Dr Diaconu despre refuzul vaccinării Obsesia pleacă din frică și suspiciune
România se confruntă cu o problemă serioasă. Rata de vaccinare pentru multe boli grave este adesea sub pragul de 95% recomandat de Organizația Mondială a Sănătății, lăsând comunități întregi expuse. Medicul psihiatru Gabriel Diaconu oferă o explicație dură pentru această reticență, una care pleacă de la frică și ajunge la dezinformare sistemică.
Samsari de îndoială și capcana autismului
De mai bine de 15 ani, medicul Gabriel Diaconu se luptă cu acest fenomen. El descrie un peisaj sumbru, dominat de personaje pe care le numește fără ocolișuri „samsari de îndoială”.
„Sunt două subiecte cărora le-am dedicat, în România, peste 15 ani din viață. Nu exclusiv, cât mai degrabă inclusiv. Suficient cât să văd și prăpastia, și eforturile comunității. Și succes, și eșec. Unde suntem astăzi? Plastic spus, am depășit de mult momentul „să ne ferească Sfântul”. Când am început să mă implic în dezbateri pe scăderea pragului vaccinal, noi, comunitatea medicală, aveam de-a face cu o conjurație a ticăloșilor. Le-am spus în multe feluri de-a lungul anilor. Cel mai adecvat termen e „samsari de îndoială”, tot felul de figuri dubioase care nu doar c-au exploatat fricile oamenilor, dar le-au mai și inoculat un sens al gloriei dacă nu-și vaccinau copiii. Fără sancțiune. Sub impunitate”, afirmă Diaconu într-o postare pe Facebook.
Iar una dintre cele mai mari capcane a fost, ani la rând, falsa legătură dintre vaccinul ROR (rujeolă, rubeolă, oreion) și autism. O dezbatere închisă din start. „Discuția despre vaccinarea ROR era mai mereu o capcană pentru că termenul „autism” închidea jocul, ca un „restaurant” la Fazan”, explică medicul. Părinții erau, pe bune, îngroziți. „Mi-aduc aminte că eram la o dezbatere și degeaba, dar degeaba explicam că e o falsă informație, un tătic a zis „și dacă ar fi o șansă la un milion, vă asumați?” Bine că ne-am asumat mortalitate prin encefalită a copiilor infectați cu rujeolă.”
O lege a vaccinării „picată ca o balegă”
Încercările de a reglementa situația au eșuat lamentabil. Proiectele legislative au murit înainte de a produce vreun efect concret, lăsând loc liber interpretărilor și ezitărilor.
„Proiectele pentru o „lege” a vaccinării au decolat ca un vultur dar, ca și alte inițiative, au picat ca o balegă. Acolo unde România ar fi putut avea un cadru ferm și un calendar de „recuperare” a pragurilor vaccinale, acolo unde voința, și voluntariatul, medical, ar fi putut să ne înarmeze pentru ce urma să vină, noi ca țară, noi ca for medical, am preferat lașitatea și izmeneala dusă la rang de discurs. Americanii au o vorbă pentru asta: „pussyfooting”, adică mers de mâță”, a mai spus Diaconu.
Soluția? Una singură, în opinia sa: obligativitatea. „Eu am fost printre cei care au propus introducerea obligativității. Cunosc și România, și cunosc și pe români. Putem să parlamentăm până poimarți. Când ai asemenea praguri de sărăcie, când ai asemenea praguri de analfabetism, dar și vulnerabilitate la dezbinare, n-are cum să meargă nici cu ușurelul, nici cu convinsul”, consideră medicul. El acuză direct statul pentru eșec. „Statul n-a vrut să dea garanții pentru acele câteva cazuri unde complicațiile post-vaccinale ar fi fost semnificative. E același stat care-a condamnat la moartea de zeci de ori mai mulți copii, și la morbiditate pe viață pe sute mai mulți”.
Unu din trei copii, vulnerabil
Pandemia de COVID-19 a adăugat un nou strat de complexitate. Pe lângă „conjurația ticăloșilor” a apărut și „o a doua conjurație, a imbecililor”. Consecințele au fost, de data aceasta, mult mai vizibile și mai tragice. „Nu le-au mai murit copiii părinților de această dată. Le-au murit părinții copiilor, și bunicii copiilor. Și-au murit cu zecile de mii”, punctează psihiatrul.
Cifrele vorbesc de la sine.
Acum, toți indicatorii de acoperire vaccinală sunt în cădere liberă. „Unu din trei copii e vulnerabil în cazul unei epidemii, și nu avem „imunitate de grup”. În anumite regiuni și județe situația e iască. Tot ce așteaptă e o scânteie”, avertizează Diaconu. Problema de fond, spune el, rămâne aceeași: „Obsesia, și în prezent, a omului de rând pleacă din frică și suspiciune față de actul medical.”
TikTok, elitism și „halucinația digitală”
V-ați întrebat vreodată de ce vocea medicilor pare să nu mai conteze? Diaconu are o teorie. Sub impactul post-pandemic, „vocea medicilor s-a diluat până la zgomot de fond”.
Suntem în epoca TikTok.
„Dezinformarea a lăsat loc unei „halucinații digitale”. Am raționalizat eșec după eșec”, continuă el. Analiza sa finală este o critică socială devastatoare. „Poporul acesta a ajuns slab prin trei niveluri de atriție: migrație (au plecat oamenii mai cu cap), degradarea educației (ne-am prefăcut că-i învățăm), și ignorarea arogantă a majorității suverane (elitismul urban). Dacă noi continuăm să vedem doar România „de pe micile ecrane” și dacă facem politici doar pentru urbanul mijlociu și mare, dacă rămânem în doctrina asta a „democrației de like și share”, să nu ne mirăm că și după ce nu veți mai fi președinte vom vorbi de aceleași rahaturi, și aceleași ventilatoare”.
