Gabriela Folcuţ: Un credit de la bancă vine la pachet şi cu riscuri considerabile

De Jurnalul Național Actuale Bănci Bani Lifestyle 102 citiri
4 min citire

 

Accesarea creditelor vine la pachet şi cu riscuri considerabile. Aflăm cum putem să evităm aceste riscuri de la rubrica lui Andrei Perianu, Safe Income.

Concret, toți înțelegem scopul pentru care luăm un credit, dar poate nu toți înțelegem și care sunt riscurile.

Gabriela Folcuț, director executiv la Asociația Română a Băncilor, vine cu detalii în acest sens

Andrei Perianu spune,  Foarte mulți români accesează credite pe măsură ce au venituri mai mari, dar poate nu toată lumea înțelege care ar putea să fie riscurile pe termen lung.

Deci, care sunt riscurile asociate unui credit?

Gabriela Folcuț: Este foarte important să cunoaștem toate aspectele legate de un credit, dar mai ales riscurile care se pot materializa pe parcursul derulării unui credit. Și avem riscul valutar, riscul ratei de dobândă și riscul pierderii sau diminuării veniturilor. Probabil cel mai important, dacă luăm un credit cu dobândă variabilă, este riscul ratei de dobândă. Acesta se materializează în momentul în care crește dobânda. De ce crește dobânda? Avem în spate crize economice și totodată avem posibil și dezechilibre economice care generează aceste creșteri de dobânzi. În momentul în care am accesat un credit, dobândă anuală efectivă la un credit cu dobândă variabilă nu rămâne pe loc, ea poate să crească și să scadă. Pentru un debitor, adică cel care a accesat un credit, ne deranjează momentul în care dobânda crește. Tocmai de aceea trebuie să fim prevăzători în momentul în care accesăm un credit cu dobândă variabilă. Trebuie să știm că dobânda reprezintă costul total cunoscut de bancă la momentul accesării creditului și nu include costurile de asigurări, costurile cu evaluarea, taxele notariale.

La un credit cu dobândă variabilă, este riscul ratei de dobândă

Un al doilea risc poate să apară doar în momentul în care am contractat un credit în altă monedă față de cea în care suntem plătiți. Spre exemplu, am contractat un credit în euro și suntem plătiți în lei. Dacă euro se apreciază, atunci rata noastră va crește.

Un credit în altă monedă față de cea în care suntem plătiți

Cel de-al treilea risc despre care vorbim este cel asociat pierderii sau diminuării veniturilor, fie pe caz de boală, fie de indisponibilitate temporară de muncă din orice alt motiv sau pierderea efectivă a veniturilor. Și atunci trebuie să luăm măsuri și să ne gândim să încheiem acele asigurări care ne poți scuti de astfel de riscuri. Mă refer la riscul numărul trei.

Riscul cel asociat pierderii sau diminuării veniturilor

Andrei Perianu: Ce poate să facă cineva atunci când ajunge în situația nedorită în care nu mai poate să plătească creditul sau ar vrea să restructureze sau nu mai poate să plătească rata o perioadă. Care sunt soluțiile, ce ar putea să facă? Ce putem să-i sfătuim?

Gabriela Folcuț: În prima etapă, trebuie să meargă la bancă, pentru că acolo găsește soluția, cel mai probabil. Banca trebuie să-i ofere o metodă de restructurare a creditului. În situația în care la bancă nu a găsit metoda potrivită de restructurare, se poate adresa Centrului de Soluționare Alternativă a Litigiilor din domeniul bancar și rezolvă diferendul în mai puțin de 90 de zile, gratuit.

Aşadar, trebuie să fim atenți, în momentul în care accesăm creditul, la toate aceste riscuri care pot să apară și trebuie să alegem creditul potrivit.

Sursa – www.antena3.ro