Ministrului Dezvoltării Cseke Attila a inaugurat Complexul olimpic de nataţie de la Otopeni

145

Complexul olimpic de nataţie de la Otopeni poate găzdui competiţii internaţionale sportive de anvergură importante pentru România şi oferă spaţii pentru iniţierea în înot a copiilor, a declarat, vineri, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Cseke Attila, la inaugurarea acestui obiectiv realizat prin Compania Naţională de Investiţii.

„Categoric în această infrastructură pot fi organizate competiţii internaţionale sportive de anvergură importante pentru România şi, de asemenea, există spaţii prin care generaţia mai tânără, dacă vreţi, copiii pot fi iniţiaţi în ale înotului şi este un lucru extraordinar”, a afirmat Cseke Attila.

În contextul competiţiilor sportive dar si pentru antrenamente, sunt discuţii privind posibilitatea ca federaţiile de profil să-şi desfăşoare activitatea în cadrul complexului de la Otopeni.

În cadrul acestui eveniment, ministrul Cseke Attila i-a înmânat primarului oraşului Otopeni, Silviu Constantin Gheorghe, protocolul de predare-primire a complexului sportiv.

În conformitatea Companiei Naţionale de Investiţii, Complexul olimpic de nataţie de la Otopeni, pentru care s-a alocat un buget de 164.183.457,00 lei, include şase bazine de înot, dintre care două olimpice, unul pentru înot şi unul pentru sărituri, un bazin de antrenament şi trei bazine pentru iniţiere şi recuperare.

Din punct de vedere al dotărilor, noua infrastructură sportivă are o capacitate de 2.797 locuri pentru spectatori, vestiare pentru sportivi, săli de forţă, săli metodice, saune, cabinet medical, sală de conferinţe, cabine pentru presă şi o sală de antrenament pentru sportivii de la sărituri cu înălţime liberă mare – 6 m.

Sursa: agerpres
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata