Bugetarii vor primi bani în plus. Ce categorii vor beneficia de aceste măriri

De Jurnalul Național Economie 90 citiri
3 min citire




Sursa: Financiarul.ro.

Bugetarii vor primi salarii mărite. De fapt doar câteva categorii de bugetari vor beneficia de aceste măriri. Unii angajați de la Finanțe și de la ministerul Muncii, cei care lucrează în sistemul de probațiune și unii dintre profesori vor avea parte de salarii majorate. Legea Salarizării a suferit modificări votate de către deputați. Cu toate astea, farmaciștii, chimiștii sau biololgii din spitale nu vor beneficia de de niciun fel de mărire.

„Modificam legea salarizarii. De un an si jumatate a intrat in vigoare si aceasta va fi a zecea modificare” a declarat un deputat USR.

Opoziția a acuzat majoritatea cum că foarte multe categorii din Sănătate au fost date la o parte în momentul în care s-au făcut majorările pentru anul 2022. Se pare că asistenții din spitale au salarii chiar mai mari decât farmaciștii, biologii, fizioterapeuții, psihologii, etc.

„Nu stiam ca medicii cercetatori angajati in spitale sunt pe grila de la Cercetare si Educatie si nu pe grila de la Sanatate. Si am ajuns ca in situatia ca 163 de medici cercetatori sa aiba salarii de 3500 net in conditiile in care un medic rezident are de doua ori mai mult” a explicat un deputat PSD, Adrian Solomon.

„In programul de guvernare s-a prevazut foarte clar: cresterile cele mai mari pana la nivelul anului 2022 sunt pentru medici si asistente pentru a stopa exodul” a adăugat Lia Olguța Vasilescu.

Cu toate acestea, la Institutul Oncologic din București, în urmă cu o săptămână, laboratorul de radioterapie nu a fost acreditat deoarece nu există un fizician.

„Pacienţi cu afecţiuni grave nu pot beneficia de tratamentul necesar pentru că institutul deşi a scos la concurs în repetate rânduri acest post, salarizarea proastă, comparaţia pe care astăzi o fac anagajaţii din sistem cu medicul, îi face să nu devină atractivi pentru ei postul” a declarat prim-vicepreşedintele asociaţiei Sanitas, Iulian Pope.

Cei care vor beneficia de salariile majorate vor fi angajaţii de la ministerul finanţelor şi minsiterul Muncii. Profesorii care lucrează în învățământul special vor primi un procent de 15%, iar anumite cadre didactice vor primi un spor de 10% pentru suprasolicitarea neuropsihică.

De asemenea, printre cei care vor primi bani în plus mai sunt incluși și criminaliștii sau cei care lucrează în sistemul de probațiune.

Toate aceste modificări vor ajunge pe masa lui Klaus Iohannis.
Sursa: observator.tv