Christina Verchere (OMV Petrom): Gazele din Marea Neagră sunt gata să fie exploatate; anul 2021 este critic

Foto: businessmagazine,ro
0 426

Christina Verchere, CEO al OMV Petrom a declarat într-un interviu că anul 2021 este unul critic pentru gazele din Marea Neagră, în condiţiile în care zăcămintele de acolo sunt gata să fie exploatate, iar decizia de investiţii depinde de măsurile care vor fi luate de autorităţi.

Aseasta se aşteaptă ca modificarea Legii offshore să aibă loc în prima sesiune parlamentară din acest an.

În opinia acesteia, resursele de gaze din Marea Neagră sunt esenţiale pentru aprovizionarea cu energie a ţării şi, dacă aceste proiecte nu se concretizează, se estimează ca importurile de gaze ale României să ajungă la 40% în 2030.

Christina Verchere mai a vorbit, în interviu, despre planurile de extindere a companiei în regiune, dar şi despre tehnologiile viitorului.

AGERPRES: Cum arată în acest moment piaţa de energie, petrol şi gaze din România, în opinia dumneavoastră?
Christina Verchere: Pandemia Covid-19 a modificat semnificativ fundamentele pieţei globale de energie, declanşând un dezechilibru între cerere şi ofertă şi mai multe şocuri asupra preţului ca nici o altă criză. Acest lucru a afectat şi piaţa românească, în special piaţa carburanţilor.

Cererea de carburanţi, foarte ridicată în primele două luni ale anului 2020, a scăzut puternic în timpul carantinei. Piaţa a început să se redreseze odată cu reducerea restricţiilor de mobilitate. Cu toate acestea, cererea de pe piaţa cu amănuntul a rămas cu 6% mai scăzută în 2020 faţă de anul precedent.

Consumul de gaze naturale a înregistrat anul trecut în România o creştere importantă, de circa 5%, potrivit estimării noastre, datorită unei utilizări mai mari a gazelor pentru producţia de electricitate şi în industria de îngrăşăminte. Producţia totală de gaze din România a scăzut cu aproximativ 10% faţă de anul precedent, în timp ce importurile pentru 2020 se estimează că au acoperit aproximativ 20% din consumul naţional.

Pe piaţa energiei electrice, datele curente arată că cererea s-a diminuat cu 4%, în timp ce producţia de electricitate s-a redus cu 6%, în principal din cauza scăderii semnificative a producţiei de electricitate din cărbune. Producţia naţională mai scăzută de electricitate a fost compensată de importuri.

Sistemul energetic este un factor esenţial pentru orice ţară dezvoltată, iar România este privilegiată datorită resurselor sale naturale care asigură un grad ridicat de independenţă energetică. Spunând asta, trebuie să recunoaştem că industria energetică se află acum la o răscruce de drumuri, în contextul obiectivelor de decarbonare, şi depinde de noi, companiile, şi de autorităţi, să definim direcţia. Cred că România are un potenţial energetic semnificativ care ar putea sta la baza dezvoltării sale viitoare; pentru ca acest lucru să se întâmple. Ţara are nevoie de strategii clare, cadru fiscal şi de reglementare adecvat şi investiţii.

AGERPRES: Cum credeţi că va evolua piaţa în acest an?
Christina Verchere: Ne aşteptăm ca volatilitatea şi incertitudinile să persiste şi în 2021, întrucât anul a început cu preocupări legate de mutaţiile virusului SARS-COV-2, dificultăţi în limitarea răspândirii acestuia şi restricţii de mobilitate anunţate de multe ţări. Astfel, ritmul redresării economice va continua să depindă de evoluţia pandemiei. Se estimează creşterea cererii interne, totuşi rămâne un an dificil, deoarece pandemia nu este încă sub control.

Estimăm o revenire treptată a cererii de carburanţi în primele două trimestre din 2021, trimestrul întâi fiind încă afectat de mobilitatea limitată, precum şi de tendinţele specifice sezonului rece. Revenirea este estimată pe fondul creşterii traficului, odată ce vaccinarea progresează.

