Cum se cer despăgubiri pentru malpraxis și ce acte susțin reclamația pacientului

Pacienții prejudiciați printr-o eroare medicală pot cere compensarea cheltuielilor, a veniturilor pierdute și a suferinței, dacă sunt întrunite condițiile legale ale răspunderii civile. Pentru susținerea cererii contează atât documentele despre îngrijirile primite, cât și probele care leagă greșeala reclamată de prejudiciu, adică de consecințele suportate de persoana afectată.

Într-un material pentru Digi24.ro, avocatul Dr. Radu Pavel explică în ce situații poate răspunde personalul medical, ce excepții trebuie luate în considerare înaintea unei reclamații și ce prejudicii pot fi compensate.

Eroarea reclamată poate privi îngrijirile sau drepturile pacientului

Potrivit avocatului, răspunderea pentru malpraxis poate interveni pentru greșeli profesionale făcute în prevenție, în stabilirea diagnosticului sau în administrarea tratamentului. Cauza erorii poate fi neglijența, imprudența ori nivelul insuficient al cunoștințelor medicale.

Reclamația poate privi și un prejudiciu produs prin încălcarea confidențialității sau prin nerespectarea obligației de acordare a asistenței medicale. În aceeași categorie intră prejudiciile provocate de încălcarea regulilor privind consimțământul informat, adică acordul pacientului după ce primește explicațiile necesare deciziei.

Pentru intervenții, investigații și tratamente care presupun riscuri, acest acord este necesar înaintea procedurii. Informarea trebuie să acopere ce urmează să se facă, beneficiile urmărite, riscurile și alternativele disponibile, astfel încât pacientul să poată decide în cunoștință de cauză.

În cazul minorilor, părinții ori reprezentantul legal exprimă, de regulă, acordul, cu respectarea excepțiilor legale. Pentru urgențele medicale, articolul 15 din Legea nr. 46/2003 privind drepturile pacientului permite intervenția fără consimțământul prealabil al reprezentantului legal.

Condițiile intervenției pot exclude răspunderea personalului

Radu Pavel precizează că legea cuprinde și situații în care personalul medical nu răspunde pentru prejudiciu sau poate fi exonerat, adică scutit de răspundere:

Prejudicii determinate de condițiile de lucru, de echiparea insuficientă pentru diagnostic ori tratament sau de infecții nosocomiale, adică asociate îngrijirilor medicale. Sunt incluse efectele adverse, complicațiile și riscurile acceptate în general pentru metodele de investigație și tratament.

Prejudicii provenite din defecte ascunse ale materialelor sanitare, echipamentelor și dispozitivelor medicale, precum și ale tehnologiilor, dispozitivelor asistive ori substanțelor folosite în scop medical sau sanitar.

Acțiuni întreprinse într-o urgență medicală, dacă personalul a intervenit cu bună-credință și a respectat limitele competenței profesionale acordate. Exonerarea poate opera în aceste condiții, potrivit explicațiilor avocatului.

Actele trebuie să permită verificarea îngrijirilor acordate

Documentele medicale ajută la examinarea conduitei profesionale și la identificarea unei eventuale erori. Pentru evaluarea împrejurărilor reclamate sunt relevante:

• Foaia de observație, pentru informațiile despre îngrijirile primite.
• Biletul de externare, ca parte a documentației medicale a pacientului.
• Rezultatele investigațiilor, necesare analizării cazului.
• Prescripțiile, care intră în evaluarea tratamentului acordat.
• Alte înscrisuri care contribuie la lămurirea situației reclamate.

La depunerea reclamației către Comisia de malpraxis, documentația trebuie să includă copii după actele medicale care susțin afirmațiile pacientului. Sunt necesare și copii după actele ce dovedesc în ce calitate formulează reclamația persoana care o depune, explică avocatul.

În funcție de particularitățile cazului, pot fi adăugate alte dovezi despre prejudiciul suferit. Acestea pot susține și legătura dintre consecințele reclamate și actul medical contestat, nu doar existența unei afectări a sănătății.

Reclamația la Comisie nu este obligatorie înaintea procesului

Pacientul care suspectează o greșeală profesională are două căi: procedura administrativă sau adresarea directă către instanță. Pentru prima variantă, reclamația se depune la Comisia de monitorizare și competență profesională pentru cazurile de malpraxis, care funcționează în cadrul Direcției de Sănătate Publică (DSP) competente.

Sesizarea Comisiei nu reprezintă o condiție pentru introducerea acțiunii civile, precizează Radu Pavel. Pacientul care alege procesul pentru obținerea despăgubirilor trebuie să se adreseze instanței competente. Stabilirea acesteia depinde de împrejurările cazului și de regulile legale privind competența.

Pentru pacientul care urmează procedura administrativă există posibilitatea contestării deciziei Comisiei la instanța judecătorească competentă. Contestația are un termen de 15 zile, calculat de la comunicarea deciziei, potrivit explicațiilor avocatului.

Despăgubirile se raportează la pierderile și suferința dovedite

Daunele materiale pot acoperi tratamentele necesare din cauza erorii, intervențiile suplimentare și recuperarea. Pot intra în cerere și alte cheltuieli provocate de greșeala profesională. Pentru veniturile pierdute ca urmare a incapacității de muncă, acordarea compensației este condiționată de dovedirea pierderilor.

Daunele morale privesc suferința fizică și psihică, afectarea calității vieții ori pierderea autonomiei personale. De exemplu, pot fi solicitate pentru sechele care restrâng activitățile cotidiene sau capacitatea pacientului de a avea grijă de propriii copii.

Valoarea despăgubirilor depinde de amploarea prejudiciului, de urmările acestuia în viața persoanei afectate și de probele administrate. Dacă părțile nu ajung la o înțelegere amiabilă, instanța poate decide, potrivit legii, ce despăgubiri sunt datorate, arată Radu Pavel.