Care sunt opţiunile guvernelor, între interdicţii şi programe de sănătate?

De Jurnalul Național 319 citiri
7 min citire

În prezent, reducerea riscurilor asociate fumatului tradițional este un obiectiv important pentru sănătatea publică din foarte multe țări. Produsele care încălzesc tutunul și e-cigs reprezintă alternative care pot ajuta fumătorii să reducă expunerea la substanțe chimice nocive. Este, totuși, esențial ca toți cei care utilizează aceste alternative să fie informați în privința lor.

În afirmaţiile sale, „Discutăm în lumea medicală despre Reducerea Anilor. Este un termen pe care nu îl agreez neapărat, dar este corect. De exemplu, daca renunțăm la sare, putem să adăugăm ani de viață, pentru că nu vom avea anumite probleme medicale. În urmă cu 40 ani, deja se discuta despre asta. Nu descoperim acum apa caldă. Acum vorbim însă despre un alt termen: Reducerea Riscurilor. Este o atitudine, un set de acțiuni care să amelioreze calitatea vieții oamenilor. Ne interesează, de exemplu, cât costă pentru un sistem de sănătate tratarea unui pacient care are cancer. Și trebuie să lucrăm pentru ca factorii de risc să fie reduși, dacă nu eliminați, pentru a nu se ajunge în situația de boală.

Deși este indubitabil dreptul de a fi tratat, asta nu înseamnă că nu trebuie să ne gândim la povara pentru bugetul de sănătate al unei țări. Și la faptul că puteam face ceva pentru ca persoana respectivă să nu se îmbolnăvească, de la bun început. Așadar, Reducerea Anilor poate fi evitată prin Reducerea Riscurilor”, spune medicul Randall Rodríguez, specialist din Costa Rica în metode de reducere a riscurilor asociate fumatului.

În acest sens, studiile au arătat că produsele care încălzesc tutunul conțin nivele reduse de substanțe chimice nocive comparativ cu țigările tradiționale. De asemenea, ele pot ajuta la reducerea expunerii la gudron și monoxid de carbon, care sunt cunoscute pentru efectele lor dăunătoare asupra sănătății. Renunțarea completă la fumat rămâne cea mai sigură opțiune pentru sănătatea individuală, dar pentru cei care nu pot sau nu doresc să facă acest pas, alternativele mai puțin nocive pot fi o alegere mai bună.

În precizările sale, „Din totalul fumătorilor, doar 40% au încercat să se lase de fumat. Iar dintre aceștia, doar 5% au și reușit. Pentru restul, fie că vorbim de cei care nu au reușit să le lase, fie că vorbim de cei care nu au încercat, trebuie să existe alternative. Oamenii consuma tutunul pentru nicotină, nu pentru gustul de fum. Ce facem cu cei care simt nevoia de nicotină? Abstinența sau interdicția nu este o alternativă viabilă, este demonstrat prin practică. Foarte putini au reușit așa.

Ce facem cu restul? Noi, ca medici, trebuie să luăm o decizie pentru ei. Iar eu le spun că există alternative mai puțin nocive la fumatul clasic. Îmi bazez această soluție pe experiență și pe studii științifice. Nu pot să spun care este cea mai bună alternativă, asta depinde de fiecare. Dar una trebuie să existe”, mai spune medicul Randall Rodríguez.

În prezent, sunt țări importante care au adoptat politici de reducere a riscurilor asociate fumatului. Vorbim despre Marea Britanie, Japonia sau Suedia. Aici incidența fumatului clasic a scăzut drastic, cele mai bune exemple fiind în cazul Suediei. Pe de altă parte, există unele țări, precum cele din America Latină, care au mers pe calea interdicțiilor. Companiile care produc alternative la fumatul clasic, precum produsele care încălzesc tutunul și e-cigs nu au voie să facă vreun fel de reclamă, iar în unele țări precum Panama, de exemplu, interzic și comercializarea acestora. De notat că interdicțiile nu există și în cazul țigărilor clasice. Iar de aici pornesc o serie de probleme, care au devenit tot mai evidente în ultimii ani.

 

În opinia sa, „În Panama, guvernului îi place să pară dur, să ia decizii în numele unei protecții pe care acestea o vor aduce oamenilor. Au introdus restricțiile în cazul produselor alternative din tutun, apoi le-au copiat în cazul laptelui praf sau chiar a snaks-urilor. Totuși, statul este obligat să îi informeze pe cetățeni astfel încât să ia deciziile corecte și benefice pentru viața lor, nu să le spună direct ce pot și ce nu pot face”, considera Luis Guinard, avocat specialist în politici publice al Fundației Libertad.

În opinia sa, „Avem dreptul la propriile decizii când vine vorba despre sănătatea noastră și despre produsele cu risc redus pe care vrem să le folosim. Statul poate să ne ofere consiliere profesională, să pună accent pe politici de prevenție sau să deschidă clinici unde oamenii să fie ajutați să renunțe la fumat, de exemplu”, potrivit lui José Recuero, de la Asociația pentru Reducerea Riscurilor Tutunului din Panama.

În cadrul studiilor făcute de mai multe ONG-uri, interdicțiile au dus la crearea și dezvoltarea unei piețe negre pentru produse care încălzesc tutunul și pentru țigări electronice. Un sondaj de opinie realizat în rândul consumatorilor, și prezentat la finalul anului 2023 de presa din Panama, arată că există 200.000 de utilizatori de țigări electronice. Ei consumă produse care nu sunt reglementate și al căror conținut nu este verificat de nicio autoritate din sănătate.

În concluzie, „Partea amuzantă este că guvernul spune că interzice comercializarea și nu consumul. Asta înseamnă că oamenii sunt încurajați să caute produse pe piața neagră, produse care nu sunt reglementate în niciun fel”, mai spune Luis Guinard.

Iar consecințele sunt că statul pierde bani din lipsa de impozitare a acestor produse, iar oamenii riscă să se îmbolnăveasca folosind produse contrafăcute.

Sursa – www.antena3.ro

Plata pensiilor în luna mai. Anunțul făcut de Poșta Română

Plata pensiilor în luna mai. Anunțul făcut de Poșta Română. Persoanele în vârstă care primesc pensia prin Poșta Română nu [...]

O nouă scumpire lovește românii din plin. Ce taxă se triplează de luna viitoare

O nouă scumpire lovește românii din plin. Ce taxă se triplează de luna viitoare. Șoferii care obișnuiesc să folosească parcarea [...]

Cum îți construiești un fond de urgență care chiar funcționează

Un fond de urgență nu e despre frică. E despre libertate. Nu-l faci pentru că ești pesimist, ci pentru că [...]

Vârsta de pensionare crește. Cine sunt românii vizați

Guvernul are în vedere majorarea vârstei de pensionare pentru beneficiarii pensiilor speciale, ca parte a unui proces mai amplu de [...]