Buldozerele au nivelat aproape complet situl Ain Dara în Siria
59% dintre siturile arheologice siriene monitorizate între 2015 și 2025 au fost jefuite, față de 13% în perioada 2011-2016, arată un nou studiu al Universității Dartmouth, publicat în jurnalul „Heritage”. Creșterea nu este doar cantitativă, ci indică o nouă metodă: pe lângă gropile săpate clandestin, a apărut distrugerea mecanizată, inclusiv în zonele ocupate de armata turcă.
Consecința imediată este pierderea iremediabilă a unor straturi de istorie, care nu mai pot fi recuperate prin săpătură arheologică. Studiul a urmărit 200 de situri din Siria, pe baza imaginilor din satelit de la Google Earth și din programul Pleiades al Agenției Spațiale Europene. Cercetătorii au împărțit daunele în patru categorii: jaf tradițional, prin săpături individuale; jaf mecanizat, cu buldozerul; militarizare, prin tranșee; și construcții sau tabere, inclusiv adăposturi pentru refugiați.
Miza depășește paguba locală. Este vorba despre ștergerea istoriei unei regiuni și despre fapte care, potrivit convențiilor internaționale, intră în categoria crimelor de război. Studiul indică un contrast brutal: jefuitorii caută aur și obiecte vandabile rapid, dar distrug vestigii cu valoare istorică inestimabilă pentru un câștig redus.
Situl Ain Dara, nivelat aproape complet
Autorii au ales și un exemplu care arată această schimbare de metodă. Situl Ain Dara, cunoscut pentru templul său din Epoca Fierului, nu prezenta daune de război în 2014. Până în 2019, jafurile mecanizate erau deja în desfășurare, iar până în ianuarie 2022, aproape întreaga suprafață fusese nivelată cu buldozerul.
Observațiile localnicilor indică faptul că armata susținută de Turcia s-ar afla în spatele activităților de jaf mecanizat de la Ain Dara. Informația nu este confirmată, dar studiul leagă această formă de distrugere de activitățile militare din zonele ocupate de armata turcă, conform Phys.
Jesse Casana, profesor de arheologie la Departamentul de Antropologie și autor principal al studiului, a explicat de ce aceste situri sunt atât de vulnerabile și, în același timp, atât de importante.
„Topografic, aceste situri s-au format progresiv prin ocuparea aceluiași loc de-a lungul timpului. Oamenii construiesc o casă din cărămidă nearsă, iar când se prăbușește, construiesc una nouă deasupra. Acest lucru se întâmplă timp de mii de ani, rezultând movile care pot avea peste 30 de metri înălțime și care sunt pline de arheologie.”
În acest tip de relief artificial, fiecare trecere cu buldozerul nu mută doar pământ, ci amestecă și distruge straturi succesive de locuire. De aici și diferența de anvergură între jaful de subzistență, făcut prin gropi individuale, și intervenția mecanizată, care rade suprafețe întinse într-un timp scurt.
Același Jesse Casana avertizează că asocierea dintre prezența militară și această metodă de devastare ridică o problemă ce depășește arheologia.
„Jefuirea mecanizată din Siria și asocierea sa cu activitățile militare este cu adevărat îngrijorătoare. Armata ar trebui să protejeze oamenii, nu să distrugă siturile arheologice, ceea ce este o crimă de război.”
Studiul aduce și o observație despre logica economică a acestor jafuri. Distrugerea este mare, câștigul, mic.
„Jefuirea implică foarte multă muncă și multă distrugere, cu un profit foarte mic.”
Contextul este războiul civil sirian început în 2011, unde distrugerea patrimoniului cultural a devenit una dintre urmele persistente ale conflictului. Analize anterioare, inclusiv una din 2017, documentaseră deja pagubele și distrugerile comise de ISIS la Palmira. Noutatea acestui studiu este că actualizează amploarea pagubelor și identifică o metodă sistematică de distrugere, cu utilaje grele, asociată forțelor de ocupație.
Unde se vede diferența dintre jaf și distrugere sistematică
În datele studiului, semnalul important este schimbarea de scară. O groapă săpată clandestin indică un jaf punctual. Tranșeele și taberele arată folosirea militară a sitului. Însă nivelarea aproape completă a unui loc precum Ain Dara, observată între 2019 și ianuarie 2022, arată că obiectivul nu mai este doar extragerea unor artefacte, ci modificarea brutală a terenului, cu pierderea iremediabilă a contextului arheologic.
Pentru evaluarea pagubelor, acesta este și criteriul care contează: nu doar dacă au dispărut obiecte, ci dacă a fost distrusă structura sitului. Iar când un astfel de sit s-a format în mii de ani, fiecare suprafață rasă de buldozer înseamnă informație istorică pierdută definitiv.
Pasul următor indicat de cercetare este o investigație sistematică a tuturor siturilor afectate, pentru a stabili prioritățile de recuperare a artefactelor și vestigiilor antice, înaintea oricăror viitoare excavații arheologice.
