În cele mai imprtante declaraţii din discursul lui Trump, acesta a spus, în Congresul SUA: America is back!

De Jurnalul Național 146 citiri
12 min citire

 

Astfel, Statele Unite sunt „în pragul unei reveniri cum lumea nu a mai văzut vreodată şi s-ar putea să nu mai vadă vreodată”, a spus liderul de la Casa Albă, subliniind că „America s-a întors”, scrie Agerpres..

Sau, „America şi-a recăpătat elanul. Ne-am recăpătat spiritul. Ne-am recăpătat mândria. Ne-am recăpătat încrederea în noi înşine. Visul american este în plină desfăşurare, mai puternic (…) ca oricând. Nimic nu poate opri visul american”, a declarat Trump.

În plus, „Am realizat mai multe în 43 de zile decât majoritatea administraţiilor în patru sau opt ani, şi abia începem”, a spus el în aplauzele puternice ale aleşilor republicani care scandau „SUA! SUA! SUA!”.

În SUA, opoziţia democrată nu a aplaudat şi a huiduit

În schimb, opoziţia democrată nu a aplaudat şi a huiduit, întrerupând discursul lui Trump de mai multe ori.

Fapt extrem de rar în analele discursurilor de politică generală din Congres, un ales democrat a fost expulzat din hemiciclu după ce a protestat în timpul discursului lui Donald Trump.

O membră democrată a Congresului cu o pancartă pe care scria „Acest lucru nu este normal” a fost rugată de un coleg republican să renunţe la aceasta.

„Nu pot face nimic” pentru a-i mulţumi pe democraţi, a spus Trump. „Este foarte trist şi nu ar trebui să fie aşa”, a adăugat el.

În contextul tradiţional, sosirea miliardarului în vârstă de 78 de ani a fost anunţată cu voce tare când uşile hemiciclului s-au deschis.

Şeful statului a mers printre culoare în aplauzele susţinătorilor săi, înainte de a vorbi sub privirea şefului Camerei Reprezentanţilor, acum republicanul Mike Johnson, şi a vicepreşedintelui SUA, JD Vance, care a oficiat ca lider al Senatului.

În sală s-au aflat şi Prima Doamnă, Melania Trump, aplaudată îndelung, şi consilierul foarte apropiat al lui Trump, Elon Musk, aplaudat la rândul său.

În precizările sale, „Multe înşelăciuni au fost descoperite şi denunţate şi s-a pus capăt acestora datorită unui grup de persoane foarte inteligente, mai degrabă tinere, şi conduse de Elon. Îi suntem foarte recunoscători. (…) Mulţumim, Elon. Lucrează enorm”, a declarat Trump.

Unii aleşi democraţi au purtat galben şi albastru, culorile steagului ucrainean, în sprijinul Ucrainei, în contextul în care preşedintele american a decis să întrerupă ajutorul militar american pentru Kiev, în urma unei dispute fără precedent în Biroul Oval cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski.

Donald Trump şi-a promovat viziunea economică, sub umbrela taxelor

În faţa unui Congres dominat de partidul său, Donald Trump şi-a promovat viziunea economică, într-un moment în care ofensiva sa comercială feroce împotriva Canadei şi Mexicului zguduie pieţele.

De asemenea, el a salutat politica sa de expulzare a migranţilor aflaţi în situaţie neregulamentară şi a dat asigurări că „ţara noastră nu va mai fi ‘woke’”.

Taxele vamale ar putea provoca unele tulburări în economia americană, dar suntem de acord cu asta

În explicaţiile sale, Taxele vamale ar putea provoca „unele perturbări” în economia americană, „dar suntem de acord cu asta”, a declarat marţi preşedintele american Donald Trump în primul său discurs în faţa Congresului de la întoarcerea de la Casa Albă, informează AFP.

