Ce a declarat tânăra care și-a ucis cea mai bună prietenă după o ceartă aprinsă

De Jurnalul Național Actuale Justiţie 504 citiri
4 min citire

Inrolare trafic.ro




 

O anchetă tulburătoare scoate la iveală detalii șocante din tragedia din Mangalia, unde o fată de 18 ani și-a ucis prietena, iar apoi a încercat să scape de cadavrul acesteia într-un mod cutremurător. Cele două prietene, ambele în vârstă de 18 ani, erau angajate ca cameriste la un hotel din stațiunea Saturn și proveneau din județul Vaslui.

Motivul șocant al crimei

Din informațiile dezvăluite, în cadrul anchetei, incidentul a avut loc sâmbătă seara, în camera hotelului unde cele două erau cazate. Cele două fete erau din Vaslui și lucrau ca și cameriste într-un hotel din Saturn, motiv pentru care își împărțeau camera.

În urma unor discuții aprinse între cele două, agresoarea și-a acuzat prietena că își înșală iubitul, exprimându-și supărarea de a fi obligată să-i acopere tot timpul minciunile acesteia. Conflictul s-a escaladat rapid, iar agresoarea de 18 ani și-a doborât cu sălbăticie victima, lovind-o fără milă, apoi i-a tăiat gâtul cu un cuțit.

Duminică, în jurul orei 4:00, tânăra de 18 ani a decis să scape de cadavrul prietenei, astfel că, a îndesat trupul într-un troler și a chemat un taxi, le-a declarat aceasta ulterior polițiștilor.

Cu ajutorul camerelor de supraveghere din Mangalia, anchetatorii au reușit să urmărească întregul traseu al taxiului, inclusiv momentul în care s-a oprit într-un parc și agresoarea a descărcat trupul neînsuflețit al victimei din portbagaj, fără ca șoferul să bănuiască ce s-ar ascunde în acel troler, ba mai mult, nici nu a observat picăturile de sânge care curgeau din bagaj.

Imaginile surprinse de camerele de supraveghere ale Primăriei Mangalia au dezvăluit cum tânăra suspectată de crimă a târât bagajul cu cadavrul prietenei sale spre o bancă din parc, unde l-a abandonat. Cu toate că încerca să-și mascheze identitatea cu o glugă, polițiștii au putut identifica rapid că este vorba despre o femeie din modul în care mergea.

Cine a descoperit cadavrul

După ce a scăpat de trupul prietenei, tânăra s-a deplasat pe jos, căutând un loc unde să arunce cuțitul și geamantanul, obiecte care au fost recuperate mai târziu de autorități, cu ajutorul criminalei. Nu după mult timp, la ora 5.30 dimineața, un pescar a descoperit cadavrul victimei în parc și, șocat de cele văzute, acesta a alertat imediat poliția.

În declaraţiile sale, „Am crezut că e un câine, prima dată. Apoi m-am apropiat, am vrut să o trezesc, am zis că poate a băut. Nu mișca. M-am speriat, am intrat în stare de șoc, am strigat la băieții din parcare după ajutor. Mi s-a făcut rău, am început să plâng. Era chircită și față nu mai avea, era desfigurată”, a povestit bărbatul.

În același timp, tânăra care și-a ucis prietena și-a reluat activitatea la hotelul unde lucra, aparent nepăsătoare față de atrocitatea pe care o săvârșise. Aceasta a șters urmele de sânge din cameră și a revenit la serviciu, fără a da nimic de bănuit.

În cele din urmă, autoritățile au reușit să o identifice pe agresoare și au escortat-o duminică seara la audieri, la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța. Tânăra și-a recunoscut fapta, exprimând regrete pentru ce a făcut. Aceasta și-a explicat crima, pretinzând că era sătulă de minciunile și complicitatea în care era implicată alături de prietena sa.

Sursa – playtech.ro

TAGGED: ,