Cum răspunde Kremlinul, speranţelor de pace ale lui Donald Trump, în războiul cu Ucraina

În opinia sa, Discuțiile pentru soluționarea războiului din Ucraina sunt influențate de poziția Kievului, eficiența medierii americane și situația de pe teren, a spus Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, conform agenției de știri Reuters.
Poziția Kievului, eficiența medierii americane și situația de pe teren
În acest sens, liderul de la Casa Albă, aflat la cinci luni de mandat, nu a reușit încă să pună capăt conflictului început de Rusia în luna februarie a anului 2022, deși a promis în campania electorală că va reuși acest lucru într-o zi.
RecomandariPretul petrolului sare de 104 dolari. Donald Trump respinge oferta de pace a IranuluiChiar dacă Donald Trump a îndemnat ambele părți să negocieze un armistițiu încă de la preluarea mandatului în luna ianuarie. Acum vineri, 27 iunie, președintele american a spus că este de părere că „se va întâmpla ceva” în privința soluționării conflictului.
Pe de altă parte, Peskov a subliniat că „multe depind, firește, de poziția regimului de la Kiev”.
În viziunea sa, „Depinde de eficiența cu care continuă eforturile de mediere ale Washingtonului”, a afirmat el, precizând că situația de pe teren este un alt factor care nu poate fi ignorat. Declarațiile au fost făcute la Belarus 1 TV, principalul canal de televiziune de stat din țara vecină cu Rusia.
RecomandariDonald Trump ameninta Iranul cu noi masuri. Teheranul trimite o propunere de paceRusia a cerut Ucrainei să cedeze teren și să renunțe la sprijinul militar occidental
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului nu a specificat ce așteaptă Moscova de la Washington sau Kiev, însă a menționat că Rusia a cerut Ucrainei să cedeze teren și să renunțe la sprijinul militar occidental, condiții considerate inacceptabile de Kiev.
La acest moment, nu a fost stabilită o dată pentru următoarea rundă de discuții, însă Rusia speră ca informațiile să fie clare „în viitorul apropiat”.
Concret, Rusia și Ucraina au avut discuții față în față la Istanbul pe 16 mai și 2 iunie, care au dus la schimburi de prizonieri și repatrierea soldaților morți. Totuși, nu s-a înregistrat niciun progres către un armistițiu.
RecomandariReacția furioasă a lui Donald Trump în plin război. Ce se întâmplă cu acordul de pace chiar acumÎntre timp, Rusia avansează în Ucraina, controlând deja aproximativ o cincime din teritoriu și a câștigat teren în regiunile Donețk și Dnipropetrovsk, intensificând atacurile aeriene.
Sursa: www.libertatea.ro






