Audi a creat o sufragerie de lux pe 4 roți

În luna august din 2021, compania auto Audi ne-a prezentat conceptul pentru Skysphere, o mașină sport cu o opțiune autonomă. Acum, ceea ce ne propun nemții este exact opusul. Producătorul auto a dezvăluit un sedan electric denumit Grandsphere. Acesta folosește sistemul de conducere autonomă de nivel 4, adică autonomie deplină în condiții limitate. Totul pentru a te ajuta să nu conduci„ori de câte ori este posibil”. Practic, un living de lux care întâmplător te lasă să conduci.
În cadrul acestui tip auto, cănd se activează modul „fără șofer”, grandsphere va „reduce” volanul și pedalele pentru a semnala că trebuie să te relaxezi. Afișajele sunt de fapt proiecții pe suprafețe de lemn care se adaptează în funcție de ceea ce faci. Adică, indiferent dacă mașina merge singură sau nu, poți să te uiți la filme sau poți lucra. Controalele Audi MMI sunt disponibile într-o poziție verticală, dar te poți folosi de funcțiile de „urmărire a privirii și a gesturilor” pentru a naviga în sistemul de infotainment. Ochelarii VR, din cotiere, cu siguranță vor asigura divertismentul.
Ce promite Audi, din punct de vedere al utilizării?
În primul rând, Audi promite o experiență. Personalizarea totală este ceea ce nemții caută să atingă. Astfel, din momentul în care pășești în interior, totul de la elemente de bază, controlul climei, până la serviciile media se vor adapta și modifica după setările tale. Potrivit companiei, mașina va avea un software prin care telefonul și vehiculul sunt legate într-un asemenea mod încât ceea ce citeai pe telefon va apărea pe proiecțiile din mașină.
În contextul dotărilor, designul în sine este mare, cu un profil asemănător unui tourer, dar un ampatament mai lung decât versiunea întinsă a modelului A8. Autonomia va fi undeva la 800 de km. Noutățile apar și în cazul modului de reîncărcare a bateriilor. Arhitectura de încărcare bazată pe 800 de volți oferă 300 de km de autonomie pentru zece minute de încărcare.







