sâmbătă, 02 mai 2026

Caută în Jurnalul Național

Casă și Grădină

În Capitală, mii de apartamente vor fi afectate de lucrările Termoenergetica

Ramona Badea · 24 iunie 2025 · Actualizat: 09:38
YTdmYWQzZDFjYTQ5YWM3NDY1ZWMzNWRkNDJi.thumb

 

Compania Municipală Termoenergetica anunță întreruperi de apă caldă în București

În perioada 23–27 iunie 2025, sute de blocuri din Capitală vor rămâne fără apă caldă din cauza unor lucrări de reparații, modernizare și înlocuire a conductelor de termoficare. Intervențiile vizează mai multe zone din oraș și afectează mii de locuințe și obiective industriale.

Astfel, pe Bulevardul Theodor Pallady (Sector 3), va fi înlocuit un tronson de 10 metri de conductă veche, instalată în 1973. Lucrarea se desfășoară între 23 iunie, ora 08:00, și 27 iunie, ora 23:00. Va fi oprită alimentarea cu apă caldă pentru 7 blocuri și 1 obiectiv industrial.

Ce zone vor fi afectate în zilele următoare de lucrările urgente de la Termoenergetica, în Bucureşti
RecomandariCe zone vor fi afectate în zilele următoare de lucrările urgente de la Termoenergetica, în Bucureşti

Apoi, pe Șoseaua Mihai Bravu (Sector 3), în cadrul proiectului de reabilitare a Magistralei II Sud, vor fi afectate 197 de blocuri și 2 obiective industriale, alimentate de 11 puncte termice, potrivit Libertatea.

În Sectorul 5, pe Calea Rahovei, se va interveni asupra unei conducte de dimensiuni mari, funcțională din 1987. 625 de blocuri rămân fără apă caldă până pe 27 iunie.

În Sectorul 6, intersecția Valea Cascadelor – Bulevardul Iuliu Maniu va fi afectată de reparații la o conductă DN 800 mm. Vor fi întreruperi pentru 44 de blocuri și 3 agenți economici. Tot în Sectorul 6, la punctul termic „14 Păcii”, 7 blocuri vor rămâne fără apă caldă.

Capitala, pe avarie: Credit de 150 mil. lei pentru a salva Termoenergetica
RecomandariCapitala, pe avarie: Credit de 150 mil. lei pentru a salva Termoenergetica

Compania Termoenergetica transmite că echipele lucrează non-stop pentru remedierea defecțiunilor și recomandă utilizatorilor aplicația Termoalert sau numerele 031.9442 / 0800.820.002 pentru actualizări.

Aşadar, „Ne cerem scuze pentru disconfortul creat și vă mulțumim pentru înțelegere!”, transmite compania.

 

Care sunt zonele afectate de lucrările extensive la rețeaua de termoficare din București?
RecomandariCare sunt zonele afectate de lucrările extensive la rețeaua de termoficare din București?

Sursa: www.digifm.ro