joi, 23 aprilie 2026

Caută în Jurnalul Național

Actuale

GMP&U, parte din grupul GMP, unul dintre liderii din comunicare, intră la Provident

Stefania Iancu · 24 septembrie 2024 · Actualizat: 11:28
nida halit

 

Contul a fost câștigat în baza unei licitații, iar GMP&U a punctat la abordare strategică, tactici clare și o echipă de profesioniști în ariile pe care le reprezintă.  În perioada următoarea, GMP&U va dezvolta și implementa proiecte de comunicare care vor adresa modelul de business Provident și poziția de lider a companiei, având ca obiectiv o înțelegere mai bună a pieței IFN-urilor, bazat, în continuare, pe dialog transparent între companie și comunități.

Astfel, „ Noul parteneriat vine într-un context de schimbări semnificative în industria instituțiilor financiare nebancare (IFN), iar colaborarea vizează creșterea gradului de conștientizare a rolului instituției financiare nebancare, promovarea incluziunii financiare și a practicilor responsabile în creditarea consumatorilor.”, precizează sursa citată.

Care sunt investiţiile companiei Rețele Electrice România, parte a grupului PPC, în modernizarea și digitalizarea rețelelor electrice de distribuție?
RecomandariCare sunt investiţiile companiei Rețele Electrice România, parte a grupului PPC, în modernizarea și digitalizarea rețelelor electrice de distribuție?

Echipa GMP&U alocată contului Provident este formată din patru divizii: PR & Crisis, Social Media, Creație și BTL

În afirmaţiile sale, „Provident este un cont care vine cu anumite provocări și ne forțează să fim extrem de atenți la nuanțele din lumea fianciară, într-o perioadă în care educația publicului în privința creditării este o temă centrală. Împreună, ne vom concentra pe acțiuni și proiecte comunicate într-o manieră care să ajute consumatorii să facă alegeri financiare responsabile și conștiente și să înțeleagă rolul companiei în societate.”, a declarat Nida Halit, Director Comunicare și Crisis Management, GMP&U.

Provident își propune să susțină îmbunătățirea incluziunii financiare din România

În contextul aceastei colaborări, Provident își propune să susțină îmbunătățirea incluziunii financiare din România printr-o comunicare deschisă despre roluri, responsabilități și nevoi, despre obiective echilibrate de business și despre dreptul oricărui român de a avea acces la soluții financiare corecte și accesibile.

În precizările sale, „Credem în decizii informate și în responsabilitate: facem parte dintr-o industrie cu un rol social bine definit, cu nevoi atât de reale și tangibile, încât responsabilitatea și claritatea sunt indispensabile. Ne-am bucurat să regăsim și la GMP&U astfel de valori și dorința de a aduce claritate și a îmbunătăți percepții.”, a declarat Vlad Șandru, Director de Comunicare și Relații Externe al Provident Financial România.

ING Bank a finanțat cu 5 milioane de lei compania Dendrio, parte din grupul Bittnet
RecomandariING Bank a finanțat cu 5 milioane de lei compania Dendrio, parte din grupul Bittnet

În România, GMP & U, parte a GMP Group, este una dintre cele mai importante agenții de comunicare. De-a lungul timpului, activitatea agenției a fost recunoscută local și internațional la competiții precum Sabre Awards, European Excellence Awards sau Romanian PR Award.

Provident are 1,7 milioane de clienți în 7 țări din Europa, precum şi în Mexic și Australia

Aşadar, Provident Financial România face parte din grupul britanic International Personal Finance (IPF), cel mai mare furnizor de credite la domiciliu din lume. Grupul are 1,7 milioane de clienți în 7 țări din Europa, precum şi în Mexic și Australia. IPF este unul dintre cei mai mari angajatori britanici din Europa Centrală și de Sud-Est și companie internaţională listată la Bursa din Londra.

În România, Provident este prezent din anul 2006, timp în care a acordat împrumuturi de valoare mică, pe termen scurt, pentru peste 1,2 milioane de români

Taifunul Mawar merge mai departe, dar îi lasă pe mulți în Guam fără energie
RecomandariTaifunul Mawar merge mai departe, dar îi lasă pe mulți în Guam fără energie

Sursa – www.economica.net