Chipul Patriarhului pe clopotul Catedralei – Acuzații de minciună a diavolului”

De Ursei Marius
4 min citire

O imagine a pus România pe jar. Nimic altceva decât chipul Patriarhului Daniel, turnat direct pe cel mai mare clopot al Catedralei Mântuirii Neamului. Decizia a declanșat un scandal uriaș, plin de critici și controverse, care nu dă semne că s-ar stinge prea curând.

Intenția a fost, probabil, una de onoare. Un omagiu adus ctitorului. Efectul? Exact pe dos. Prosport, care a documentat pe larg cazul, arată că Patriarhia și-a asumat decizia, însă publicul a reacționat cu furie, catalogând totul drept un act pur de cult al personalității.

„Ce caută el pe clopot?” Reacția care a aruncat totul în aer

Fostul fotbalist Marian Aliuță a pus pe buzele tuturor întrebarea care mocnea. Simplu și direct. „Ce caută el pe clopot?” A fost suficient. Intervenția sa a explodat online, unde valul de comentarii a devenit un torent.

Criticile au curs, acuzând un gest de vanitate extremă, complet nepotrivit pentru un lider spiritual. Unii au aruncat acuzații și mai grele, numind situația o „minciună a diavolului”, o dovadă că orgoliul a luat locul smereniei creștine. Pentru mulți români, ideea ca un om în viață, indiferent cine e, să aibă chipul pe un clopot de catedrală a fost pur și simplu de neacceptat.

Replica Patriarhiei. De ce a apărut, de fapt, chipul Patriarhului Daniel

Confruntată cu potopul de critici, Biserica Ortodoxă Română a venit cu o explicație. Nu e vanitate, au spus ei. E tradiție. Una veche. Foarte veche.

Reprezentanții Patriarhiei susțin că imortalizarea ctitorului pe clopotul principal nu e o noutate, ci o continuare a unei cutume istorice, unde ctitorii erau pictați în biserici. Argumentul lor? Patriarhul Daniel, ca principal coordonator al proiectului, se înscrie în linia marilor voievozi și domnitori care și-au legat chipul de lăcașurile de cult pe care le-au ridicat.

Tradiție istorică sau cult al personalității?

Doar că explicația nu a convins pe toată lumea. Aici se rupe filmul. Susținătorii Bisericii văd gestul ca fiind firesc, o continuare a tradiției lui Ștefan cel Mare, care se picta în pronaos oferind biserica Mântuitorului.

Criticii, în schimb, spun că e o comparație forțată, ruptă de realitate. Ei argumentează că vremurile s-au schimbat, iar un astfel de gest, într-o Românie democratică și cu o catedrală ridicată masiv din bani publici, aduce mai degrabă a cult al personalității din regimurile trecute. Dezbaterea e departe de a fi închisă. Ironia sorții… un obiect sfânt a devenit subiect de ceartă națională.

Un scandal care depășește un simplu clopot

Toată această poveste nu a apărut din senin. E doar vârful aisbergului. Controversa se leagă de un șir mai lung de nemulțumiri legate de Catedrala Mântuirii Neamului: costurile uriașe, finanțarea constantă de la bugetul de stat, relevanța însăși a unui asemenea proiect gigantic. Chipul de pe clopot a fost doar scânteia care a reaprins frustrări vechi de ani de zile. Așa se face că dangătul clopotului, înainte să cheme la slujbă, pare mai degrabă să anunțe că polemica din societatea românească va continua.