duminică, 19 aprilie 2026 ☁️Columbus9°CNoros

Caută în Jurnalul Național

Actuale

Institutul de Studii Financiare este alături de cei care și-au pierdut locul de muncă datorită crizei economice și sustine reconversia lor în intermediari de asigurări

Lucian Cojocaru · 03 aprilie 2020 · Actualizat: 09:22
Calin Rangu Valentin Ionescu

În contextul stării de urgență instituită prin Decretul Prezidențial nr. 195/2020, publicat în Monitorul Oficial nr. 212 pe 16 martie 2020, Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară, la sugestia Institutului de Studii Financiare, a adoptat Decizia nr. 451/02.04.2020, prin care se suspendă, până la 1 iulie 2020, plata taxei de examinare pentru formarea profesională inițială.

Declarația Președintelui ISF, Călin Rangu:

Institutul de Studii Financiare își arată sprijinul față de sectorul financiar nebancar în această perioadă de criză. În acest sens, am propus Consiliului ASF suspendarea plății taxei de examinare pentru accederea în domeniul asigurărilor până la 1 iulie 2020. Această măsură va facilita integrarea de noi specialiști în sectorul asigurărilor, mai ales în contextul actual. Având în vedere că numărul persoanelor care și-au pierdut locul de muncă se ridică la sute de mii, aceștia pot opta pentru reconversia profesională ca intermediari de asigurări, o carieră ce oferă satisfacții financiare considerabile. Impactul financiar pe care ISF îl suportă pentru a susține piața de asigurări se estimează la aproximativ 600.000 de lei. De asemenea, pentru a sprijini profesioniștii activi în acest domeniu, valabilitatea certificatelor de competență profesională care expiră în această perioadă va fi extinsă cu 3 luni.”

Valentin Ionescu (ISF): România în pas cu finanțele, peste 30.000 de participanți la programe și sute de cursuri derulate în 2025 arată că Institutul de Studii Financiare face pași concreți pentru o Românie mai responsabilă financiar
RecomandariValentin Ionescu (ISF): România în pas cu finanțele, peste 30.000 de participanți la programe și sute de cursuri derulate în 2025 arată că Institutul de Studii Financiare face pași concreți pentru o Românie mai responsabilă financiar

Comentariul Vicepreședintelui ISF, Valentin Ionescu:

„Având în vedere efectele pandemiei Covid-19, decizia de a suspenda cu 3 luni taxele de examinare ISF, împreună cu prelungirea valabilității certificatelor expirate, reprezintă o măsură necesară. Aceasta va contribui la diminuarea presiunii financiare asupra intermediarilor în asigurări și nu numai, în aceste momente dificile.”