Moartea în 3 etape. Cât rezistă creierul fără oxigen, de la 3 la 40 de minute

Contrar credinței populare, moartea nu este un eveniment instantaneu, ci un proces complex care se desfășoară în etape clare. Organismul uman nu se oprește brusc, ci treptat, iar înțelegerea acestor faze este decisivă, inclusiv în stabilirea momentului decesului în cazuri de omor, conform Juridice.

Tanatopatogenia, ramura medicinei legale care studiază aceste etape, arată cum evoluează organismul de la declanșarea procesului și până la instalarea morții definitive. O analiză publicată pe Juridice detaliază acest parcurs, subliniind că moartea este „oprirea ireversibilă a funcțiilor vitale- respiratorie, cardio-circulatorie și a sistemului nervos central. Oprirea trebuie văzută ca un proces, nu ca un moment – organismul nu moarea brusc și complet, ci treptat, prin încetarea succesivă a funcțiilor diferitelor sisteme și organe. Cu toate acestea, practic există necesitatea de a stabili un moment cât mai exact care să separe viața de moarte.”

Agonia: Prima luptă, de la secunde la zile

Procesul morții nu este uniform, cu excepția unor traume devastatoare, cum ar fi zdrobirea capului. În majoritatea cazurilor, „moartea parcurge mai multe faze evolutive, care au putut fi individualizate datorită manifestărilor constatate la muribunzi… Etapele succesive în care se instalează moartea sunt: agonia, moartea clinică și moartea biologică sau definitivă.”

Agonia, derivată din cuvântul grecesc pentru „luptă”, este etapa de trecere de la viață la moartea clinică. Se caracterizează prin imobilitate, pierderea contactului cu realitatea, tulburări ale funcțiilor vegetative și paralizarea zonelor superioare ale conștiinței, în timp ce inima și respirația încă funcționează.

Durata agoniei variază drastic:

• Agonie ultrascurtă: moartea se produce în câteva secunde (ex: explozie, cădere de la mare înălțime).
• Agonie scurtă: decesul survine în câteva minute (ex: spânzurare, șoc hemoragic).
• Agonie lungă: poate dura ore sau chiar zile (ex: boli cronice precum leucemia sau insuficiența cardiacă).

Fereastra de 5 minute. Ce este moartea clinică?

După agonie urmează moartea clinică, o etapă intermediară în care funcțiile respiratorii și circulatorii dispar, dar activitatea biologică a țesuturilor se menține. Acesta este un moment critic, deoarece procesul poate fi încă reversibil.

Rezistența celulelor nervoase la lipsa de oxigen (anoxie) este diferită. „Primele celule care mor sunt celulele sistemului nervos central (neuronii), celulele cele mai diferențiate și în același timp cele mai sensibile la lipsa oxigenului (anoxie). Rezistența neuronilor corticali cerebrali la anoxie este de circa trei minute, încetarea funcțiilor lor traducându-se clinic prin dispariția conștienței.” Neuronii din etajele inferioare ale creierului rezistă mai mult. Specialiștii consideră că, fără manevre de resuscitare, „moartea clinică nu poate dura mai mult de 5 minute, interval de timp după care se instalează encefalopatia anoxică, cu apariția leziunilor ireversibile la nivelul neuronilor scoarței cerebrale.”

Este esențial de știut că „dacă se aplică metode de reanimare într-un interval de 2-5 minute, moartea clinică poate fi reversibilă. Moartea clinică nu trebuie confundată cu „moartea aparentă” (vita minima) care este caracterizată prin reducerea la maximum a funcțiilor vitale, astfel încât semnele morții sunt imperceptibile.”

Moartea biologică și coma: Punctul fără întoarcere

Moartea biologică sau definitivă este etapa ireversibilă, când revitalizarea organismului nu mai este posibilă. Acest proces necrotic începe cu neuronii cortexului cerebral, a căror necroză are loc în decurs de o oră de la oprirea circulației, urmată în două ore de moartea celulelor din organele interne. Pielea poate rezista chiar și câteva zile.

În prezent, momentul morții este echivalat cu moartea creierului. Organizația Mondială a Sănătății (OMS) definește moartea ca fiind „pierderea permanentă a capacității de conștiență și pierderea tuturor funcțiilor truncale. Acestea pot rezulta secundar oprirea circulației și/sau a unei afectări cerebrale catastrofice.”

Înaintea acestor etape finale pot apărea stări terminale precum coma. Specialiștii descriu patru grade de comă:

• Coma de gradul I (vigilă): pierdere incompletă a funcțiilor de relație, cu reacție la stimuli.
• Coma de gradul II (propriu-zisă): pierdere completă a funcțiilor de relație, dar cu păstrarea celor vegetative.
• Coma de gradul III (carrus): abolirea funcțiilor de relație, însoțită de tulburări vegetative.
• Coma de gradul IV (depășită): abolirea tuturor funcțiilor, viața fiind menținută doar artificial.

În final, perspectiva medico-legală și juridică acceptată astăzi definește moartea ca fiind un „procesul fiziologic, declanșat de cauze violente sau neviolente, caracterizat prin încetarea completă și definitivă a funcțiilor vitale (cardio-circulatorie și respiratorie), ce determină constituirea leziunilor ireversibile (necrobioză) la nivelul sistemului nervos (cu sistarea funcțiilor creierului, inclusiv ale trunchiului cerebral) și, în final, dispariția individului ca entitate biologică.”