Elena Udrea, Sistemul: „Mai interesat de licitațiile de sute de milioane de euro decât de soarta deținuților”

De Jurnalul Național 281 citiri
6 min citire

Aflată în spatele gratiilor, în Penitenciarul ”Târgșor”, Elena Udrea a luat decizia de a critica sistemul, acuzând șefii Administraţiei Naţională a Penitenciarelor de lipsă de intneres în reintegrarea celor din spatele gratiilor prin programele sociale de angajare. De ce Elena Udrea porneşte un nou „război” din închisoare.

Ministerul Justiției, companiile din România, și lipsa angajaților

Recent, într-o intervenție publică, Alina Gorghiu, actualul ministru al Justiției, adresa un mesaj companiilor multinaționale din România, referitor la lipsa integrării celor aflați în penitenciare, spunând că există „forță de munca disciplinată și ordonată”.

Ba mai mult, același ministru spune că Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP) nu a primit nici o cerere din partea acestora, și că așteaptă, încă, solicitări din partea companiilor pentru a angaja persoane apte de muncă din cadrul sistemului penitenciar românesc.

Astfel, „Mesajul meu este catre mediul de afaceri din Romania: asteptam, noi, prin ANP, solicitari din partea antreprenorilor romani care nu au forta de munca, din partea mediului de afaceri, din partea mediului economic din Romania, pentru ca exista disponibilitate si toata deschiderea pentru a colabora in acest sens.

Sistemul penitenciar poate sa ofere o forta de munca disciplinata si ordonata. Si cei care sunt in mediul economic si lucreaza deja, au contracte deja cu sistemul penitenciar cunosc ca au avut de castigat de pe urma acestor contracte cu mediul penitenciar.

In 2023, veniturile sistemului penitenciar din activitati lucrative au fost de 70.459 de milioane de lei, cu peste 13% fata de anul precedent, aproape 14% peste anul precedent”, a afirmat Alina Gorghiu in cadrul unei conferinte de presa.

Alina Gorghiu, Ministrul Justiției

Elena Udrea porneşte un nou „război” din închisoare

Dar, deși datele sunt promițătaore, se pare că realitatea este cu totul alta, sau cel puțin așa declară Elena Udrea, din spatele gratiilor, din Penitenciarul „Târgșor”, unde își ispășește pedeapsa de 6 ani. Într-un text publicat în cursul acestei dimineți pe Facebook, Elena Udrea porneşte un nou „război” din închisoare, îndreptat mai ales împotriva celor care conduc ANP, și în mod direct împotriva directorului instituției, Dan Hlachin:

În opinia sa, „Nu doar ca ANP nu este in stare sa găsească locuri de muncă pentru cei aflați în închisori, dar chiar și când un angajator cere ANP-ului deținuți, fie îi refuză fie îl plimbă până se lasă omul păgubaș.

Un exemplu concret este cel al unei multinaționale care a solicitat 10 femei de la Târgșor, iar directorul ANP , Dan Halchin, i-a tot amânat sub tot felul de pretexte pe cei de la firma respectivă până când aceștia au decis să își aducă angajați din Nepal.

Asta in vreme ce la Târgșor, sute de femei stau degeaba, iar penitenciarul nu are bani pentru întreținere si altele.”, scrie Elena Udrea pe Facebook.

Elena Udrea porneşte un nou

„Mai interesat de licitațiile de sute de milioane de euro decât de soarta deținuților”

Aflată în spatele gratiilor pentru dosarul „Gala Bute”, pentru care are de ispășit o pedeapsă de 6 ani de închisoare, Elena Udrea o menționează și pe Alina Gorghiu, salutând intenția acesteia că „a înțeles necesitatea și oportunitatea de a folosi deținuți pentru a acoperii lipsa forței de muncă din România.”, dar își continuă războiul împotriva actualului director ANP, Dan Halchin, explicând care este situația la acest moment în penitenciarul ude-și ispășește pedeapsa:

Aşadar, „In ultimul an, jumătate din femeile eliberate s-au întors pentru ca nu au avut alta varianta de supraviețuire decât furând sau vânzând droguri din nou.

Nimeni nu le-a învățat sa muncească pe timpul detenției și nici nu le-a ajutat sa își găsească un loc de munca după eliberare. Deci nu este suficient sa construiești pușcării ca să combați infracționalitatea și recidiva. Este mai important sa te ocupi de reabilitarea si integrarea in societate a celor care încalcă legea decât să îi cazezi in pușcării de cinci stele.

Dar asa cum am mai spus, dl. Halchin pare mai interesat de licitațiile de sute de milioane de euro decât de soarta deținuților.”

 

Deși în utimii ani Ministerul Justiției s-a lăudat cu diferitele proiecte de incluziune socială a celor care vor să se reabiliteze, se pare că realitatea este cu totul alta, iar pașii făcuți până la această oră sunt extrem de mici și extrem de puțini. Nu este de mirare că cei mai mulți foști încarcerați revin în spatele gratiilor ca urmare a exluderii lor din societate și din cauza imposibilității de a-și găsi de muncă.

Sursa – playtech.ro




Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc

Prețurile la carnea de porc și produsele din carne de porc reprezintă o preocupare suplimentară pentru mulți români. În perioada [...]

Cine e Călin Georgescu și ce avere are

Alegeri prezidențiale 2024: Ce avere deține Călin Georgescu, candidatul surpriză al primului tur? În conformitate cu legislația în vigoare, toți [...]

Platforma „educațională” a lui Andrew Tate Hustler’s University, spartă de hackeri

O investigație realizată de Daily Dot a dezvăluit un atac cibernetic asupra platformei „The Real World”, creată de influencerul controversat [...]

Cu cât vor creşte pensiile românilor de la 1 ianuarie 2025

Cu cât vor creşte pensiile românilor de la 1 ianuarie 2025. Începând cu 1 ianuarie 2025, valoarea punctului de referință [...]