Astfel, „Tarifele vor face Statele Unite bogate şi măreţe din nou. Acest lucru se va întâmpla, şi chiar destul de repede. Vor fi unele perturbări, dar suntem de acord cu asta. Nu va fi mare lucru”, a spus el, scrie Agerpres..

Este prima dată când Donald Trump recunoaşte atât de clar că tarifele ar putea avea un impact asupra economiei SUA. El a dat asigurări până acum că preţurile vor scădea şi că americanii nu vor simţi efectele taxelor vamale, deoarece acestea sunt plătite, potrivit lui, de companii străine.

El a profitat de ocazie pentru a reaminti de taxele vamale pe care le-a instituit deja sau pe care intenţionează să le instituie, în special pentru oţel şi aluminiu, produse de silvicultură şi cupru.

În opinia lui Donald Trump, tarifele vor proteja şi fermierii americani, deoarece „nimeni nu va putea concura” cu ei.

„Tarifele nu sunt doar despre protejarea locurilor de muncă americane, ci şi despre apărarea sufletului ţării noastre”, a spus preşedintele.

De la revenirea sa la Casa Albă, preşedintele american a anunţat o serie de tarife, vizând în special Canada, Mexic şi China, principalii trei parteneri comerciali ai Statelor Unite.

De marţi, produsele canadiene şi mexicane sunt impozitate cu 25% la intrarea în Statele Unite, cu excepţia hidrocarburilor canadiene, care sunt impozitate cu 10%, în timp ce produsele chinezeşti sunt acum impozitate cu 20%, în afară de taxele vamale care existau înainte de realegerea sa.

În calălalt sens, acesta a mai adăugat că taxele vamale reciproce, care prevăd că produsele dintr-o ţară vor fi impozitate la intrarea în Statele Unite la acelaşi nivel cu produsele americane care intră în respectiva ţară, vor deveni o realitate începând cu 2 aprilie.

Deocamdată, aproape 1.400 de miliarde de dolari din produsele chinezeşti, canadiene şi mexicane care intră în Statele Unite, sau mai mult de 40% din importuri, sunt acum supuse taxelor vamale.

Intrarea în vigoare a acestor taxe a dus la o scădere a indicilor de pe Wall Street în ultimele două zile, deoarece pieţele sunt îngrijorate de gravitatea pe care ar putea să o capete acest nou război comercial, în contextul în care China şi Canada au anunţat deja represalii.

Trump anunţă că Groelanda se va alătura SUA „într-un fel sau altul”

Preşedintele american Donald Trump a dat asigurări marţi că Statele Unite vor lua Groenlanda „într-un fel sau altul”, într-un discurs în faţa Congresului, spunând că lucrează „cu toţi cei implicaţi pentru a încerca să o obţină”, relatează AFP.

„Avem cu adevărat nevoie de ea pentru securitatea internaţională şi cred că o vom obţine. Într-un fel sau altul, o vom obţine”, a declarat liderul de la Casa Albă, scrie Agerpres..

„Vă vom asigura securitatea, vă vom îmbogăţi, iar împreună vom conduce Groenlanda la înălţimi pe care nu vi le-aţi imaginat niciodată posibile”, a spus el, adresându-se oamenilor din acest teritoriu autonom danez.

Gazoduct gigant în Alaska, colaborare cu Japonia, Coreea de Sud şi SUA

Japonia, Coreea de Sud şi alte ţări doresc să colaboreze cu Statele Unite la o conductă „gigantică” de gaze naturale în Alaska, a declarat marţi preşedintele american Donald Trump, susţinând că ele vor investi „trilioane de dolari fiecare”, relatează Reuters.

Trump a declarat într-un discurs în faţa Congresului SUA că această conductă va fi una dintre cele mai mari din lume, scrie Agerpres..

„Japonia, Coreea de Sud şi alte naţiuni vor să fie partenerii noştri, cu investiţii de trilioane de dolari fiecare”, a spus el.

