Covor din poliester: 3 lucruri de știut

Dacă ai achiziționat recent un covor din poliester este important să știi cum să îl întreții corespunzător pentru a te bucura de el cât mai mult timp. În general, materialele sintetice, precum poliesterul și polipropilena sunt destul de des întâlnite în cazul covoarelor, pentru că sunt mult mai rezistente la uzură, resping umezeala și au un preț accesibil. Tocmai de aceea, covoarele din poliester sunt adesea folosite în încăperile în care există multă umezeală, dar și trafic intens, cum ar fi baia, bucătăria, coridoarele casei sau zona de intrare.
Așa că dacă ai și tu acasă un astfel de covor din fibre sintetice, iată câteva trucuri care te-ar putea ajuta să îl întreții corespunzător!
Cum cureți un covor din poliester?
În primul rând, înainte de a curăța un covor din poliester este important să citești eticheta acestuia, care conține informații folositoare despre întreținerea unui astfel de produs.
Covoarele confecționate din fibre sintetice sunt, în general, extrem de durabile, așa că le poți aspira, scutura și curăța, pentru a elimina praful și murdăria care s-au acumulat în țesătură.
Chiar dacă covoarele din poliester au o structură specială care respinge umezeala, nu ar fi indicat să le uzi cu apă pentru a le curăța. În timp, este posibil ca un astfel de covor să mențină apa în țesătură și să mucegăiască. Tocmai de aceea, este indicată aspirarea și scuturarea covorului, și nu udarea acestuia. Eventual, poți folosi o perie fină, care să îndepărteze petele existente.
Este important de reținut faptul că un covor din poliester nu va rezista la fel de bine la temperaturi ridicate. Așa că atunci când încerci să cureți un astfel de covor, este esențial să eviți folosirea apei, pentru că uscarea carpetei cu un uscător de păr poate să deterioreze materialul. Poliesterul este un material creat din fibre chimice, iar în contact cu căldura excesivă, acesta se poate topi sau își poate modifica forma.
Nu folosi mașina de spălat!
În cazul covoarelor din poliester sau din alte fibre sintetice este interzisă folosirea mașinii de spălat. Din cauza vitezei de rotire, există riscul ca un astfel de covor să se deterioreze. În plus, stratul de latex s-ar putea dizolva, iar astfel covorul va căpăta o formă nouă.
Pentru situațiile în care covorul tău are nevoie de o igienizare completă, poți apela la spălătoriile specializate. Spre exemplu, acum poți să speli covoarele în sectorul 1, căutând o spălătorie care oferă și servicii de curățare pentru covoarele din poliester.
Calitatea poliesterului
Atunci când cumperi un covor din poliester, primul avantaj este prețul, care este mult mai scăzut față de cel al covoarelor fabricate din fibre naturale, cum ar fi lâna sau cașmirul.
Totodată, poliesterul este recunoscut pentru proprietățile sale antibacteriene. Așa că un astfel de covor poate fi amplasat fără probleme în camera copiilor, mai ales dacă cei mici se confruntă cu alergii la praf și acarieni. În plus, covoarele din poliester sunt extrem de rezistente, așa că pot face față cu brio uzurii.
Un alt avantaj al covoarelor din poliester constă în faptul că acestea sunt disponibile pe piață într-o gamă variată de culori și modele. Astfel, poți găsi foarte ușor un covor potrivit pentru orice cameră, fie că este vorba de baie, bucătărie, dormitorul celor mici sau coridor.
Așadar, covoarele din poliester sunt cea mai avantajoasă opțiune în ceea ce privește raportul calitate-preț. Acestea sunt rezistente, sunt ușor de întreținut și sunt realizate din fibre hipoalergenice. Dacă ai deja acasă un astfel de covor, poți urma sfaturile de întreținere pe care ți le-am recomandat, pentru a te bucura de acesta pentru o perioadă cât mai lungă.






