Copiii susţin luni o simulare a unei şedinţe de Guvern

De Jurnalul Național Actuale Politică Utile 182 citiri
2 min citire

O şedinţă de guvern susţinută de copii, cu ocazia Zilei Internaţionale a Drepturilor Copilului. va avea loc, luni 21 noiembrie, de la ora 11.00. Așa că, copiii vor lua locurile miniştrilor şi vor susţine o şedinţă de Guvern, unde „cei mici îşi vor prezenta viziunea şi aspiraţiile pentru România printr-o serie de proiecte pe care le vor propune în cadrul simulării reuniunii de la Palatul Victoria”, potrivit unui anunţa al Executivului.

Astfel că, ședinţa va fi condusă de către consilierul de stat şi coordonatorul strategic al asistenţei umanitare din cadrul Departamentului pentru Responsabilitate Socială Comunitară şi Grupuri Vulnerabile, Mădălina Turza, mai precizează  comunicatul de presă al Exectivului.

De asemenea, evenimentul este realizat în parteneriat cu UNICEF România.

În plus, UNICEF este prezent în România şi în alte 190 de ţări şi teritorii pentru a promova supravieţuirea şi dezvoltarea copiilor din perioada copilăriei mici până la adolescenţă.

În țara noastă, UNICEF lucrează  împreună cu actori cheie cum ar fi Guvernul, Parlamentul, autorităţi locale, societatea civilă, sectorul privat, parteneri naţionali şi internaţionali şi mass media pentru a asigura accesul tuturor copiilor la educaţie timpurie de calitate şi la şcoală, pentru protejarea adolescenţilor şi monitorizarea drepturilor copilului, pentru protecţie socială şi pentru mobilizarea de resurse în beneficiul copiilor.