Beatrice Mahler, despre situația virozelor respiratorii

De Jurnalul Național 327 citiri
4 min citire

Medicul Beatrice Mahler a venit cu detalii în ceea ce privește evoluția virozelor respiratorii. Managerul Institutului „Marius Nasta” din Capitală a precizat că numărul acestora a crescut și se observă un număr mai mare de internări, presiunea fiind mare în această perioadă pe serviciul de gardă.

Astfel că, managerul Institutului „Marius Nasta” din Bucureşti, medicul Beatrice Mahler, a declarat că există o creştere a numărului persoanelor internate cu viroze respiratorii în unitatea medicală pe care o conduce, menționând că încearcă gestionarea cât de bine se poate a acestei situaţii. Aceasta a mai spus că evoluţia noii variante COVID nu pare să fie mai agresivă, însă surprinde viteza de transmitere a acesteia.

Numărul internărilor a crescut

Beatrice Mahler a afirmat că presiunea mai mare în această perioadă este în serviciul de gardă.

„Se constată un număr crescut de cazuri care se adresează Institutului, în această perioadă în care avem un număr mare de infecţii virale, este oarecum de aşteptat. Putem gestiona în acest moment situaţia. Sunt paturi libere, nu avem problema cu zona de paturi libere. Există o creştere mai mare a numărului de persoane internate, dar încercăm să gestionăm cât de bine se poate. Presiunea este mult mai mare în această perioadă pe serviciul de gardă, însă, face parte din normalul acestei perioade.

Suntem convinşi că atunci când populaţia este informată şi se prezintă la medic atunci când starea generală nu este bună, tuşesc foarte mult, au dureri de cap intense, simptomatologia nu cedează la medicaţia pe care o au acasă, apare sânge în expectoraţie. Sunt momente în care o persoană care este la domiciliu şi este bolnavă trebuie să se gândească să se prezinte la cea mai apropiată cameră de gardă pentru a primi îngrijiri, pentru că din acel moment lucrurile pot să o ia în orice direcţie şi prezenţa sau sfatul medicului se impun”, a precizat Beatrice Mahler, marţi, la Prima News.

Noua variantă COVID surprinde prin viteza de transmitere

În plus, aceasta a fost întrebată dacă este mai periculoasă noua variantă de COVID-19 comparativ cu Omicron.

„Din datele pe care le avem până în acest moment, dar vorbim de o tulpină relativ nouă ca circulaţie ştim că se transmite mai uşor şi are o rată de transmitere crescută, tulpină care s-a format prin combinarea a două subtulpini de Omicron.

Nu pare să aibă altă simptomatologie, cel puţin datele care sunt prezente până în acest moment indică acelaşi tip de simptome pentru pacienţii care sunt infectaţi cu acest tip de tulpină. Nici evoluţia nu pare să mai fie mai agresivă, însă cu adevărat surprinde viteza de transmitere, faptul că în SUA, cel puţin din datele care sunt prezente în acest moment, a devenit tulpina dominantă la mai mult de jumătate din persoanele infectate într-o lună.

Este semnificativă această creştere, este semnificativ şi faptul că a ajuns în Europa de Vest şi încet, încet ajunge şi în Europa de Est, adică şi în România”, a răspuns Beatrice Mahler.

Fosta șefă Google și Yahoo vrea să petreci mai puțin timp pe telefon. Și crede că AI-ul poate face asta posibil

Marissa Mayer, una dintre cele mai influente figuri ale tehnologiei din ultimele două decenii, are un nou obiectiv: să ne [...]

„Pierdeți bani și noroc!” Zodiile lovite de karmă în mai 2025

Previziuni explozive pentru perioada 14–20 mai. Ce trebuie să știe fiecare zodie În plină efervescență politică, cu alegerile prezidențiale pe [...]

Noul post care dă timpul înapoi pentru românii crescuți cu televizor alb-negru

Seriale legendare, desene animate clasice și atmosfera de altădată au revenit pe micile ecrane! Dacă ai crescut cu televizorul alb-negru, [...]

Ce faci când ești copleșit de rate. 3 soluții cu efect rapid

Ce faci când ești copleșit de rate. 3 soluții cu efect rapid. Când ratele lunare devin apăsătoare și nu mai [...]