Disciplina fiscală nu mai poate fi negociată dacă vrem să evităm nota de plată
Guvernul care se formează acum are obligația să trateze disciplina fiscală ca pe o urgență națională, nu ca pe un capitol de troc între partide. Cred că mesajul lui Alexandru Nazare, rostit fără ambalaj politic, trebuie citit exact așa: dacă amânăm deciziile grele încă o dată, costul nu va fi abstract, ci va ajunge rapid în bugetul din care plătim pensii, investiții și restul cheltuielilor publice.
Nazare a spus limpede de ce rămâne la Finanțe: pentru a menține credibilitatea României în fața creditorilor, a Comisiei Europene și a agențiilor de rating. Nu e o formulare ceremonială. România este la limita inferioară a categoriei recomandate investițiilor, iar o coborâre în categoria nerecomandată investițiilor, acel „junk” pe care politicienii îl pronunță rar și îl tratează adesea ca pe o sperietoare de moment, ar însemna costuri mai mari de împrumut pentru stat și o presiune suplimentară asupra bugetului. Aici e miezul. Nu vorbim doar despre un indicator pentru piețe, ci despre spațiul real de manevră al statului român.
Mi s-a spus de prea multe ori, în ani electorali sau în crize politice, că „piețele mai așteaptă”, că „agențiile de rating înțeleg contextul”, că „după ce trece negocierea politică vedem și partea fiscală”. Am văzut asta prea des în politica românească: întâi se împarte puterea, abia apoi se calculează nota. Numai că, de data aceasta, chiar ministrul desemnat al Finanțelor spune că „există un pericol” și că următoarele luni, cu evaluările din iulie și august, sunt foarte importante. Când ministrul care trebuie să apere finanțele publice folosește acest registru, ar fi o eroare să citim avertismentul ca pe o simplă frază de instalare.
Credibilitatea externă se decide înaintea oricărei promisiuni interne
De ce contează atât de mult stabilitatea politică în acest moment? Pentru că, așa cum reiese din cifrele și declarațiile anunțate, pentru agențiile de rating nu contează doar nivelul brut al deficitului, ci și capacitatea unui guvern stabil de a susține acele cifre prin decizii politice. După respingerea unei propuneri anterioare de guvern, incertitudinea politică a devenit ea însăși o problemă fiscală. E o propoziție care ar trebui ținută pe masa fiecărui lider de partid care negociază funcții în aceste zile.
Nazare a explicat și că decizia de a rămâne a fost luată după o consultare cu Mugur Isărescu, tocmai pentru a evita un nou semnal de instabilitate într-un moment în care guvernul este încă în formare. Faptul în sine spune mult. Când ministrul desemnat al Finanțelor și guvernatorul BNR consideră că schimbarea omului de la Finanțe ar transmite un semnal prost, înseamnă că problema nu mai este una de confort politic, ci de încredere de bază în capacitatea statului de a se guverna. Iar încrederea, în finanțe publice, se traduce brutal: în preț.
Și aici trebuie spus direct ceva ce politicienii preferă să lase în ceață. Dacă statul se împrumută mai scump, diferența nu rămâne într-un tabel tehnic din minister. Ea mănâncă din banii disponibili pentru alte priorități. Exact acesta este sensul explicației privind miza pentru pensii și ratingul României: presiunea suplimentară ajunge în spațiul disponibil pentru pensii, investiții și alte cheltuieli publice. Nu imediat, nu teatral, dar sigur.
Deficitul pare sub control pe hârtie, dar examenul vine abia acum
Cei care vor să minimalizeze urgența vor invoca un fapt real: la finalul lunii aprilie, deficitul bugetar era de aproximativ 1,2% din PIB, sub ținta anuală de 6,2% din PIB pe metodologia cash și 6% pe metodologia ESA. Este, fără îndoială, cel mai bun argument al taberei care cere calm și răgaz. Aritmetic, după primele patru luni, România nu este peste plafonul anual. Asta trebuie recunoscut onest.
Dar tocmai acest argument nu răstoarnă teza, fiindcă problema nu este fotografia de la aprilie, ci filmul din a doua parte a anului. Datele publicate arată clar că presiunea mare abia urmează, iar evaluarea externă va ține cont de cheltuielile mari din semestrul al doilea și de capacitatea politică de a ține linia bugetară. Nazare a spus că ținta de 6,2% este considerată astăzi credibilă. Observați nuanța: credibilă astăzi. Asta înseamnă că ea trebuie apărată prin decizii imediate, nu recitată la televizor.
De ce e atât de important să nu intrăm acum într-o renegociere publică a cifrelor? Pentru că, în limbajul piețelor și al agențiilor de rating, o asemenea mișcare poate fi citită drept semn de slăbiciune fiscală. Cu alte cuvinte, statul ar transmite că nici măcar nu mai încearcă să țină ținta asumată. Nu susțin că orice ajustare este imposibilă. Susțin că, în plină perioadă de evaluare, cu guvernul abia format, să schimbi tonul sau ținta fără un plan solid înseamnă să îți sabotezi singur credibilitatea.
