La ce vârstă este normală instalarea menopauzei și care sunt simptomele

Endocrinologia se ocupă cu profilaxia, depistarea, diagnosticarea, tratarea patologiei endocrine și recuperarea bolnavilor care suferă de boli ale sistemului endocrin. Această specialitate are ca obiect de activitate hormonii, efectul acestora asupra funcționării organismului, precum și bolile asociate.

În esență, bolile care trimit pacienții la medicul endocrinolog fac referire la unul din organele secretoare de hormoni din corp (glanda tiroidă, glandele suprarenale, glandele paratiroide, gonadele, glanda hipofiză, pancreasul, hipotalamusul).

În contextul patologic, principalele afecțiuni endocrine sunt fie, cauzate de un dezechilibru hormonal, ceea ce înseamnă că o anumită glandă produce o cantitate prea mare sau prea mică de hormoni sau fie, datorate dezvoltării unor formațiuni (noduli) la acel nivel, caz în care este afectată activitatea glandei endocrine respective.

O parte dintre bolile endocrine nu au simptome, astfel că sunt descoperite cu ocazia controalelor de rutină și a efectuării analizelor de laborator anuale, însă odată diagnosticate, trebuie monitorizate periodic pentru tot restul vieții.

Cele mai întâlnite boli endocrine sunt:

-Bolile tiroidiene

• Hipertiroidismul este boala glandei tiroide în care se produce o cantitate prea mare de hormoni tiroidieni, ceea ce duce la manifestări multiple: pierdere în greutate, puls rapid, transpirații, iritabilitate. Cea mai comună formă de glandă tiroidă hiperactivă este boala autoimună Basedow-Graves;
• Hipotiroidismul este boala glandei tiroide în care nu se produce o cantitate suficientă de hormoni tiroidieni si se traduce clinic prin: fatigabilitate, constipație, piele uscată, depresie. O activitate mai slabă a glandei tiroide poate afecta dezvoltarea somatică și neuropsihică la copii;
•  Tiroida autoimună cunoscută și sub denumirea de tiroidită Hashimoto, este o boală inflamatorie a tiroidei, care uneori poate fi cauzată de disfuncția sistemului imun care produce autoanticorpi specifici (ATPO, antiTG) îndreptați eronat împotriva țesutului tiroidian, o etiologie clară nefiind cunoscută în momentul de față. Pacienții cu tiroidită evoluează în general spre hipotiroidism cu manifestările caracteristice acestuia: oboseală, sensibilitate crescută la frig, paloare, căderea accentuată a părului, creștere în greutate, dureri musculo-articulare, depresie, tulburări de memorie, sângerări menstruale abundente;
• Nodulii tiroidieni pot fi diagnosticați pur întâmplător, în cadrul controalelor de rutină sau în cursul investigării altor boli. Aceștia pot pune probleme atunci când aduc cu sine varii simptome, cum ar fi dificultate la înghițire, respirație îngreunată sau inflamație neobișnuită în regiunea glandei tiroide;
• Cancerul tiroidian este unul dintre cele mai frecvente tipuri de cancer, conform experților, în mare parte datorită îmbunătățirii continue a metodelor imagistice de diagnostic și a posibilităților din ce în ce mai mari de a pune un diagnostic precoce, cât mai aproape de debutul bolii

• Adenoamele hipofizare reprezintă 10-15% din tumorile creierului. Neinvestigată și netratată, această tumoră benignă poate duce la dezvoltarea mai multor boli, în funcție de dezechilibrul hormonal produs: gigantism la copii sau acromegalie la adulți atunci când există niveluri mari de hormon gonadotrop (GH); boala Cushing atunci când este un nivel ridicat de hormon adrenocorticotrop (ACTH) care stimulează producția în exces de hormoni steroizi de către glandele suprarenale; hipotiroidism/hipertiroidism de tip central, atunci când există un deficit/exces de hormon tireostimulant/TSH;
• Hipopituitarismul se traduce prin deficiența unuia sau mai multor hormoni hipofizari (GH, LH, FSH, TSH, ACTH, ADH, prolactină). Această afecțiune necesită tratament de substituție pentru hormonii ai căror nivel este afectat. Cel mai frecvent, funcționarea deficitară a hipofizei poate fi determinată de prezența unei tumori; pe măsură ce aceasta crește în dimensiuni într-un spațiu osos închis va determina compresie locală sau la nivelul nervilor optici, putând genera tulburări de vedere;
• Diabetul insipid este o afecțiune mai puțin frecventă care se manifestă prin sete excesivă și emisii de urină în cantități mari, ceea ce duce la un dezechilibru al fluidelor în corp. În lipsa tratamentului adecvat, pacienții se pot confrunta cu deshidratare severă și dezechilibre electrolitice.

