Holcim România deschide o Şcoală Tehnică, în domeniul construcţiilor

83

Grupul Holcim România, producător de materiale de construcţii de pe plan local, anunţă deschiderea unei Şcoli Tehnice la fabrica sa de ciment din Aleşd, judeţul Bihor, odată cu începerea anului şcolar 2021 – 2022, a anunţat marţi grupul.

În acest sens compania vine în întâmpinarea absolvenţilor de liceu cu o ofertă educaţională şi de formare profesională privind specializarea în industria cimentului.

„Programul de şcolarizare propus de Holcim România este gratuit şi recunoscut de Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, precum şi de Ministerul Educaţiei. Desfăşurat în parteneriat cu Colegiul Tehnic ‘Alexandru Roman’ din Aleşd, programul presupune doi ani de şcolarizare, timp în care elevii vor dobândi o bază teoretică solidă privind specializarea de tehnician în industria cimentului şi vor avea ocazia să facă practică în fabricile grupului Holcim”, se menţionează în comunicat.

În contextul profilului, reprezentanţii companiei susţin că sesiunile practice vor fi susţinute de specialişti din sectorul construcţiilor din cadrul Holcim şi Somaco, iar ele includ: tehnologia de fabricare a cimentului, mentenanţa mecanică, preventivă şi electrică, calitatea şi tehnologia prefabricatelor, sănătatea şi securitatea în muncă, protecţia mediului. Modulul general de educaţie va fi asigurat de profesorii Colegiului Tehnic ‘Alexandru Roman’ din Aleşd şi include următoarele materii: matematică, fizică, chimie, limba engleză, limba germană, desen tehnic şi informatică.

Astfel, facilităţile care privesc cazarea, transportul şi masa vor fi suportate integral de grupul Holcim, pe toată durata anilor de studiu. De asemenea, elevii cu rezultate deosebite vor obţine şi burse de merit.

Din punct de vedere al locurilor de muncă, la finalul programului de şcolarizare, absolvenţii vor avea posibilitatea de angajare în cadrul Holcim România.

„Prin intermediul Şcolii Tehnice ne dorim să aducem alături de noi tineri dornici să descopere această industrie a construcţiilor, care contribuie semnificativ la dezvoltarea comunităţilor. În cadrul şcolii, elevii vor avea posibilitatea să se dezvolte învăţând de la specialişti în domeniu. Suntem mândri că, prin acest proiect, sprijinim formarea noilor generaţii de profesionişti şi ducem mai departe angajamentul nostru de a construi o lume mai bună”, a declarat Florina Rusneac, Manager de Resurse Umane în cadrul Holcim Aleşd şi Turda.

Proiectul va porni cu o amplă campanie de atragere a tinerilor absolvenţi de licee cu profil tehnic sau real, ce se va desfăşura în perioada mai – septembrie a.c. Localităţile vizate pentru această campanie sunt: Aleşd, Arad, Aiud, Blaj, Carei, Câmpulung Muscel, Oradea, Satu Mare, Teiuş, Timişoara şi Turda.

Elevii interesaţi de Şcoala Tehnică se vor putea înscrie în program în perioada 10 iulie – 7 septembrie, pe bază de dosar. Ulterior, între 8 – 10 septembrie, ei vor susţine o serie de testări la matematică, fizică, chimie, limba engleză, dar şi o evaluare a profilului psihologic, precum şi un interviu cu un specialist Holcim.

Grupul Holcim România activează de peste 20 de ani în sectorul materialelor de construcţii din România. Compania deţine două fabrici de ciment în Câmpulung şi Aleşd, o staţie de măcinare, 18 staţii ecologice de betoane, trei staţii de agregate, două staţii de lianţi speciali şi trei terminale de ciment în Bucureşti, Turda şi Roman. Holcim are aproximativ 800 de angajaţi în România.

Holcim România este membră a grupului LafargeHolcim, care s-a născut în urma fuziunii între egali dintre Lafarge şi Holcim în 2015. Având peste 180 de ani de experienţă combinată, grupul îşi propune să între într-o nouă eră de tehnologii şi inovaţii de vârf în industria materialelor de construcţii, pentru a face faţă provocărilor secolului 21.

Grupul de companii Holcim România include Somaco Grup Prefabricate (ce deţine cinci fabrici de prefabricate şi una de BCA) şi Geocycle România (cu trei puncte de lucru pentru pre-tratarea deşeurilor).

Sursa: agerpres
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata