Greva din Sănătate arată că statul nu mai poate negocia pe seama pacienților
Nu mai cred că această grevă poate fi tratată ca o simplă dispută salarială. Când sute de spitale funcționează la capacitate redusă, iar pacienții cu programări în ambulatoriu, investigații fără caracter urgent sau intervenții chirurgicale planificate intră în logica reprogramării, miza reală este una de guvernare.
Statul are obligația să stingă rapid, credibil și transparent acest conflict, fără să lase costul dezordinii administrative pe umerii pacienților. Dacă autoritățile nu pot ține în echilibru salariile, deficitul de personal și continuitatea serviciilor medicale, atunci problema nu mai este doar în grila de salarizare, ci în felul în care conduc sistemul.
Pacienții așteaptă, nu dispar
Faptele sunt limpezi. Ambulanța, UPU, Terapia Intensivă, blocurile operatorii pentru urgențe, Neonatologia, Dializa, Nefrologia, Gastroenterologia, Cardiologia, centrele de transfuzie, laboratoarele medicale și farmaciile din spitale rămân funcționale. Zona critică este protejată, iar sindicatele au avut grijă să nu transforme conflictul într-un risc direct pentru urgențe.
Tocmai aici se vede cât de comod ar fi pentru stat să minimalizeze situația. Răul nu se produce spectaculos, într-o singură zi, ci lent, prin amânări, reprogramări și blocaje aparent administrative. Pacientul care nu intră la urgență, dar așteaptă o consultație programată, o investigație sau o intervenție chirurgicală planificată, nu dispare din sistem. El rămâne, doar că mutat mai în spate.
La Iași, liderii locali ai Sanitas au insistat că urgențele rămân protejate. „Acest conflict de muncă nu este împotriva pacienților. Încercăm să asigurăm toate serviciile esențiale și activitățile de urgență, adică intervențiile, tratamentele și explorările absolut necesare pacienților”, a declarat Iulian Cozianu, președinte Sanitas Iași. La Spitalul Județean de Urgență Bacău, conducerea a transmis că urgențele sunt preluate și că pacienții deja internați primesc îngrijiri, dar consultațiile programate pot fi reprogramate, în funcție de personalul disponibil.
Managerul SJU Bacău, Ion-Marius Savin, a declarat limpede unde este limita: „Pentru mine, există o linie care nu poate fi depășită: siguranța pacientului. Urgențele trebuie tratate, pacienții internați trebuie să primească îngrijirile și tratamentul necesar, iar serviciile medicale esențiale trebuie să continue”. Această linie minimă, deși necesară, nu poate deveni noul standard de funcționare al sistemului. Un spital nu există doar pentru urgență și supraviețuire instituțională. Există și pentru tratamentul la timp al celor care nu pot striga mai tare decât o ambulanță.
Calculul politic și fuga de răspundere
Miza imediată este dublă: personalul medical și auxiliar cere păstrarea veniturilor actuale în noua lege a salarizării, iar pacienții pierd accesul la o parte din serviciile non-urgente pe termen nedeterminat. De aici pornește totul. Federația Sanitas susține că proiectul noii legi a salarizării a fost elaborat fără consultare și că ar reduce veniturile. Ministerul Sănătății susține contrariul.
Aici apare, în opinia mea, dinamica subterană cea mai periculoasă: fragmentarea răspunderii. Ministrul interimar al Sănătății, Cseke Attila, a declarat că proiectul nu aparține ministerului pe care îl conduce, ci Ministerului Muncii. În același timp, el a susținut că „veniturile nu vor scădea” și că există „deschiderea totală pentru a discuta ceea ce este de discutat”.
Pacientul nu are ce face cu delimitările birocratice dintre ministere. Când ministrul spune că proiectul legislativ nu este la Ministerul Sănătății, iar sindicatul spune că proiectul a fost făcut fără consultare și ar reduce veniturile, rezultatul practic este același: neîncredere. Iar în sănătate, neîncrederea administrativă se traduce foarte repede în reducerea serviciilor accesibile.
Detravenos AkutCumpără-49%
Aparat de sudura tip Invertor cu sarma 510A, MMA/MIG/MAG (TIG LIFT optional) *CABLU SUDURA 2M*, afisaj digital, ventilat, URAL MASH IGBT TEHNOLOGY ULTRA HYBRID Cumpără-45%
Slefuitor gips Yato YT-82361, 18V, 110-165 cm, 600-1200 rpm, 215 mm, set cu 6 discuri, fara acumulator si incarcatorCumpărăAm văzut prea des acest reflex politic: când apare criza, fiecare instituție mută centrul de greutate al deciziei în altă parte. Ministerul Sănătății arată spre Ministerul Muncii. Sindicatele arată spre Guvern. Între timp, spitalele lucrează la capacitate redusă. Acesta este un aspect esențial al felului în care a fost gestionată tema salarizării: conflictul a fost lăsat să ajungă la punctul în care negocierea tehnică se face sub presiunea grevei generale, prima după zece ani.
Deficitul de personal transformă orice conflict în vulnerabilitate sistemică
Greva din 28 iulie apare într-un sistem care se confruntă deja cu un deficit estimat la zeci de mii de angajați. Acesta este faptul care schimbă complet ecuația. Când lipsesc oameni, orice dispută salarială devine mai mult decât o revendicare punctuală. Devine testul rezistenței unui sistem deja întins la limită.
Guvernul a aprobat recent deblocarea a peste 7.800 de posturi, iar Ministerul Sănătății a anunțat inițierea unui Memorandum pentru deblocarea a peste 7.000 de posturi, măsură prezentată ca răspuns la lipsa de personal. E un pas necesar. Ar fi absurd să negi că un sistem cu deficit are nevoie de posturi deblocate.
Deblocarea posturilor răspunde unei probleme reale și guvernul o poate invoca drept dovadă că încearcă să reducă presiunea din spitale. Acest argument nu răstoarnă teza de fond. Greva nu pornește doar din lipsa de personal, ci și din disputa privind păstrarea veniturilor actuale în noua lege a salarizării și din acuzația că proiectul a fost elaborat fără consultare.
Federația a legat explicit conflictul de lipsa de personal din spitale, arătând că deficitul se traduce în ture mai greu de acoperit, suprasolicitare și mai puțin timp pentru fiecare pacient. Sindicatul cere oprirea oricărei reduceri de venituri și susține că volumul de muncă și responsabilitatea au crescut. Cu alte cuvinte, dacă ai prea puțini oameni și îi pui și în incertitudine salarială, creezi exact combustibilul unei crize care nu mai poate fi localizată într-un birou ministerial.
Mai există un detaliu important. Protestul continuă până la prezentarea unui proiect al legii salarizării negociat cu partenerii sociali. Aceasta înseamnă că miza nu este doar despre bani, ci despre procedura prin care este construită decizia. Iar când Blocul Național Sindical cere reluarea procesului de elaborare a legii salarizării, invocând lipsa unui „dialog social autentic”, mesajul semnalează o fractură de metodă.
Guvernul trebuie să oprească presiunea și să livreze o soluție verificabilă
Participarea la grevă variază la nivel național. Este masivă în centre universitare precum București și Iași și în județele Olt și Covasna, dar limitată în Bihor. La Spitalul Județean de Urgență Piatra-Neamț, personalul nu participă, fiind afiliat sindicatului „Solidaritatea”, care poartă negocieri separate. Această distribuție neuniformă nu diminuează problema. Dimpotrivă, arată că sistemul funcționează pe linii de fractură instituțională și sindicală, nu pe o comandă coerentă.
În București, protestatarii s-au adunat în fața spitalelor Cantacuzino, Floreasca, Bagdasar-Arseni și „Maria S. Curie”, unde au scandat „Legea voastră, greva noastră” și „Sănătatea vrea respect”. Formula este politică în cel mai direct sens. Ea arată că în ochii celor din sistem conflictul nu este accidental, ci produsul unei decizii de sus, resimțite ca impusă.
Mai grav este că Sanitas reclamă presiuni și tentative de intimidare asupra membrilor de sindicat pentru a nu participa la grevă, acuzație susținută și de fostul ministru al Sănătății, Alexandru Rogobete. Dacă într-un conflict de muncă răspunsul implicit devine descurajarea participării, atunci guvernarea pierde exact instrumentul care mai poate salva situația: negocierea credibilă. „Ceea ce cerem noi politicului nu sunt privilegii. Cerem responsabilitate față de oamenii care muncesc și față de pacienți”, a transmis Iulian Pope, președintele Federației Sanitas.
De aici trebuie pornit și verdictul. Guvernul nu își mai permite să administreze această criză prin reasigurări verbale și delimitări de competență. O discuție tehnică la Ministerul Sănătății este necesară, dar nu suficientă. Soluția trebuie să fie una verificabilă pentru personal și inteligibilă pentru pacienți: ce se schimbă în lege, ce nu se taie din venituri, în ce termen este prezentat proiectul negociat și cum este menținut accesul la serviciile afectate până la închiderea conflictului.
Dacă asta nu se întâmplă repede, consecința nu va fi doar prelungirea unei greve. Va fi normalizarea ideii că în România serviciile non-urgente pot fi împinse la nesfârșit în plan secund, ori de câte ori statul ratează o negociere majoră. Iar întrebarea incomodă este foarte concretă: după discuția tehnică programată la Ministerul Sănătății, cine își asumă public, cu nume și termen, forma de proiect care să oprească greva fără să lase pacienții captivi între ministere?
