Mașinile chinezești au primit 5 stele la Euro NCAP

De Jurnalul Național 87 citiri
7 min citire

Ultimul bastion al celor care își declară aversiunea față de mașinile „made in China” de câte ori au posibilitatea a fost demolat de cele mai noi teste Euro NCAP. Considerate, de cele mai multe ori nejustificat, ca fiind nesigure, vehiculele produse de companiile din mare stat de la răsărit dovedesc că au avansat enorm nu doar tehnologic, ci și în domeniul protecției oferită pasagerilor și pietonilor.

Maşinile chinezeşti dovedesc că au avansat enorm nu doar tehnologic, ci și în domeniul protecției oferită pasagerilor și pietonilor

Cea mai recentă serie de teste Euro NCAP – organismul european independent care verifică siguranța vehiculelor – arată că mașinile produse în China sunt departe de ideea e nesiguranță. Ba chiar, un exponent al valului de modele produse în China sub brand european, a primit de la specialiștii Euro NCAP „cel mai mare punctaj obținut de orice autoturism testat în ultimii nouă ani”.

Specialiștii Euro NCAP: „Cel mai mare punctaj obținut de orice autoturism testat în ultimii nouă ani”

 

Polestar 3, modelul despre care este vorba, este un SUV electric cu cinci locuri, rival pentru Tesla Model Y. Acesta a obținut un punctaj de 93% pentru protecția pasagerilor copii, cel mai mare punctaj obținut de orice autoturism testat de Euro NCAP în ultimii nouă ani, cu atât mai impresionant cu cât a fost evaluat în conformitate cu cele mai recente protocoale, care sunt cele mai exigente de până acum.

Modelul Polestar 3 a obținut un punctaj de cinci stele

În ansamblu, Polestar 3 a obținut un punctaj de cinci stele, care este acordat pe baza rezultatelor testelor în patru categorii: Ocupant adult, Ocupant copil, Utilizatori vulnerabili ai șoselelor și Sisteme de asistență.

În opinia Euro NCAP, „performanțele mașinii la testele pentru ocupanții copii au fost cele care au impresionat cel mai mult. Atât la testul de coliziune frontală, cât și la testul de coliziune cu barieră laterală, Polestar 3 oferă o protecție bună atât manechinelor cu statura unor copii de șase ani, cât și celor de 10 ani. De asemenea, acesta afișează clar starea airbag-ului frontal atunci când pe scaunul pasagerului din dreapta-față este montat un scaun pentru copii orientat spre spate și are un sistem de detectare care împiedică șoferul să încuie mașina dacă un copil este lăsat în vehicul”.

Aled Williams, director de program la Euro NCAP, a menționat că „performanța Polestar 3 la testele privind pasagerii copii este extrem de aproape de un scor perfect și arată cum un angajament față de siguranța tuturor pasagerilor poate da roade, oferind o protecție excepțională în cazul unui accident. Constructorii de automobile continuă să se ridice la înălțimea provocării de a face vehiculele și drumurile noastre mai sigure, iar Polestar merită recunoaștere pentru stabilirea unui nou standard, indiferent cât de mică poate părea îmbunătățirea”.

În prezent, Polestar este deținută de Volvo Cars și chinezii de la Geely

Polestar și-a început drumul pe piața auto mondială în 1996, ca marcă deținută de o echipă suedeză de motorsport. În 2015, marca a fost cumpărată de Volvo Cars, companie care își dorea un brand dedicat mașinilor electrice pe lângă cel principal. Acum, Polestar este deținută de Volvo Cars și chinezii de la Geely. Același holding chinez controlează însă și Volvo.

Pe lângă rezultatul impresionant obținut de Polestar 3, model asamblat în China, dar și în SUA, un alt model „made in China” BYD Sealion 7, un SUV electric de mari dimensiuni a reușit o performanță similară (93%) în ceea ce privește siguranța pasagerilor copii. Deși nu s-a comportat la fel de bine în timpul celorlalte teste, BYD Sealion 7 a primit un rating Euro NCAP de cinci stele.

Producătorii chinezi se dovedesc și foarte atenți la reproșurile specialiștilor modificând rapid sistemele care au imperfecțiuni. Astfel, Euro NCAP notează că și modelele Geely EX5, Hongqi E-HS9 și JAECOO 7 PHEV au obținut o clasificare de cinci stele, însă după ce au rezolvat problemele identificate în timpul testelor.

Testele au fost „Utilizator vulnerabil al drumurilor” și „Sisteme de asistență”

Rezultatele bune obținute la testele „Utilizator vulnerabil al drumurilor” și „Sisteme de asistență” au contribuit la obținerea calificativului de cinci stele de către GEELY EX5. Cu toate acestea, mașina a pierdut puncte la „Protecția ocupanților adulți”, după ce sudurile de lângă montantul A s-au desprins în timpul testelor. Deși structura a rămas stabilă în testele mai severe, a fost aplicată o penalizare.

În plus, Hongqi E-HS9 a obținut, de asemenea, cinci stele, dar o inspecție post-test a scos la iveală o mică ruptură la airbagul șoferului, ceea ce a dus la o scădere a punctajului pentru protecția capului. Imediat însă, Hongqi a îmbunătățit controalele de calitate atât la uzină, cât și la furnizorul airbag-ului.

La fel şi JAECOO 7 PHEV a atins și el pragul de cinci stele, dar a pierdut puncte la un test de impact frontal, când o parte din airbag-ul lateral cortină nu s-a deschis din cauza unei cleme instalată greșit. Marca a făcut deja ajustări pentru a îmbunătăți calitatea liniei de producție. Toate aceste constatări în privința modelelor GEELY EX5, Hongqi E-HS9 și JAECOO 7 PHEV le aparțin specialiștilor Euro NCAP.

Aşadar, în cea mai recentă serie de teste, pe lângă Polestar 3, BYD Sealion 7, Geely EX5, Hongqi E-HS9 și JAECOO 7 PHEV care au obținut toate cinci stele, au fost verificate și Audi A6 și Cupra Terramar. Aceste două modele au fost și ele la același nivel de cinci stele.

Sursa – www.economica.net

Plata pensiilor în luna mai. Anunțul făcut de Poșta Română

Plata pensiilor în luna mai. Anunțul făcut de Poșta Română. Persoanele în vârstă care primesc pensia prin Poșta Română nu [...]

O nouă scumpire lovește românii din plin. Ce taxă se triplează de luna viitoare

O nouă scumpire lovește românii din plin. Ce taxă se triplează de luna viitoare. Șoferii care obișnuiesc să folosească parcarea [...]

Cum îți construiești un fond de urgență care chiar funcționează

Un fond de urgență nu e despre frică. E despre libertate. Nu-l faci pentru că ești pesimist, ci pentru că [...]

Vârsta de pensionare crește. Cine sunt românii vizați

Guvernul are în vedere majorarea vârstei de pensionare pentru beneficiarii pensiilor speciale, ca parte a unui proces mai amplu de [...]