Guvernul impune stare de urgență pentru 6 luni pe piața carburanților

Guvernul se pregătește să declare stare de urgență pe piața țițeiului și a produselor petroliere din România. Măsurile, ce vor fi adoptate marți printr-o Ordonanță de Urgență, sunt gândite inițial pentru o perioadă de șase luni, scopul fiind reducerea impactului creșterii prețurilor asupra economiei și a populației.
Ordonanța de Urgență, pe masa Guvernului
Decizia a venit în urma unei ședințe de lucru convocate luni, 23 martie 2026, la Palatul Victoria de către premier. Într-un comunicat oficial, Executivul a transmis că „Prim-ministrul Ilie Bolojan a convocat astăzi, la Palatul Victoria, grupul de lucru pentru analizarea creşterii preţurilor la combustibili şi identificarea soluţiilor menite să reducă impactul asupra economiei şi populaţiei. În urma discuţiilor, s-a decis ca Guvernul să adopte, mâine, o ordonanţă de urgenţă prin care să fie declarată situaţia de criză pe piaţa ţiţeiului şi/sau a produselor petroliere şi să fie stabilite măsuri de protejare a economiei şi a populaţiei pe durata acestei crize”.
La întâlnirea de lucru au fost prezenți, pe lângă premier, și vicepremierul Marian Neacșu, ministrul Energiei, Bogdan Ivan, ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, și ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Irineu Darău. Iar la discuții au participat și reprezentanți ai Consiliului Concurenței.
Măsuri valabile pentru 6 luni
Perioada de aplicare a măsurilor este clar definită, cel puțin pentru început. Potrivit Guvernului, „vor fi instituite măsuri de protecţie aplicabile pentru o perioadă de 6 luni, cu posibilitatea prelungirii succesive pentru intervale de cel mult 3 luni, atât timp cât persistă circumstanţele care au determinat instituirea situaţiei de criză”.
Așadar, prelungirea depinde strict de condițiile din piață.
Ce se schimbă, pe bune, la pompă?
V-ați întrebat ce înseamnă, concret, această stare de criză pentru șoferi și pentru companii? Ei bine, Guvernul a detaliat principalele direcții de acțiune. Cea mai importantă măsură vizează direct prețul final.
„Adaosul comercial pentru benzină, motorină şi materiile prime utilizate pentru obţinerea acestora va fi limitat pe întregul lanţ de activitate economică. Exportul şi/sau livrările intracomunitare de benzină şi motorină vor putea fi realizate de către operatorii economici exclusiv cu acordul prealabil scris al Ministerului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului şi Turismului şi al Ministerului Energiei”, mai arată comunicatul oficial.
Pe lângă plafonarea adaosului și restricționarea exporturilor, o altă măsură vizează direct compoziția carburantului. Pe durata situației de criză, se va reduce cantitatea de biocarburant din benzină, o decizie menită să scadă prețul final la pompă.
Monitorizare permanentă
Numai că lucrurile nu se opresc aici. Guvernul a stabilit că ministerele Finanțelor, Economiei și Energiei, împreună cu Consiliul Concurenței, vor avea sarcina de a monitoriza permanent piața. Aceștia vor evalua constant situația și vor putea propune orice alte măsuri se impun (în funcție de evoluția prețurilor internaționale și interne).
Responsabilitatea supravegherii acestor măsuri excepționale cade, așadar, pe umerii lui Alexandru Nazare de la Finanțe, Irineu Darău de la Economie și Bogdan Ivan de la Energie, alături de autoritatea de concurență.









