90% dintre oameni au probleme la nivelul coloanei vertebrale

De Jurnalul Național Lifestyle Sănătate 199 citiri
5 min citire

Inrolare trafic.ro




În viaţa de fiecare zi, a avea o postură bună, înseamnă mai mult decât să arăți bine. În primul rând, este vorba despre sănătate. Din nefericire, studiile arată că 90% dintre noi avem probleme la nivelul coloanei vertebrale.

În plan mondial, pe măsură ce tehnologia ne ține tot mai atașați de computere și dispozitive electronice, ajungem să stăm în șezut perioade prea lungi de timp. Drept urmare, sănătatea noastră suferă consecințele.

În plus, 75% dintre copiii cu vârste cuprinse între 8 și 15 ani dețin cel puțin un telefon sau o tabletă, pe care își petrec zilnic peste două ore navigând pe internet. Postura „Tech Neck” definește un termen modern, pentru a descrie leziunile de stres repetate și durerile la nivelul gâtului.

Specialiștii ne încurajează să ne verificăm postura cel puțin o dată la 6 luni, pentru a evita complicațiile. Cum? Printr-un control simplu și rapid, realizat cu o tehnologie de ultimă generație.

În viziunea sa, „O postura corecta este foarte important sa o avem inca de cand suntem copii si sa avem grija de ea inca de cand suntem in dezvoltare. Este important de cand sunt copiii foarte mici, sa ii ducem la evaluari prin care putem sa evidentiem daca sunt predispozitii, atitudini sau incep sa fie deviatii ale coloanei vertebrale care pot duce catre scolioze, cifoze sau alte lucruri complicate ale coloanei vertebrale si ale membrelor inferioare.”, a spus kinoterapeutul Tania Anghinea.

Din punct de vedere medical, o postura incorecta poate fi cel mai usor prevenita si tratata prin corectii posturale si de circulatie. Pozitia în care stai asezat pe scaun la birou, in masina, chiar si pozitia din timpul somnului joaca un rol imporant … daca aceste pozitii nu sunt corecte, in timp, coloana o sa fie afectata si se poate ajunge pana la cifoza, scolioza sau lordoza.

Astfel, „Cam 80-90% dintre copii au inceput sa aiba probleme de coloana vertebrala si anume deviatii ale coloanei vertebrale, la fetite incidente mai mare pe zona de scolioze, iar la baieti partea de cifozare e foarte mare, chiar si picor plat foarte mult. Noi punem la dispozitie la clinica, aceasta analiza posteologica, care ajuta, este o analiza neinvaziva. Analiza consta intr-o parte de poze, unde se evidentiaza cele doua corpuri si vedem daca exisa dezechilibre la nivelul bazinului, la nivelul membrelor inferioare, la nivelul umerilor sau chiar la nivel mandibular.”, a mai spus aceasta.

În prezent, Cifoza este una dintre cele mai frecvente afecțiuni ale coloanei vertebrale. Aceasta reprezinta o curbare antero posterioara a coloanei cu proiectia gatului in fata si rotunjirea toracelui posterior. Coloana vertebrala toracala prezinta in mod fiziologic o cifoza naturala intre 20 si 45 de grade, insa anomaliile posturale sau structurale pot determina accentuarea curburii in afara acestui interval cu aparitia hipercifozei.

Daca nu sunt tratate la timp, afectiunile, dupa fixarea coloanei, in cazul adolescentelor dupa varsta de 16-17 ani si in cazul baietilor dupa 17-18 pana in 21 de ani, aceste probleme pot duce la discopatii sau hernii. Dupa o perioada lunga unde exista deficiente pot aparea probleme neurologice. De exemplu, in cazul celor mici este recomandat sa vina la control periodic odata la 6 luni pentru a se observa evolutia. Testele sunt usor si rapid de facut, astfel incat nu mai este necesara realizarea radiografiilor.

Aşadar, specialistii recomanda pentru cei mici in plin proces de dezvoltare sau pentru adultii cu dureri de spate, un program special de kinetoterapie. Si, atentie, acesta trebuie ales in functie de tipul de afectiune pe care il aveti doarece anumite programe generale, pot chiar inrautati starea de sanatate.

Sursa – www.antena3.ro