Mediul economic nefavorabil şi schimbările structurale în modul de desfăşurare a afacerilor internaţionale vor contribui probabil la menţinerea cererii de combustibil pentru avioane la niveluri scăzute şi în 2021.

În contextul unei situaţii economice stabile, ne aşteptăm la o evoluţie similară cu cea din ultimul an în ceea ce priveşte cererea de gaze şi estimăm o redresare a consumului de electricitate, ceea ce va duce la o cerere mai mare faţă de anul precedent.

AGERPRES: Ce măsuri ar trebui să ia Guvernul de urgenţă pentru a îmbunătăţi situaţia de pe această piaţă?
Christina Verchere: Atunci când investitorii caută oportunităţi de a dezvolta proiecte cu impact semnificativ în societate şi economie, aceştia evaluează climatul investiţional prin prisma stabilităţii şi a predictibilităţii legislative, a cadrului fiscal şi a mecanismelor pieţei libere.

O legislaţie stabilă şi predictibilă stă la baza oricărui proiect major, cu ciclu investiţional lung. Gradul de competitivitate fiscală arată cât de dispusă este o ţară să încurajeze noi investiţii. Pe baza unui studiu realizat în 2018, comparativ cu nivelul mediu de impozitare al UE, cota efectivă de impozitare a producţiei de gaze naturale în România este trei ori mai mare pentru producţia onshore şi de cinci ori mai mare pentru producţia offshore.

AGERPRES: Luaţi în calcul riscul ca Legea offshore să nu fie modificată nici în acest an? Dacă da, ce veţi face în acest caz în ceea ce priveşte proiectele din Marea Neagră?
Christina Verchere: Anul 2021 este un an critic pentru gazele naturale din Marea Neagră şi timpul joacă un rol esenţial în dezvoltarea acestor proiecte. Potrivit declaraţiilor publice, există intenţia ca Legea offshore să fie modificată printr-un proces parlamentar, care este aşteptat să aibă loc în prima sesiune parlamentară a acestui an.

România deţine resurse de gaze descoperite şi evaluate în Marea Neagră şi acestea sunt practic gata să fie exploatate. Aceste resurse sunt esenţiale pentru aprovizionarea cu energie – dacă proiectele de gaze din Marea Neagră nu se concretizează, se estimează ca importurile de gaze să ajungă la 40% în 2030. Gazele naturale din Marea Neagră ar putea fi o sursă de dezvoltare economică şi un sprijin valoros în tranziţia energetică.

Deblocarea resurselor de gaze naturale din Marea Neagră ar face România mai puternică şi ar crea premisele pentru ca aceasta să devină cel mai mare producător de gaze din UE. Guvernul român a subliniat în planul său naţional de energie şi climă că deblocarea resurselor de gaze din Marea Neagră este esenţială pentru securitatea energetică a ţării.

AGERPRES: Cum aţi caracteriza modul în care s-a realizat procesul de liberalizare a pieţei de energie în România?
Christina Verchere: Transparenţa, predictibilitatea şi mecanismele pieţei libere reprezintă stimulentele pentru investiţii pe termen lung, care sunt necesare pentru sectorul energetic românesc. Piaţa liberă este esenţială pentru stimularea investiţiilor, încurajarea concurenţei, precum şi a comportamentelor de consum responsabil de energie. Toate acestea sunt elemente cheie pentru asigurarea accesului la o energie mai curată.

AGERPRES: Am văzut că aveţi oferte pentru consumatorii casnici, atât la gaze, cât şi la electricitate. Care este strategia companiei pe acest segment, de furnizare la clienţii casnici finali?
Christina Verchere: În prezent, ne concentrăm pe piaţa B2B (business to business), atât pentru gaze, cât şi pentru energie electrică, monitorizând continuu toate oportunităţile pieţei.

AGERPRES: Care sunt planurile de dezvoltare a OMV Petrom în regiune?
Christina Verchere: Strategia noastră include dezvoltarea în Marea Neagră şi o poziţie mai puternică pe piaţa energetică regională. În prezent, prezenţa noastră regională este mai vizibilă în sectorul de Downstream, prin reţelele noastre de staţii de distribuţie din Bulgaria, Serbia şi Moldova.

