Mai mulţi investitori străini vor să construiască centre de vaccinare în România

352

În contextul actual al pandemiei, marii investitori străini din România şi-au manifestat disponibilitatea de a construi centre de vaccinare pentru angajaţii lor şi au prezentat această idee Guvernului, a declarat, vineri, Ramona Jurubiţă, preşedintele Consiliului Investitorilor Străini (FIC).

De altfel, aceasta a participat la conferinţa online „Upgrade România – investiţiile, colacul de salvare al economiei”, organizată de DC News.

„Ne-am întâlnit ieri (joi – n.r.) cu premierul pentru a vedea cum ne putem întoarce la noul normal. Foarte important pe agendă este şi nevoia de a susţine această campanie de vaccinare, iar o parte din companiile mari şi-au arătat disponibilitatea, unele au înfiinţat sau se gândesc să înfiinţeze centre pentru vaccinarea angajaţilor, dorim să contribuim cu resursele noastre pe care le avem la depăşirea acestei situaţii”, a spus Jurubiţă.

În cadrul acestui eveniment, au fost alte discuţii cu membrii Guvernului, care au vizat nevoia ţării, de a atrage investiţii străine, a adăugat Ramona Jurubită.

„Avem nevoie de mai multe lucruri pentru asta, să avem un cadru de reglementare şi legislativ clar şi stabil, am discutat şi ieri cu premierul legat de această nevoie, stabilitatea este importantă pentru orice investitor, mai ales pentru cei care doresc să vină să investească în România. Este nevoie de un instrument care să fie proactiv în atragerea acestor investiţiile, investiţiile nu vin altfel, suntem într-o competiţie regională şi trebuie să fim proactivi şi clari cu ce vrem să atragem în ţară”, a arătat reprezentanta investitorilor străini.

Totodată, în viziunea acesteia, este nevoie să schimbăm această paradigmă din ultimi 30 de ani de a face investiţii în industrii cu valoare adăugată mică şi să ne îndreptăm spre investiţii cu valoare adăugată mare, dublată de modul în care vedem noi evoluţia şi rezilienţa economică.

„Trebuie să ne asigurăm că investiţiile sunt direcţionate spre zona de sănătate, pentru a avea o rezilienţă, precum producerea de vaccinuri în ţară şi altele, pentru a avea o rezilienţă pentru noi situaţii de acest gen, să le gestionăm mai uşor”, a mai spus Jurubiţă.

Sursa: Agerpres
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Consent management powered by Real Cookie Banner