America Latină e un butoi cu pulbere. Administrația Trump a pus o presiune uriașă pe Venezuela. Acțiunile unilaterale ale Washingtonului? Un „precedent periculos în toată lumea”. Un semnal că legea celui mai puternic s-a întors pe scena internațională. Avertismentul e tranșant și vine de la Martin Borrego, fost șef de cabinet al ministrului de externe mexican, direct în emisiunea „Pașaport diplomatic” de la Digi24.
Analiza lui dezvăluie un joc geopolitic plin de capcane. Fiecare mișcare a SUA pare să producă efecte neașteptate, de multe ori exact pe dos față de ce se dorea. Echilibrul din Venezuela e fragil. Mexicul face un dans diplomatic complicat. China avansează fără oprire. Tabloul e plin de tensiuni.
Venezuela, un echilibru fragil sub presiune americană
La începutul anului, toți ochii erau pe Venezuela. Schimbarea de lider nu a însemnat și schimbare de regim. Nici pe departe. Borrego e direct: intervenția americană este „ilegală din multe puncte de vedere”. Regimul Maduro, deși slăbit, nu a picat. Acum colaborează cu americanii. De ce? Are de câștigat pe termen scurt. E o situație temporară, clar.
Ce vor americanii de fapt? Stabilitate. Atât. Nu neapărat o democrație reală. Fostul diplomat explică: „Prioritatea acolo e să nu fie de instabilitatea regională. Și vor lucra cu cine cooperează și cu cine poate să țină țara sub control”. Scenariul unei tranziții democratice autentice, cu oameni ca Maria Corina Machado la putere, pare aproape imposibil. Opoziția e fărâmițată, trăiește mai mult în afara țării și nu are rețele puternice acasă.
Cuba, între colaps și negocieri discrete la Mexico City
Presiunea pe Cuba a ajuns la cote maxime. Fără petrolul venezuelean care l-a ținut în viață decenii, regimul e vulnerabil. Foarte vulnerabil. Dar nu e prima oară când se întâmplă asta, pentru că au mai trecut prin criză și în anii ’90, după ce a căzut URSS. Surprinzător sau nu, regimul de la Havana știe să supraviețuiască în condiții limită. Spre deosebire de Venezuela, Cuba rămâne un „simbol de rezistență al hegemoniei americane” în America Latină, cu o oarecare legitimitate internațională. Aici intervine Mexicul. Au apărut recent zvonuri despre o întâlnire secretă în Mexic între Alejandro Castro, fiul lui Raul, și niște oficiali americani, o mișcare ce subliniază rolul istoric de mediator al Mexicului, singura țară care „nu a rupt relațiile diplomatice cu Cuba, din 1964”.
Baletul diplomatic al Mexicului: „Cooperare fără supunere”
Iar Mexicul? Face un adevărat balet diplomatic. Deși e probabil țara cea mai expusă la presiunile Washingtonului, a găsit o cale. O strategie pe care președinta o numește simplu: „cooperare fără supunere”. Ce înseamnă asta? Negocieri duse în liniște, dar eficiente pe dosarele grele. În public, discursul e calm, fără a răspunde la „teatralitatea” provocărilor americane.
Și rezultatele se văd. Peste 100 de indivizi căutați în SUA, printre care unii dintre cei mai vânați lideri de cartel, au fost deja extrădați. Economic, Mexicul a devenit mai competitiv, aliniindu-și politica comercială cu cea americană și majorând tarifele vamale cu 50% pentru țări ca China, cu care nu are tratat. E un dans care nu se oprește, jucat la vedere.
Marele câștigător? China domină curtea din spate a Americii
Ironia sorții… În timp ce America se chinuie să-și impună voința, China devine, pe tăcute, partenerul comercial numărul unu pentru aproape toată America de Sud. A luat locul pe care Washingtonul îl ocupa acum 10 ani. Strategia agresivă a administrației Trump, pe care Borrego o numește „doctrina Donroe”, are exact efectul invers celui scontat.
Care e efectul? Simplu. „Împinge țările spre alți aliați extra-continentali, fie China sau fie Europa”. Iar China nu e doar un partener de afaceri. Se profilează ca un partener politic. O „voce a sudului global”. Nici măcar președintele Argentinei, cel mai mare susținător regional al lui Trump, nu se gândește să renunțe la contractele bănoase cu Beijingul.
O propunere neașteptată pentru București
Pe fondul acestui peisaj global agitat, Martin Borrego vine cu o idee provocatoare. România și Europa de Est ar putea deveni o nouă punte spre America Latină. De ce? Nu e vorba doar de latinitate. „Am trecut prin experiențe istorice asemănătoare. Avem vecinătate complicată, știm ce înseamnă un vecin puternic”, spune el. Ambele zone au căutat integrarea în structuri regionale ca să supraviețuiască, să prospere. Concluzia lui Borrego e o invitație: „Eu propun ca România poate deveni o țară latino-americană în Europa”. O ușă deschisă spre o cunoaștere mai profundă, dincolo de diplomația clasică.
