Decizie CSAT. România acceptă avioane SUA. 5.700 de români aduși din Orientul Mijlociu

România a acceptat propunerea Statelor Unite ale Americii de a disloca temporar pe teritoriul său avioane de realimentare în zbor și echipamente militare defensive de monitorizare. Decizia a fost luată în ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT) de miercuri, în contextul situației tensionate din Orientul Mijlociu, relatează Economica.
Echipamentele, cel mai probabil radare, vor fi instalate la baza militară de la Kogălniceanu, iar sprijinul acordat de România se va limita la suport logistic. Potrivit informațiilor publicate de Economica, autoritățile de la București dau asigurări că „România este o ţară sigură, ba chiar mai sigură” în urma acestor decizii.
Ce s-a discutat în ședința de aproape trei ore
Ședința CSAT, condusă de președintele Nicușor Dan, a durat aproape două ore și jumătate. La discuții au participat premierul Ilie Bolojan, vicepremierii Radu Miruță (ministrul Apărării) și Cătălin Predoiu (ministrul Afacerilor Interne), alături de miniștrii de Externe, Oana Țoiu, Economiei, Irineu Darău, și Finanțelor, Alexandru Nazare.
Pe ordinea de zi s-au aflat trei subiecte principale: situația din Orientul Mijlociu și implicațiile pentru România, evaluarea impactului conflictului asupra pieței petroliere interne și analiza dislocării capabilităților militare americane.
Nicușor Dan: „Până acum au venit din zonă aproximativ 5.700 de oameni”
După ședință, președintele Nicușor Dan a oferit detalii despre temele abordate. „Am avut astăzi ședința cu trei subiecte. În primul rând am discutat despre situația din Orientul Mijlociu din perspectivă militară, cu instituțiile responsabile, cu previziuni pe termen scurt, mediu și lung”, a declarat șeful statului.
O preocupare centrală a fost siguranța cetățenilor români aflați în regiune. „Am discutat și despre situația românilor din zonă. Asta e una dintre precoupările noastre importante. Pâna acum au venit din zonă aproximativ 5.700 de oameni cu ajutorul MAE”, a adăugat președintele.
O poziție schimbată față de luna martie
Convocarea CSAT marchează o schimbare de abordare a președintelui. Pe 5 martie, Nicușor Dan declara că nu va convoca forul atât timp cât evenimentele nu reprezintă un risc iminent pentru țară. „Nu am convocat CSAT şi nu îl vom convoca, cât lucrurile nu prezintă un pericol imediat direct pentru România”, preciza atunci șeful statului.
În paralel cu măsurile de securitate, România își menține angajamentul pentru o soluție pașnică. Poziția oficială este că „România împreună cu ţările europene încearcă prin mijloace diplomatice să oprească acest război”. Ultima ședință a CSAT avusese loc pe 24 noiembrie 2025, având ca temă Strategia Națională de Apărare.






