luni, 01 iunie 2026 ☀️Columbus13°CSenin

Caută în Jurnalul Național

Externe

Armata siriană preia baza al-Shaddadi de la americani. Peste 30 de ținte ISIS, lovite

Ioana Matei · 16 februarie 2026 · Actualizat: 10:57
armata siriana preia baza al shaddadi de la americani peste 30 de tinte isis lovite 1771228665

Armata siriană a preluat controlul unei noi baze militare din nord-estul țării, al-Shaddadi, într-o operațiune coordonată direct cu forțele americane. Mișcarea strategică vine la doar câteva zile după ce o altă instalație importantă, al-Tanf, a fost transferată sub controlul Damascului.

Anunțul oficial a fost făcut duminică de Ministerul sirian al Apărării, care a confirmat detaliile transferului. Potrivit News, care citează comunicatul, predarea bazei s-a făcut în urma unui acord. „Forşele armatei arabe siriene au preluat controlul bazei militareal-Shaddadi, în zona rirală a-Hasakah, după coordonarea cu partea americană”, a transmis ministerul.

O fostă închisoare pentru jihadiști

Baza al-Shaddadi, situată la periferia orașului cu același nume, a fost un punct important pentru coaliția internațională anti-jihadistă. Aici erau staționate forțe americane care luptau împotriva grupării Statul Islamic (SI).

Armata israeliană preia controlul fortăreței Beaufort. Ofensivă extinsă în sudul Libanului.RecomandăriArmata israeliană preia controlul fortăreței Beaufort. Ofensivă extinsă în sudul Libanului.

În interiorul instalației se afla și o închisoare. În acest loc, forțele kurde dețineau membri ai organizației teroriste înainte ca trupele guvernamentale siriene să înainteze în regiune luna trecută.

Schimbarea alianțelor după căderea lui Assad

Acest transfer de putere nu este un eveniment izolat. El urmează unei decizii similare luate de Washington, care a confirmat joi retragerea trupelor americane din baza al-Tanf. Această instalație, aflată în apropierea graniței cu Iordania și Irakul, era considerată un punct strategic pentru Statele Unite.

Schimbarea de strategie a Washingtonului vine în contextul înlăturării de la putere a lui Bashar al-Assad, pe 8 decembrie 2024. După acest moment, Statele Unite s-au apropiat de noua putere de la Damasc. În trecut, Forțele Democratice Siriene (FDS), dominate de kurzi, au fost partenerul principal al SUA în lupta care a dus la înfrângerea teritorială a Statului Islamic în 2019. Acum, oficialii americani au apreciat că necesitatea relației cu aceste forțe s-a estompat puternic.

Armata israeliană preia controlul asupra a 70% din Fâșia Gaza. Netanyahu ordonă extinderea ocupației.RecomandăriArmata israeliană preia controlul asupra a 70% din Fâșia Gaza. Netanyahu ordonă extinderea ocupației.

Lupta cu ISIS continuă din aer

Deși a fost învins teritorial, Statul Islamic rămâne o amenințare activă în Siria. Comandamentul central american pentru Orientul Mijlociu (CENTCOM) a anunțat că, de la începutul lunii, a lovit peste 30 de ținte ale grupării jihadiste pe teritoriul sirian.

Potrivit CENTCOM, atacurile aeriene au avut loc în perioada 3-12 februarie. Acestea au vizat în principal infrastructuri și depozite de armament aparținând Statului Islamic.