Care au fost urmările atacului armat de la un meci de hochei în Rhode Island?

Un atac armat a avut loc luni, în timpul unui meci de hochei de liceu în Pawtucket, Rhode Island, soldat cu doi morți și trei răniți. Atacatorul, identificat ca Robert Dorgan, s-a sinucis după ce a fost oprit de un martor, Michael Black, conform informațiilor News24.
Atac la un meci de hochei
Incidentul s-a petrecut la David M Lynch Arena. Robert Dorgan, în vârstă de 56 de ani, ar fi deschis focul, ucigându-și fiul, Aidan Dorgan, de 23 de ani, și pe fosta soție, Rhonda Dorgan, de 52 de ani. Părinții fostei soții și un prieten de familie au fost răniți și au necesitat îngrijiri medicale.
Însă, Michael Black, un om de afaceri pensionat, a intervenit pentru a-l dezarma pe Dorgan. Black a declarat pentru WJAR că se afla în tribune, urmărind meciul, când a auzit împușcăturile.
Inițial, a crezut că sunt baloane. „Pe când mă uitam la meci, am auzit un poc, poc. Și am crezut că sunt baloane, am crezut că sunt baloane mari”, a spus Black. „Și zgomotul era chiar în fața mea. M-am uitat și am văzut, și am auzit, un alt poc și am realizat că nu erau baloane acolo și m-am gândit că ceva nu era în regulă”.
Cum a fost intervenția martorului?
Black a observat un bărbat care țintea cu un pistol spre oamenii din al doilea rând. „De îndată ce am văzut pistolul, soția mea stătea lângă mine cu niște prieteni și nici nu ne-am uitat unul la altul și am spus doar, fugi, fugi”, a adăugat Black.
În timp ce alți spectatori fugeau, Michael Black a așteptat un moment oportun pentru a acționa.
„Am așteptat oarecum și de îndată ce am văzut o cale liberă, am urcat pe a treia treaptă și el era pe prima și jumătate, și pur și simplu am sărit peste și m-am dus spre armă. Am vrut să prind arma”, a explicat Black.
În timpul confruntării, situația a luat o turnură neașteptată. „Și ce s-a întâmplat a fost că mâna mea s-a prins în camera glisantă și el a tras, și mâna mea a fost prinsă, și îl țineam la pământ cu corpul meu”, a detaliat Black.
Din declarațiile sale, cu mâna blocată în mecanismul armei, Dorgan nu a mai putut trage. „Încerca să apese pe trăgaci și arma nu funcționa pentru că mâna mea era în cale”, a adăugat Black.
Atacatorul a reușit să-l împingă, iar alți spectatori au intervenit. „Deci, literalmente, mă uitam în jos și el se uita în sus și ne priveam fix unul în altul. Și în acel moment, am vrut să cobor și să-mi pun genunchiul sau ceva pe corpul lui pentru a încerca să-l țin la pământ. În acel moment, Dorgan a scos un al doilea pistol și și l-a pus [în] gură și s-a împușcat”, a mai spus Black.
Care au fost reacțiile după incident?
Michael Black a suferit o rană la mână și o arsură pe față de la un cartuș ejectat. După ce a ajuns la spital, a avut o discuție cu o asistentă. „A fost doar un moment care a ajutat. Eram din nou om”, a spus el.
Întrebat despre gestul său, Black a refuzat să fie numit erou. „Când am văzut ce au făcut poliția, pompierii, paramedicii la spital aseară, am un nivel atât de înalt de apreciere pentru ceea ce fac ei în fiecare zi”, a declarat el. „Și în timp ce stăteam la spital aseară, am realizat, știi, am eroi în viața mea, dar aceștia ar trebui să fie eroii noștri”.
Perspectiva sa s-a schimbat după un telefon primit de la un ofițer de poliție.
„El a spus, o intervievam pe fiică ieri și ea are o convingere despre ce s-a întâmplat. Pe când atacatorul cobora, împușca o persoană, apoi următoarea, apoi următoarea. Și ea a spus că se uita la mine, eu urmam să fiu următoarea.
Din spusele polițistului, fiica atacatorului a adăugat: Și i-a spus polițistului, „Până când acest tip într-o geacă neagră l-a placat și i-a luat arma, sunt sigură că m-ar fi ucis”, a relatat Black.
Ancheta și detalii despre atacator
Șefa poliției din Pawtucket, Tina Goncalves, a confirmat că motivul atacului a fost o dispută de familie. La câteva ore după incident, o femeie care a pretins că este fiica lui Dorgan a declarat pentru WCVB că acesta suferea de probleme de sănătate mintală.
„Mi-a împușcat familia și acum e mort. Dacă aveți o persoană dragă despre care credeți că este bolnavă, aveți încredere în instinctul vostru”, a spus ea.
Documente judiciare arată că identitatea de gen a lui Dorgan a fost o sursă de tensiune. În 2020, fosta soție, Rhonda, a invocat operația de schimbare de sex, trăsăturile narcisiste și de tulburare de personalitate ca motive de divorț, deși acestea au fost ulterior înlocuite cu diferențe ireconciliabile. Divorțul a fost finalizat în 2021.
După operația de la începutul anului 2020, Dorgan a susținut că socrul său a amenințat că-l va ucide printr-o bandă de stradă asiatică dacă nu se mută din reședință. Conform dosarelor poliției, socrul i-ar fi spus: „Nu există nicio șansă ca un travestit să stea în casa mea”. Acuzațiile împotriva socrului au fost ulterior respinse de procurori.
În ultimii ani, Dorgan, care avea un tatuaj nazist, a promovat mesaje antisemite și rasiste pe rețelele de socializare, exprimându-și sprijinul pentru supremația rasei albe. Cu o zi înainte de atac, a postat o insultă anti-asiatică și a amenințat că va „TURBA (go BESERK)”. Poliția continuă investigația pentru a stabili toate circumstanțele producerii incidentului.







