Chirii de 10 lei, apartamente de 5.000 lei – prețul real al vieții în orașele fantomă
Sute de euro pe o chirie în marile orașe? Uită de asta. Există locuri în România unde timpul a stat în loc. Aici, o lună de chirie e mai ieftină ca o cafea. Prețul real, însă, e altul. E frica. E ascuns în pereții care stau să cadă.
Piața imobiliară? Inexistentă. Vorbim de localități foste monoindustriale unde casele se dau pe nimic din motive dureros de simple: condiții mizere, risc seismic și umbra grea a minelor. O documentare Adevărul arată o Românie a contrastelor, o țară unde oamenii nu se mai gândesc la dezvoltare, ci doar la cum să supraviețuiască zilei de mâine.
Aninoasa: De la colonie muncitorească la viața în container
Aninoasa, Hunedoara. Peste 3.000 de suflete și o istorie impregnată în fiecare cărămidă. Aici a fost una dintre cele mai vechi mine de cărbune din țară. S-a închis în 2006. Definitiv. Odată cu ea, s-a stins o epocă, lăsând în urmă blocuri goale și o colonie muncitorească veche de un secol, unde unii încă stau cu chirie la primărie pentru sume derizorii, sub zece lei pe lună.
Alții au dat pe un apartament cam 5.000 de lei. Foștii mineri, cu pensii bune, au mai băgat bani în ele, le-au mai cârpit. Dar pentru restul, degradarea a fost singura constantă. Apoi a venit cutremurul. Februarie 2023. Clădirile, deja șubrede, au cedat și mai mult. Verdictul ISU: evacuarea a aproape 400 de oameni, un sfert dintre ei copii. Mulți au refuzat. Au zis că nu le e frică. Ironia sorții… câțiva au ajuns să locuiască, gratuit, în containere metalice, fără facturi la apă sau curent. Chiar și azi, unii stau tot acolo, în cutii amplasate în curtea liceului, așteptând cele 100 de locuințe sociale promise. Primarul Nicolae Dunca dă asigurări. „Sunt finalizate în proporție de 99 la sută trei blocuri și se lucrează la ridicarea altor trei”.
Ciudanovița, orașul uraniului unde blocurile sunt „ieșite din garanție”
Alt loc, altă poveste. Alt minereu. Ciudanovița, Munții Banatului. Aici, în anii ’50, sovieticii supravegheau deschiderea unei mine de uraniu. Așa a apărut, într-o vale izolată, un orășel muncitoresc pentru peste 5.000 de oameni. Câți mai sunt azi? Vreo 400. Și majoritatea stau în sat, departe de fosta colonie.
Colonia e un loc fantomatic. Localnicii îi spun „Șantier”. Unul dintre ei își amintește cum „mai multe familii împărțeau câte un apartament cu trei camere”. Era o înghesuială de nedescris. Acum, în cele 15 blocuri care încă stau în picioare, mai supraviețuiesc câteva zeci de familii. Restul au fugit. De sărăcie, de lipsa viitorului, dar și de frica minei de uraniu. Cei care au rămas nu plătesc chirie, dar plătesc cu frica pentru propria siguranță.
Aici, arta sfidează ruina
„Blocurile sunt și acum ale societății miniere din Oravița. Sunt ieșite din garanție și nu le-au mai renovat”, spune simplu fostul miner Serafin Doban, cunoscut ca „Pepino”. El e dovada vie că speranța nu moare. Deloc. Cu o pensie decentă, și-a renovat apartamentul și a făcut ceva incredibil: a transformat scara blocului într-o galerie de artă, cu propriile lui tablouri și sculpturi.
Un strop de culoare într-un peisaj gri.
Clădiri întregi, inclusiv spitalul, au fost puse la pământ. Ce a mai rămas e, teoretic, într-un program de consolidare seismică. Dar cine mai crede într-un viitor aici, în Ciudanovița? Puțini.
Investiții cu risc, la umbra minei
Povestea se repetă. La fel e și în colonia de la Băița Plai, un alt fost centru minier. Blocurile din anii ’50, ridicate chiar la gura minei de uraniu, sunt aproape pustii. Și totuși… unii văd o oportunitate. Curaj? Nebunie? Greu de zis. „M-am mutat și eu aici, în urmă cu câțiva ani. Am cumpărat apartamentul cu 13.000 de lei și am mai investit vreo cinci mii de euro în renovarea lui”, povestea un locatar. El e mulțumit de cât de solide sunt clădirile și de spațiu, dar recunoaște că refacerea acoperișului l-a costat cel mai mult. Acesta e prețul pe care îl plătești ca să trăiești într-un loc cu o istorie apăsătoare și un viitor complet incert.
