenirea, vindecarea și justiția pentru copii, adolescenți și supraviețuitori adulți ai violenței sexuale din copilărie.
Am găsit vindecare profundă și acceptare în rândul acestei comunități globale de supraviețuitori curajoși și puternici. Facem valuri la cel mai înalt nivel pentru a ne asigura că copiii cresc în siguranță și liberi, iar asta validează și dă putere.
Dar lupta pentru schimbare într-o problemă care este în multe privințe tabu este izolatoare, epuizantă și adesea re-traumatizantă. Avem nevoie și de alții să fie curajoși. Avem nevoie de aliați.
Unul dintre proverbele mele africane preferate spune: „Dacă vrei să mergi repede – mergi singur, dacă vrei să mergi departe – mergi împreună”. Aceasta este ceea ce înseamnă pentru mine Mișcarea Vitezoasă – schimbarea trebuie să fie condusă de supraviețuitori, dar dacă vrem să mergem departe, va necesita acțiuni colective, globale, la scară.
Sursa – www.aljazeera.com
