Fluxul de fier topit din nucleul Pământului s-a inversat sub Pacific în 2010

Schimbarea detectată în nucleul Pământului nu produce un efect direct și imediat la suprafață. Ea oferă date noi despre mecanismul din spatele câmpului magnetic terestru, scutul care blochează radiațiile solare. Cercetătorii au identificat o inversare bruscă a fluxului de fier topit sub Oceanul Pacific și deduc de aici că interiorul Pământului are o dinamică mult mai rapidă decât estimau inițial.

În 2010, la aproximativ 2.200 km adâncime sub Pacificul ecuatorial, o masă uriașă de fier lichid și-a schimbat direcția de curgere dintr-o mișcare slabă spre vest într-un flux puternic orientat spre est. Elementul distinctiv este inversarea sensului, acompaniată recent de o nouă modificare a ritmului: începând cu 2020, fluxul de est s-a atenuat.

Mișcarea fierului lichid din nucleu generează și menține câmpul magnetic al Pământului. Când se produc schimbări bruște de profunzime, geofizicienii își recalibrează modelele prin care evaluează stabilitatea acestui sistem de protecție împotriva radiațiilor solare.

Schimbarea a fost urmărită în aproape trei decenii de măsurători

Studiul publicat în Journal of Studies of Earth’s Deep Interior coroborează măsurători terestre cu date satelitare din ultimii aproape 30 de ani. Intervalul cuprins între 1997 și 2025 acoperă etapa premergătoare inversării din 2010 și surprinde atenuarea noului flux de după 2020.

Datele provin preponderent din misiunea Swarm a Agenției Spațiale Europene, lansată în 2013. Cu ajutorul magnetometrelor de precizie care echipează sateliții, cercetătorii au separat semnalele magnetice din nucleu de restul emisiilor care bruiază calculele.

Potrivit Descopera, suprapunerea măsurătorilor terestre peste observațiile satelitare a generat tiparul clar al noii direcții, compensând imposibilitatea de a observa direct procesele fizice de la mii de kilometri adâncime.

Oamenii de știință investighează acum dacă inversarea reprezintă o fluctuație scurtă, o oscilație ciclică naturală sau începutul unui nou echilibru în circulația nucleului terestru, luând în calcul ipoteza unei dinamici aflate în plină desfășurare.

Legătura cu nucleul intern

Autorii studiului observă o coincidență de timp între schimbarea din Pacific și modificările de comportament detectate prin alte metode în nucleul intern, legând temporar două niveluri diferite ale profunzimii terestre.

Frederik Dahl Madsen, autorul principal al studiului de la Universitatea din Edinburgh, detaliază relația dintre cele două fenomene:

„Ascensiunea fluxului puternic spre est din Pacific este contemporană cu o schimbare de comportament în nucleul intern, dedusă din geodezie și seismologie. Ipoteza noastră este că aceste modificări din interiorul profund sunt asociate cu schimbările de flux de sub Pacific.”

Cercetarea merge pe ideea că interiorul profund al Pământului funcționează pe baza unor conexiuni mult mai strânse și rapide decât anticipau vechile modele fizice. Predicțiile care privesc evoluția câmpului magnetic depind, în consecință, de un sistem intern abia parțial cartografiat.

Ce indică inversarea despre câmpul magnetic

Fluctuațiile bruște ale fierului topit redefinesc modul în care specialiștii înțeleg evoluția câmpului magnetic global pe termen lung. Fenomenul nu provoacă efecte imediate asupra climei, comunicațiilor ori navigației și nu are vreo legătură cu inversarea polilor magnetici, ci demonstrează complexitatea sistemelor care mențin acest câmp la suprafață.

O reorganizare atât de rapidă a structurilor de profunzime obligă geofizicienii să interpreteze schimbările magnetice cu o precizie matematică, pe baza unor seturi de observații neîntrerupte.

Atenuarea vitezei fluxului estic după anul 2020, la fix un deceniu după formarea lui, validează ipoteza unui nucleu aflat într-o agitație care necesită monitorizare permanentă.

Urmărirea semnalelor magnetice

Misiunile satelitare rămân principala sursă pentru a confirma tiparul fenomenelor din Pacific. Datele din anii următori vor stabili dacă virajul magnetic din 2010 reprezintă o abatere scurtă, un ciclu predictibil sau reconfigurarea masivă a nucleului terestru.

Studiul publicat fundamentează acest traseu pe analiza statistică realizată pe un interval generos de 30 de ani: întâi o curgere lentă către vest, apoi apariția fluxului de est puternic în 2010 și atenuarea forței acestuia un deceniu mai târziu.

Cercetătorii descifrează mișcările de magnitudine ale nucleului terestru exclusiv prin decodarea unor semnale magnetice fine, captate de instrumentele optice și electronice aflate în orbita Pământului.