Memorii G.Skill Trident Z5 RGB Black Intel XMP 3.0, 32GB (2 x 16GB), DDR5-6400MHz, CL30, Dual ChannelCumpără-81%
Europenii. Trei vieti si formarea unei culturi cosmopolite in in Europa secolului al XIX-lea - Orlando FigesCumpără-50%
HILL'S Science Plan, Curcan, plic hrană umedă pisici, 85g HILL'S Science Plan, Curcan, plic hrană umedă pisici, bax, 85g x 12bucCumpărăIar credibilitatea nu se apără prin formule vagi despre „echilibru”. Se apără printr-un plan fiscal clar și apărat public de ministrul Finanțelor. Aici va fi testul real al noului Executiv în iulie și august. Nu câte comunicate produce. Nu câte fotografii de coaliție livrează. Ci dacă poate convinge că ține sub control deficitul și că nu transformă fiecare presiune bugetară într-o excepție convenabilă.
Promisiunile pentru 2027 valorează cât capacitatea de a plăti între timp
Una dintre cele mai sensibile teme este indexarea pensiilor. Programul de guvernare o prevede pentru 2027, însă fără un procent anunțat acum. Asta contează mai mult decât pare. Majorarea nu este încă o sumă bugetată clar, ci o intenție care depinde de resursele disponibile când va fi construit bugetul pe acel an. Nazare a spus explicit acest lucru. Cu alte cuvinte, promisiunea există, dar acoperirea ei depinde de starea finanțelor publice din anii care vin.
De aceea, mi se pare periculos când disciplina fiscală este prezentată ca o opțiune rece, tehnocrată, aflată în opoziție cu protecția socială. E fals. Cu cât finanțarea statului devine mai scumpă, cu atât spațiul pentru cheltuieli sociale și investiții se îngustează. Nu înseamnă automat că pensiile nu vor crește. Înseamnă însă că orice creștere devine mai greu de acoperit fără tăieri în altă parte, fără taxe suplimentare sau fără împrumuturi și mai costisitoare. Aici se întâlnesc economia și politica, iar politica n-ar trebui să se prefacă surprinsă.
Dar presiunea nu este doar una de perspectivă, legată de 2027. Există și o obligație punctuală, mare, iminentă: Ministerul Finanțelor trebuie să facă o plată de 3,4 miliarde de lei către Pfizer într-un interval de aproximativ două luni. Nu avem, în datele anunțate până acum, explicații despre eventuale negocieri pentru diminuarea impactului sau despre modul în care suma va fi eșalonată în execuția bugetară. Avem însă momentul. Iar momentul este exact cel indicat de Nazare drept decisiv pentru rating, adică iulie și august.
Asta schimbă tonul discuției. Pentru că noul guvern nu intră în vară doar cu o dezbatere abstractă despre prudență fiscală, ci cu o combinație foarte concretă: menținerea țintei de deficit, apărarea ratingului de țară și o plată masivă într-un interval scurt. Dacă Executivul tratează aceste constrângeri ca pe o problemă de comunicare, și nu ca pe o problemă de guvernare, factura va veni repede.
Prețul întârzierii va fi plătit de toți, dar nu în același fel
Cine suportă costul dacă nimeni nu acționează la timp? În primul rând, bugetul public, care va avea mai puțin loc pentru decizii utile. Asta înseamnă presiune pe investiții, pe cheltuieli sociale și pe promisiunile deja făcute. În al doilea rând, cetățeanul obișnuit, care nu urmărește metodologiile cash și ESA, dar vede când statul are mai puțini bani pentru servicii sau când trebuie să aleagă între angajamente concurente. Și, da, costul va fi și politic: un guvern care începe sub semnul improvizației fiscale intră repede într-o spirală de defensivă.
Nu cred că simpla păstrare a lui Alexandru Nazare la Finanțe rezolvă problema. Ar fi naiv. Faptul că el rămâne, cu o poziție tehnică și suspendat din funcția de membru al Consiliului de Administrație al BNR, oferă doar un minim semnal de continuitate. Util, dar insuficient. Piețele nu cumpără biografii, ci coerență. Agențiile de rating nu notează intenții, ci capacitatea de a le transforma în decizii susținute politic.
Iar aici este verdictul meu: dacă noua putere va folosi următoarele săptămâni pentru a cosmetiza, amâna sau redistribui politic costurile, atunci nu ratingul va fi problema principală, ci felul în care România își scumpește singură funcționarea. Întrebarea punctuală pentru coaliția care se instalează nu este dacă poate produce o majoritate. Pe aceea, probabil, o poate produce. Întrebarea este dacă până la evaluările din iulie și august va pune pe masă un plan fiscal clar, apărat fără ezitări de ministrul Finanțelor. Acolo începe seriozitatea. Și tot acolo se va vedea dacă avertismentul a fost înțeles sau doar auzit.
