Cine lansează, în Europa, al doilea său fond de investiţii cu un capital subscris de peste 100 de milioane de euro

De Jurnalul Național 93 citiri
4 min citire

 

Prin intermediul celui de-al doilea fond, Morphosis Capital își propune să realizeze între 9 și 10 investiții, fiecare având un tichet de investiție cuprins între 10 și 15 milioane de euro, spune firma de private equity într-un comunicat remis Economica.net.

În primul său fond a realizat 6 investiții cu mărimea tichetului între 5 și 10 milioane de euro

Spre comparație, primul său fond a realizat 6 investiții cu mărimea tichetului între 5 și 10 milioane de euro.

Fondul va ținti companii cu o EBITDA cuprinsă între 1 și 5 milioane de euro

Strategia celui de-al doilea fond se va concentra, în principal, pe companii din România, dar va viza și alte țări din regiune, precum Bulgaria, Cehia, Croația, Polonia, Slovacia și Slovenia. Fondul va ținti companii cu o EBITDA cuprinsă între 1 și 5 milioane de euro şi vizează prioritar achiziționarea pachetelor majoritare, fie independent, fie împreună cu alţi investitori.

Este pentru prima dată când Morphosis Capital urmărește o strategie de expansiune regională, fondul I având doar investiții în România.

În selectarea companiilor din portofoliu, Morphosis Capital vizează afaceri care activează pe piețe în creștere, în industrii fragmentate, cu potențial de scalare prin creștere organică sau strategii de tip buy & build. De asemenea, fondul prioritizează companii cu performanțe financiare solide și perspective pentru fuziuni și achiziții, oferind oportunități de exit pentru investitori, spun oficialii companiei.

Prima investiţie este în Mark Twain International School (MTIS)

Cel de-al doilea fond al Morphosis Capital a realizat deja două investiții, prima fiind în Mark Twain International School (MTIS). În urma parteneriatului, MTIS și-a anunțat planul de extindere prin construirea a două noi campusuri în apropiere de București.

A doua investiție a fost recent încheiată cu Supermarket La Cocoș

Este un retailer local deținut de antreprenorii Iulian și Gianina Nica, a fost realizat în luna decembrie 2024.

Morphosis Capital Partners BV este cofinanțat prin intermediul PNRR şi al Fondului InvertEU

În România, Morphosis Capital Partners BV este cofinanțat prin intermediul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR) și al Fondului InvestEU al Uniunii Europene, printr-o inițiativă dedicată sprijinirii fondurilor de investiții, administrată de Fondul European de Investiții (FEI). FEI a fost principalul investitor al primului fond Morphosis. În completarea sprijinului oferit de FEI, Morphosis Capital a atras capital de la Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) și a obținut angajamente din partea International Finance Corporation (IFC).

În explicaţiile sale, „Cu o dimensiune dublă, Morphosis Capital Fund II ne oferă resursele necesare pentru a sprijini în continuare companiile antreprenoriale din România și din regiune. Prin susținerea atât a creșterii organice, cât și a strategiilor de M&A, vom ajuta aceste companii să se dezvolte accelerat și să își atingă potențialul maxim, contribuind în același timp la dezvoltarea pe termen lung a ecosistemului antreprenorial din Europa Centrală și de Est.

Succesul primului nostru fond, care a generat un IRR de peste 30% printr-un exit complet și alte două exit-uri parțiale, constituie o bază solidă pentru Fondul II. Pe măsură ce primul nostru fond ajunge la maturitate, suntem încrezători că vom identifica noi oportunități de exit profitabile care ne vor consolida poziția de partener de încredere, atât pentru companiile din portofoliu, cât și pentru investitori, menținându-ne totodată angajamentul de a identifica și colabora cu afaceri inovatoare prin intermediul Fondului II”, a declarat Andrei Gemeneanu, Managing Partner la Morphosis Capital.

Aşadar, Morphosis Capital Partners BV este o firmă de private equity înființată de patru antreprenori: Simona Gemeneanu, Gabriela Dumitru, Dragoș Petre și Andrei Gemeneanu.

Sursa – www.economica.net




Ora de vară 2025. Când se schimbă ora în România

Trecerea la ora de vară este programată pentru noaptea dintre 29 și 30 martie, de sâmbătă spre duminică. Schimbarea afectează [...]

Cum se vor calcula pensiile în 2025! Ce se schimbă

Cum se vor calcula pensiile în 2025! Ce se schimbă? Începând cu 1 septembrie 2024, sistemul public de pensii din România [...]

Românii, loviți în plin de inflație. Pe ce vom ajunge să plătim mai mult

Românii, loviți în plin de inflație. Pe ce vom ajunge să plătim mai mult. Situația economică a României se înrăutățește, [...]

Schimbări MAJORE la pensii! Guvernul anunță noi impozite

Schimbări MAJORE la pensii! Guvernul anunță noi impozite. Autoritățile intenționează să elimine impozitarea progresivă a pensiilor speciale. Un proiect de [...]