• Sindromul Cushing/hipercorticismul apare atunci când se acumulează cortizol în exces în corp; poate fi datorat unui tratament îndelungat cu cortizol sau unei producții prea mari de hormon la nivelul glandei suprarenale. Boala se poate complica cu osteoporoză, hipertensiune arterială, diabet zaharat de tip II, infecții frecvente, scădere a masei musculare;
• Insuficiența suprarenaliană/boala Addison reprezintă forma inversă a bolii Cushing, în cadrul căreia vorbim despre un nivel scăzut de cortizol și uneori nivel scăzut și de aldosteron. În cele mai pesimiste scenarii, afecțiunea poate duce la hipotensiune arterială, pierderea cunoștinței, deces;
• Hiperaldosteronismul este consecința producerii în cantități prea mari de aldosteron la nivelul glandelor suprarenale. Aldosteronul are rolul de a echilibra cantitățile de sodiu și potasiu din sânge, astfel că, în prezența unei cantități mari de hormon, se va produce pierdere de potasiu, reținere de sodiu și, secundar, de apă. În consecință, va apărea hipertensiunea arterială, una dintre cele mai frecvente patologii ale secolului;
• Feocromocitomul (tumoră a glandei suprarenale, cel mai des benignă) poate duce la hipertensiune arterială paroxistică și la diferite simptome: dureri de cap, transpirații, atac de panică. În general, tumorile glandei suprarenale pot fi benigne sau maligne, iar pentru că pot fi secretante de hormoni în exces, pot produce o parte dintre bolile anterior menționate.

• Hiperparatiroidismul reprezintă boala în care glandele paratiroide produc un nivel prea ridicat de parathormon (PTH). În mod normal, PTH menține nivelul optim de calciu în sânge și în oase. La nivele crescute, PTH crește nivelul calciului sanguin, mobilizându-l de la nivel osos. Așadar, simptomele hiperparatiroidismului pot fi: fragilitate osoasă, litiază renală, dureri osteo-articulare, greață, vărsături, scăderea apetitului. Formele hiperparatiroidismului sunt: hiperparatiroidism primar (hipersecreția PTH survine din cauza unei probleme locale la nivelul glandelor paratiroide) și hipertiroidism secundar (hipersecreția de TSH apare în urma altei boli care scade nivelul calciului sanguin);
• Hipoparatiroidismul apare fie ca urmare a secreției scăzute de PTH, fie secundară unei intervenții chirurgicale asupra glandei tiroide, fie din cauză autoimună. Ca o consecință, nivelul de calciu este scăzut, ceea ce determină un nivel scăzut de fosfor. Printre simptomele hipoparatiroidismului întâlnim: furnicături sau arsuri la nivelul degetelor, vârfurilor degetelor, buzelor; dureri sau crampe musculare la nivelul picioarelor, feței; spasme la nivelul musculaturii periorbitale, dar și la nivelul mâinilor, brațelor și gâtului; oboseală sau slăbiciune; dureri menstruale severe; căderea neuniformă a părului; piele uscată și aspră; unghii friabile; depresie sau anxietate.

• Sindromul ovarelor polichistice (boala ovarelor la femei), caracterizată prin perioade menstruale neregulate/prelungite, nivel crescut de hormoni androgeni, chiste la nivelul ovarelor confirmate ecografic, ovulație inconstantă, infertilitate;
• Infertilitatea – pune probleme de diagnostic și poate necesita efectuarea mai multor investigații paraclinice și de laborator pentru a stabili cauza (anatomică, hormonală, organică, disfuncțională, status post-chirurgical);
• Menopauza – condiție fiziologică a femeii de peste 40 ani care coincide cu încetarea menstruației și care poate fi însoțită totodată de mai multe manifestări: menstruații neregulate, uscăciune vaginală, bufeuri, transpirații nocturne, tulburări de somn, iritabilitate, creștere în greutate, metabolism încetinit, subțierea firului de păr, piele uscată. Unele femei prezintă declinul funcției ovariene înainte de 40 de ani, caz în care se definește menopauza precoce;
• Hipogonadismul – afecțiunea care la bărbați duce la infertilitate, funcție sexuală scazută, datorită unei cantități mai mici de testosteron, survenită în cursul vieții sau prezentă de la naștere.