E de ajuns un singur telefon. O discuție aparent nevinovată despre un sondaj se poate transforma într-un dezastru financiar. Pensionarii sunt ținta. Vocile le sunt clonate cu inteligență artificială, iar conturile bancare, golite. Sună a scenariu de film? Poate. Dar e realitatea unei noi fraude care face prăpăd.
O investigație Dailymail din Marea Britanie a scos la iveală o tehnică nouă, pe care experții o descriu drept „profund tulburătoare”. Infractorii au o țintă clară: seniorii. Îi conving să participe la sondaje false despre stilul de viață, dar scopul real este altul. Unul dublu. Să le fure datele personale și, cel mai important, să le înregistreze vocea. O mostră audio suficient de lungă pentru a o putea clona digital.
Cum funcționează înșelăciunea, pas cu pas
Metoda e diabolic de simplă. Victimele primesc un telefon și sunt rugate să răspundă la câteva întrebări. În timpul discuției, hoții adună tot felul de informații: personale, medicale, financiare. Însă adevărata miză e înregistrarea audio. Folosind programe de inteligență artificială, vocea e apoi clonată cu o precizie care te îngheață.
Clona asta vocală devine o cheie-maestră. Hoții o folosesc ca să sune la bănci sau alte instituții, mimând acordul victimei pentru transferuri de bani. Până și sistemele de securitate legitime pot cădea în plasă. Louise Baxter MBE, care conduce echipa anti-fraudă la National Trading Standards (NTS), a numit-o o „combinație profund tulburătoare între vechi și nou: escrocherii telefonice tradiționale susținute de tehnici noi și deranjante”.
Rezultatul? Conturi goale.
O operațiune coordonată, nu doar o pacoste
Nu mai avem de-a face cu lupi singuratici care dau telefoane la nimereală. Avertismentul vine de la autorități. „Ceea ce vedem este o operațiune coordonată și sofisticată, care vizează unii dintre cei mai vulnerabili consumatori din societate”, a completat Baxter. Și nu se opresc aici. Infractorii nu doar folosesc datele pentru ei. De multe ori, vând informațiile personale și financiare ale pensionarilor altor rețele de crimă organizată. Pagubele se multiplică.
Surprinzător sau nu, victimele observă prea târziu că le dispar banii. Plățile se fac pe tăcute, fără notificări. John Herriman, directorul executiv al Chartered Trading Standards Institute (CTSI), a punctat cât de gravă e situația: „Clonarea vocală duce înșelăciunile telefonice la un nou nivel sinistru, făcând și mai dificil pentru companiile legitime și pentru consumatori să distingă interacțiunile reale de cele frauduloase”.
Avalanșa de apeluri false: Cifrele care sperie
Această nouă înșelăciune lovește într-un moment deja critic. Cifrele recente de la NTS sunt clare. Un adult din Marea Britanie primește, în medie, șapte apeluri sau SMS-uri frauduloase lunar. Dar pentru unii e și mai rău. 21% dintre adulți primesc astfel de mesaje aproape în fiecare zi, iar 9% le primesc zilnic. Zilnic.
Autoritățile se luptă. În ultimele șase luni au blocat aproape 21 de milioane de apeluri-capcană. Au închis și 2.000 de numere de telefon folosite de hoți. Dar lupta e departe de a fi gata, mai ales că tehnologia evoluează cu o viteză amețitoare.
Cinci semne că ești pe cale să fii înșelat
Experții în securitate au o listă de semnale de alarmă. Semne care ar trebui să te pună pe gânduri când primești un apel sau mesaj neașteptat. Oricine poate fi o victimă. Prudența e sfântă. Uite care sunt cele cinci tactici preferate de escroci:
- Autoritatea: Se prezintă ca fiind de la o instituție respectată (bancă, poliție, ANAF) ca să-ți câștige încrederea.
- Urgența: Îți bagă frica-n oase. Trebuie să acționezi ACUM. Altfel, zic ei, riști o amendă, o penalizare sau îți blochează contul.
- Emoția: Mizează pe emoții puternice. Vor să te panicheze sau, dimpotrivă, să-ți dea speranțe false. Un câștig la loto. O moștenire neașteptată.
- Raritatea: Îți vând o iluzie. O ofertă unică. Un stoc limitat. Te presează să acționezi de teama că pierzi ocazia (celebrul FOMO).
- Evenimentele curente: Sunt la zi cu știrile. Își ancorează poveștile în evenimente curente: campanii de vaccinare, termene de plată a taxelor, criza energetică. Orice îi face să pară mai credibili.
Lisa Webb, expertă în drepturile consumatorilor la asociația Which?, are un sfat simplu, dar de aur. „Dacă primiți orice apel din senin, nu vă fie teamă să închideți – un apelant legitim nu se va supăra”. Prudența nu e niciodată un moft.
