Accesul la credite devine tot mai dificil pentru români, în urma celei mai recente creșteri a Indicelui de Referință pentru Creditele Consumatorilor (IRCC), care de la 1 octombrie 2025 a ajuns la 6,06%, cel mai ridicat nivel înregistrat de la introducerea indicatorului în 2019. Această evoluție influențează direct capacitatea de împrumut și reduce semnificativ sumele pe care le pot accesa persoanele fizice, indiferent dacă au venituri stabile.
Impactul asupra creditării la final de an
Pentru un credit ipotecar de 500.000 de lei, venitul minim necesar este acum mai mare cu aproximativ 450 de lei comparativ cu trimestrul precedent, doar pentru a menține același grad de îndatorare. Deoarece instituțiile bancare păstrează limitele maxime de îndatorare între 40%, 45% sau 55%, în funcție de tipul de credit, majorarea IRCC conduce direct la rate lunare mai ridicate și la o capacitate de împrumut mai redusă.
Într-un climat economic marcat de inflație, costuri crescute și diminuarea puterii de cumpărare, tot mai mulți potențiali debitori constată că, deși veniturile lor au rămas neschimbate, eligibilitatea pentru obținerea unui credit a scăzut considerabil.
În aceste condiții, analiza financiară detaliată devine esențială, iar compararea ofertelor bancare și recalcularea capacității de plată reprezintă pași importanți pentru a evita riscurile pe termen lung.
Suma maximă care poate fi împrumutată în 2025
Datele publicate de Institutul Național de Statistică (INS) arată că în luna august 2025 câștigul salarial mediu net a fost de 5.387 de lei, cu 130 de lei mai puțin decât în luna iulie, ceea ce echivalează cu o scădere de 2,4%. La acest nivel de venit, o persoană fără alte datorii bancare este eligibilă pentru un credit ipotecar de cel mult 325.000 de lei, contractat pe o perioadă de 360 de luni.
În explicaţiile sale, „Pentru românii care câștigă salariul minim pe economie, 4.050 lei brut, respectiv 2.574 lei net, opțiunile de creditare sunt semnificativ limitate. În aceste condiții, suma maximă împrumutată, tot pentru un credit ipotecar, tot pe 360 de luni, este 150.000 lei, dacă persoana nu are alte datorii active”, a declarat Valentin Anghel, Fondator & CEO AVBS Broker de Credite.
Din informaţiile INS, venitul total mediu lunar pe gospodărie în trimestrul al doilea din 2025 a fost de 9.502 lei, echivalentul a 3.824 lei per persoană. Veniturile salariale au reprezentat 69,1% din total, iar cele provenite din prestații sociale au scăzut la 19,4%, față de 20,5% în trimestrul precedent.
Diferențele între mediul urban și rural continuă să fie semnificative: gospodăriile din orașe au avut un venit mediu de 11.091 lei, cu 40% mai mare decât cele din mediul rural. Raportat la persoană, locuitorii din urban au avut un venit de 4.572 lei, comparativ cu aproximativ 3.000 lei în rural.
Creșterea IRCC impune prudență
Creșterea IRCC nu afectează doar persoanele care iau acum un credit, ci și pe cei care au deja împrumuturi, întrucât ratele lor se actualizează trimestrial. În acest context, specialiștii recomandă o abordare strategică și bine fundamentată.
Aşadar, „Creșterea IRCC este un semnal clar că piața creditelor traversează o perioadă în care planificarea financiară devine mai importantă ca oricând. Românii trebuie să își verifice periodic eligibilitatea și să compare ofertele disponibile, pentru a evita riscul de supraîndatorare.
Printr-o analiză profesionistă și asistență financiară personalizată, fiecare client poate descoperi soluții potrivite profilului său, fie că vorbim despre refinanțare, restructurare sau renegocierea condițiilor de credit.
Astfel, credem că o decizie financiară bine fundamentată începe cu accesul la informație corectă și la expertiză de specialitate, iar rolul brokerilor de credite este astăzi mai important ca oricând”, a declarat Valentin Anghel, Fondator & CEO AVBS Broker de Credite.
