miercuri, 22 aprilie 2026 Columbus18°CParțial noros

Caută în Jurnalul Național

Actuale

ENGIE Romania contestă decizia ANRE cu privire la presupuse încălcări ale prevederilor legale referitoare la ofertele tip de gaze naturale

Ciprian Stanescu · 14 octombrie 2021 · Actualizat: 16:59
engie

ENGIE Romania a luat la cunoștință decizia Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei de a amenda compania cu 800.000 de lei pentru presupuse încălcări ale prevederilor legale referitoare la ofertele tip de gaze naturale și contractele aferente acestora. Compania va contesta decizia în justiție, conform procedurilor legale aplicabile, pentru a obține anularea deciziei.

Reamintim că notificarea de majorare a prețului final, aplicabil începând cu 1 noiembrie, ce a fost transmisă clienților care nu semnaseră un contract de furnizare de gaze naturale în regim concurențial până la data de 1 iulie, s-a realizat la un preț de 175 RON/MWh (preț de achiziție gaze), în timp ce, astăzi, prețul de achiziție este de trei ori mai mare, ceea ce demonstrează că oferta propusă a fost făcută transparent, cu bună credință și luând în considerare interesul clienților.

ENGIE Romania, companie prezentă pe piața energiei de 16 ani, își asigură clienții că a respectat întotdeauna legislația și reglementările în vigoare și a avut un comportament responsabil și transparent în relația comercială cu aceștia, fapt pentru care respinge orice acuzație de practici comerciale incorecte.

Compania Anthropic contestă în justiție decizia Pentagonului de a o considera „risc”
RecomandariCompania Anthropic contestă în justiție decizia Pentagonului de a o considera „risc”

De asemenea, ENGIE Romania atrage, încă o dată, atenția factorilor de decizie cu responsabilități în sectorul energetic că piața traversează o criză fără precedent, atât la nivel european, cât și local. În situația în care măsurile care se vor adopta în vederea atenuării efectelor asupra consumatorilor finali nu vor fi implementate pe principii echitabile și corecte din punct de vedere economic, acestea vor avea repercusiuni majore și iminente asupra companiilor de furnizare și, implicit, asupra clienților pe care acestea îi deservesc, nu numai din perspectiva prețurilor, ci și a siguranței de aprovizionare în prag de iarnă.

În acest context extrem de dificil, este imperios necesar ca toate părțile implicate – autorități, companii – să identifice împreună soluții viabile, echitabile și responsabile pentru a depăși criza și a evita colapsul companiilor de furnizare având ca efect imposibilitatea de a asigura alimentarea cu gaze naturale a clienților, așa cum începe să se întâmple în alte țări.

 

Zalando contestă în instanță decizia Comisiei Europene de a o include pe lista platformelor online foarte mari (VLOP)
RecomandariZalando contestă în instanță decizia Comisiei Europene de a o include pe lista platformelor online foarte mari (VLOP)