Papa Francisc va publica o carte autobiografică

De Jurnalul Național Actuale Educaţie 174 citiri
7 min citire

Inrolare trafic.ro




În cadrul unei cărţi autobiogarfică, Papa Francisc face dezvăluiri din viaţa sa.

Astfel, „Sunt unii la Vatican care au sperat că voi muri. Nu voi fi numit niciodată Papă Emerit”, a scris acesta.

În plus, „Ratzinger a fost folosit împotriva mea. Unii stângiști din Argentina m-au acuzat de complicitate cu dictatura. Am avut o prietenă și m-am îndrăgostit de o altă fată, dar Dumnezeu a învins. O renunțare? O ipoteză îndepărtată”, a citat publicația locală Corriere, primul ziar care a publicat pasaje esențiale din autobiografia Papei Francisc, intitulată „Viața. Povestea mea în istorie”.

Concret, mult așteptata autobiografie a Papei va fi publicată în America și Europa. Cartea pe care Papa Francisc a scris-o împreună cu Fabio Marchese Ragona, vaticanistul Mediaset și prietenul său personal. Este povestea a optzeci și opt de ani din viața lui Jorge Mario Bergoglio, împletită cu marile evenimente ale istoriei, de la Hiroshima la pandemie.

Astfel, „Nonna Rosa, bunica mea paternă, a fost o figură fundamentală în educația mea. Bunicii mei vorbeau piemonteză, de aceea piemonteza a fost prima mea limbă maternă”.

De altfel, bunicul Giovanni a servit în Primul Război Mondial. În scrisorile rudelor rămase în Portacomaro, în regiunea Asti, cronicile celui de-al Doilea Război Mondial au ajuns la casa Bergoglio din Buenos Aires: bărbații nu plecaseră pe front, rămăseseră pe câmp să muncească, iar femeile vegheau la sosirea inspecțiilor militare:

„Dacă ar fi purtat ceva roșu, bărbații ar fi trebuit să fugă să se ascundă. Hainele albe, în schimb, semnalizau că nu existau patrule și astfel puteau continua să lucreze”.

A scăpat de naufragiu

Bunica Rosa și bunicul Giovanni, împreună cu fiul lor Mario – tatăl Papei – trebuiau să plece în Argentina în octombrie 1927, din portul Genova, pe nava Principessa Mafalda. Dar bunicul nu a reușit să facă rost la timp de banii pentru bilete și a trebuit să amâne călătoria.

Principessa Mafalda s-a scufundat în largul coastelor Braziliei: trei sute de emigranți s-au înecat. Familia Bergoglios a plecat apoi în februarie 1929, cu Giulio Cesare.

În precizările sale, „După două săptămâni au ajuns în Argentina și au fost primiți la Hotel de Inmigrantes, un centru de primire a emigranților nu foarte diferit de cele de care auzim astăzi”.

Filme și cântece italiene

În memoriile sale, „Părinții noștri obișnuiau să ne ducă la cinematograful din cartier pentru a vedea filme postbelice. Eu le-am văzut pe toate. Îmi amintesc în mod special „Roma città aperta” de Rossellini: o capodoperă. Dar și ‘Paisà’ sau ‘Germania anno zero’, sau chiar ‘I bambini ci guardano’ de Vittorio De Sica.

Un alt lucru este ‘La strada’, filmul pe care l-am iubit cel mai mult și pe care l-am văzut când eram deja mai în vârstă: nu are nimic de-a face cu războiul, dar îmi place să-l citez pentru că Federico Fellini a știut să pună în lumina reflectoarelor pe cei din urmă’.

Dintre cântece, micuțului Jorge i-au plăcut în mod deosebit ‘O sole mio’ și ‘Dove sta Zazà’.

 


Hiroshima și Nagasaki

Astfel, „Oamenii din bar sau din oratoriul de la Salesiani spuneau că americanii – îi numeau los gringos – au lansat aceste dispozitive mortale…

Folosirea energiei atomice în scopuri de război este o crimă împotriva omului, împotriva demnității sale și împotriva oricărei posibilități de viitor în casa noastră comună. Este ceva imoral! Cum ne putem erija în campioni ai păcii și justiției dacă între timp construim noi arme de război?”, a precizat pontivul.

Și apoi Bergoglio dezvăluie: „Când eram adult, ca iezuit, mi-ar fi plăcut să fiu misionar în Japonia, dar nu mi s-a dat permisiunea de a pleca din cauza sănătății mele, care era cam precară la acea vreme. Cine știe! Dacă aș fi fost trimis în acel ținut de misiune, viața mea ar fi luat un alt drum; și poate că cineva de la Vatican ar fi fost mai bine decât acum”., citează Corriere.

Profesorul comunist

Foarte importantă pentru formarea elevului Bergoglio a fost șefa sa din atelier, Esther, „o femeie formidabilă, îi datorez atât de mult. Era o comunistă adevărată, atee, dar respectuoasă: deși avea ideile ei, nu a atacat niciodată credința. Și m-a învățat multe despre politică: îmi dădea publicații să le citesc, inclusiv publicația Partidului Comunist, Nuestra Palabra…

Cineva, după alegerea mea ca Papă, a spus că vorbesc adesea despre săraci pentru că și eu aș fi fost comunist sau marxist. Chiar și un prieten cardinal mi-a spus că o doamnă, o bună catolică, i-a spus că era convinsă că Papa Francisc este antipaul. Motivul? Pentru că nu port pantofi roșii!

Dar a vorbi despre săraci nu înseamnă automat să fii comunist: săracii sunt stindardul Evangheliei și sunt în inima lui Isus!… În comunitățile creștine, oamenii împărțeau bunurile: acesta nu este comunism, acesta este creștinism pur!”.

 

papa francisc placere sexuala dar dumnezeu castitate abstinenta

Prietena și dragostea

„În timpul acelui an la seminar am avut și eu o mică pasiune: este normal, altfel nu am fi oameni. Avusesem deja o iubită înainte, o fată foarte dulce care lucra în industria cinematografică și care mai târziu s-a căsătorit și a avut copii.

De data aceasta am fost la nunta unuia dintre unchii mei și am fost orbit de o fată. Chiar mă făcea să mă învârt în jurul capului, de cât de frumoasă și de inteligentă era. Timp de o săptămână am avut imaginea ei mereu în minte și mi-a fost greu să mă rog! Apoi, din fericire, a trecut, iar eu m-am dedicat trup și suflet vocației mele”.

Sursa – www.antena3.ro