Anterior marţi, ministrul sud-coreean al Industriei, Ahn Duk-geun, a declarat că Statele Unite au întrebat Coreea de Sud şi alte ţări dacă sunt interesate să participe la proiectul de gaze naturale lichefiate din Alaska.

El a spus că Seulul şi Washingtonul au convenit să înfiinţeze un grup de lucru pentru a discuta despre conducte, energie, construcţii navale, tarife şi bariere netarifare.

Comentariile ministrului sud-coreean au venit după ce a călătorit la Washington luna trecută pentru a cere scutiri de la tarifele administraţiei Trump, care ar urma să afecteze puternic economia sud-coreeană dependentă de exporturi.

În timpul vizitei, Ahn Duk-geun a exprimat interesul Coreei de Sud de a se alătura proiectului de gaze de 44 de miliarde de dolari din Alaska în parteneriat cu SUA şi Japonia, a relatat agenţia de ştiri Yonhap.

Duminică, Doug Burgum, co-preşedintele Consiliului Naţional de Dominaţie a Energiei de la Casa Albă, a declarat că respectiva conductă de gaz, de 800 de mile (1.280 km), va permite Statelor Unite să vândă energie aliaţilor săi şi „să strângă bani pentru Trezoreria SUA”.

În timp ce propunerea Alaska LNG se confruntă cu costuri şi obstacole logistice, Japonia, Coreea de Sud, Taiwan şi alte ţări acceptă ideea de a creşte importurile de gaze din SUA pe scară mai largă.

Oficialii japonezi nu au spus că au fost de acord să participe la proces, dar au acceptat să analizeze chestiunea, potrivit unor persoane aflate la curent cu discuţiile.

Ministrul japonez al Comerţului intenţionează să viziteze Washingtonul luna aceasta pentru a solicita scutiri de la tarifele lui Trump şi pentru a discuta despre planurile Japoniei de a cumpăra mai mult gaz natural lichefiat din SUA.

Zelenski ar fi pregătit să negocieze cu Rusia

Preşedintele american Donald Trump a declarat marţi că omologul său ucrainean Volodimir Zelenski, cu care a avut vineri o dispută la Casa Albă, ar fi pregătit să negocieze cu Rusia şi să semneze un acord privind minereurile, relatează AFP.

„Am primit o scrisoare importantă de la preşedintele ucrainean Zelenski. Scrisoarea spune că Ucraina este pregătită să se aşeze la masa negocierilor cât mai curând posibil pentru a se apropia de o pace durabilă”, a declarat preşedintele american într-un discurs în faţa Congresului

Trump spune că SUA vor „prelua” Canalul Panama

Preşedintele american Donald Trump a declarat marţi în faţa Congresului că Statele Unite vor „prelua” Canalul Panama, după anunţul că două porturi deţinute de gigantul Hutchison din Hong Kong vor fi cedate unui consorţiu american, informează AFP.

Aşadar, „Pentru a consolida şi mai mult securitatea noastră naţională, administraţia mea va prelua Canalul Panama şi am început deja să facem acest lucru”, a spus el, referindu-se la acordul anunţat marţi.

Sursa – www.economica.net




Ora de vară 2025. Când se schimbă ora în România

Trecerea la ora de vară este programată pentru noaptea dintre 29 și 30 martie, de sâmbătă spre duminică. Schimbarea afectează [...]

Cum se vor calcula pensiile în 2025! Ce se schimbă

Cum se vor calcula pensiile în 2025! Ce se schimbă? Începând cu 1 septembrie 2024, sistemul public de pensii din România [...]

Românii, loviți în plin de inflație. Pe ce vom ajunge să plătim mai mult

Românii, loviți în plin de inflație. Pe ce vom ajunge să plătim mai mult. Situația economică a României se înrăutățește, [...]

Schimbări MAJORE la pensii! Guvernul anunță noi impozite

Schimbări MAJORE la pensii! Guvernul anunță noi impozite. Autoritățile intenționează să elimine impozitarea progresivă a pensiilor speciale. Un proiect de [...]