În 2020 am făcut paşi importanţi pentru extinderea noastră în sectorul Upstream, prin achiziţionarea unei participaţii într-un proiect de explorare offshore în Bulgaria şi prin câştigarea unei licitaţii în Georgia. Marea Neagră are un potenţial ridicat şi vom continua să evaluăm oportunităţile din această regiune.

AGERPRES: Care este planul companiei în ceea ce priveşte dezvoltarea electromobilităţii? Câte benzinării veţi dota în acest an cu staţii de încărcare pentru maşini electrice?
Christina Verchere: Credem că răspunsul la nevoile de mobilitate ale clienţilor noştri este un mix de carburanţi şi soluţii alternative.

În 2017, am fost prima reţea de distribuţie de carburanţi care a intrat pe piaţa staţiilor de reîncărcare rapidă pentru maşini electrice. Abordarea noastră strategică este de a dezvolta o infrastructură de reîncărcare pentru maşini electrice în reţeaua noastră, în parteneriat cu alţi jucători din segmentul electro-mobilităţii. Anul trecut, am încheiat astfel de parteneriate, cu Eldrive şi Enel X.

Până la sfârşitul anului 2021, estimăm să avem peste 40 de staţii cu puncte de încărcare pentru maşini electrice.

În ceea ce priveşte transportul comercial, credem că electro-mobilitatea ar putea fi o soluţie, însă numai pentru vehiculele uşoare. Când ne uităm la segmentul mediu şi greu, precum şi la transportul mediu şi lung, electro-mobilitatea se confruntă cu mai multe provocări. Pentru acest segment, credem că o soluţie de tranziţie pentru un transport mai curat este mobilitatea pe bază de gaze. Camioanele care funcţionează pe soluţii ce au la bază gazele naturale, fie că vorbim despre GNC sau GNL, emit cu până la 15% mai puţine emisii de CO2, cu 70% mai puţin oxid de azot şi practic deloc particule grele, adică o reducere de 99%.

AGERPRES: Cum vedeţi viitorul tehnologiilor bazate pe hidrogen? În urmă cu puţin timp, un oficial român prezenta un plan al OMV Petrom, în colaborare cu Romgaz, pentru a dezvolta un proiect de producţie a hidrogenului într-un parc eolian. Ce puteţi spune despre acest proiect? Când va fi gata şi ce anume aveţi în vedere acolo?
Christina Verchere: Tranziţia energetică este un subiect major pe agenda publică, în special în Europa şi vedem că obiectivele pentru o energie mai curată devin din ce în ce mai ambiţioase. Pentru a răspunde acestor provocări, trebuie să luăm în considerare mai multe soluţii, de la energie regenerabilă, hidrogen, la combustibili fosili.

În strategia UE de decarbonare, producţia de hidrogen joacă un rol important şi credem că gazele naturale oferă o cale realistă către decarbonare prin conversia completă la hidrogen.

Revenind la OMV Petrom: suntem o companie de energie şi dorim să facem parte din soluţia pentru un mediu mai curat. Pe lângă eforturile noastre de reducere a emisiilor de CO2, evaluăm diverse proiecte de energie sustenabilă şi aşteptăm cu nerăbdare să obţinem rezultate.

AGERPRES: Vă veţi vaccina împotriva COVID-19? Care sunt recomandările pe care le faceţi în acest sens angajaţilor companiei pe care o conduceţi?
Christina Verchere: Răspunsul meu este clar: da, vreau să fiu vaccinată. Pentru a limita răspândirea epidemică a virusului, este de dorit vaccinarea pe cât de mult posibil, dar nu avem prevăzută nicio obligativitate de vaccinare sau măsuri restrictive împotriva persoanelor nevaccinate.

Cu toate acestea, OMV Petrom joacă un rol vital în aprovizionarea cu energie a României. Aşadar, am implementat măsuri preventive care trebuie urmate, poate ajustate în funcţie de evoluţia epidemiologică sau de momentul în care se atinge un nivel suficient de imunizare.

Sursa: Agerpres
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata