În prezent, în intrea lume, despre cine sunt oamenii din spatele lui Donald Trump, cum se schimbă lumea, ce este teoria acceleraționistă și cum trebuie să ne adaptăm democrațiile la dezvoltarea inteligenței artificiale, care cucerește lumea. Despre toate acestea a vorbit, într-un interviu pentru Antena3.ro, antreprenorul Dragoș Stanca.
Democrația îi încurcă și este plictisitoare
Reporter: „Suntem victime colaterale într-un război geopolitic uriaș” – asta ați scris pe Substack. Care este acest joc din care face parte România? Și între ce și cine ar trebui să aleagă România în această perioadă?
În opinia sa, Dragoș Stanca: Nu pot vorbi în numele României, eu pot vorbi în numele meu. Eu voi alege întotdeauna liberal-democrația și, în general, libertatea.
Stăm într-un joc geopolitic complicat, dintr-un motiv care ține de această luptă dintre viziunea acceleraționistă asupra capitalismului și viziunea mai domolită, chiar de stânga, a dezvoltării lumii.
Cercul din jurul lui Trump are această dorință de a diminua din lentoarea democrației, pentru a accelera dezvoltarea Statelor Unite, în așa fel încât să intre într-o competiție pe baze relativ egale cu China și alte mari puteri; dar în special China și, potențial Rusia, India, alte țări cu putere de dezvoltare și chiar unele țări arabe care vin puternic din spate.
Multe din aceste centre de putere și de inovație nu sunt democrații. Prin urmare, pot să miște mult, mult mai rapid. China își poate dezvolta o strategie de dezvoltare asemănătoare cu strategia unei companii.
Nu degeaba mulți dintre sfătuitorii lui Trump aruncă așa, în podcasturi sau în discuții pe la conferințe, idei de genul cum ar fi ca Florida să fie alocată companiei Apple, care să o trateze ca pe o companie.
Acest miraj al eficienței capitalismului dezlănțuit, neîngrădit de plictisitoarea democrație, neîncetinit, de exemplu, de presă – care pune întrebări, de tot felul, de organizații neguvernamentale, care ridică probleme și așa mai departe.
Este un vis al unui nucleu foarte puternic și influent din jurul lui Donald Trump. În funcție de viziunea pe care o avem asupra lumii, dacă suntem mai degrabă pro-capitaliști sau mai degrabă avem viziuni de stânga, putem să îmbrățișăm una sau cealaltă dintre teorii și cu multe alte nuanțe; că, de exemplu, liberal-democrația, la fel, are și ea nuanțe și este un concept ceva mai larg.
Poate fi condusă o țară la fel cum conduci o companie?
Dar, în esență, așa, ca să simplificăm cât de mult se poate discuția asta, vorbim despre eficiență.
Cum se poate organiza o țară precum Statele Unite eficient, precum o companie foarte performantă care ne oferă, iată, produsele care fac posibilă inclusiv această discuție.
Cum poate o țară să funcționeze la fel de eficient ca o companie? Asta e discuția aproape filozofică pe care o avem acum.
Și vedem toate semnele astea în acțiunile lui Musk, de exemplu, care tratează angajații publici precum angajații unei companii private, cerându-le rapoarte de activitate foarte exacte, măsurându-le performanța etc.
E o discuție veche asta. Întotdeauna, noi, cei din mediul privat, am condamnat lentoarea mediului public, lipsa de eficiență, costurile prea mari versus ce putem face noi, inclusiv în domeniul presei.
Instituția dumneavoastră de presă are un buget, poate greșesc, dar nu cred, semnificativ mai mic decât televiziunea publică și are o performanță comercială semnificativ, de zeci de ori, probabil, mai mare. Iată un exemplu foarte palpabil pentru industria din care facem parte, adică industria media.
Dragoș Stanca: „Conținutul eficient nu este întotdeauna etic”
Dacă ar fi vorba doar despre eficiența comercială, atunci toate televiziunile ar trebui să producă doar conținut care este, într-un fel sau altul, eficient.
Și conținutul eficient nu este întotdeauna etic, nu este întotdeauna bun pentru audiență. Că e ca și cum, de exemplu, toate știrile difuzate de o televiziune ar fi vândute, dar nesemnalizat, unui partener, sau ar fi cumpărate de partidele politice, lucruri care, din păcate, se mai întâmplă și e condamnabil.
Dar despre asta e vorba: etică versus eficiență, eficiență și atât. Și tranzacționalismul pe care Trump îl afișează, inclusiv în chestiunea războiului din Ucraina – „dă-ne resursele ca să-ți dăm apărare” – este o viziune. Are mulți adepți, mai ales cei cu viziuni de dreapta și capitaliste. Dar există și viziunea mai diferită, mai orientată către bine social, către incluziune, către protecție socială și așa mai departe.
Am dat inclusiv acest exemplu, ca să mă fac înțeles. Trebuie, de fapt, să decidem noi, ca societate democratică – încă – și noi, ca și lumea occidentală în general, ce vrem.
Dacă punem semnul egalității între eficiență și bine, s-ar putea să intrăm într-o zonă destul de periculoasă.
Să dau un exemplu foarte dur: când afli că un părinte are o boală în fază terminală, este eficient să nu investești niciun leu ca să-i prelungești viața cu un an-doi, pentru că oricum va pleca dintre cei vii. Nu e rațional și nici eficient să-ți cheltuiești toți banii doar pentru un an, doi în plus alături de părintele tău.
Însă noi – că așa suntem noi, oamenii – probabil că 99,9% dintre noi ar decide să ia eventual și împrumut după ce vând tot din casă ca să prelungească viața părinților, chiar dacă deznodământul se cam știe și speranța… Dar pentru acea speranță, pentru 0,001% suntem dispuși să facem sacrificii.
În spațiul politic și geopolitic, se pare că eficiența este singura care mai contează.
De aceea domnul Trump pare mult mai confortabil în compania lui Xi Jinping, Vladimir Putin, Viktor Orban (așa, ca să dăm și exemple mai aproape de noi).
Vorbim de autocrați focusați pe eficiență, care nu-și pierd foarte mult timpul să discute democratic, să întrebe în dreapta și în stânga.
Dacă o companie vrea să-și concedieze angajații ca să devină mai profitabilă, nu-i întreabă înainte pe angajați: ”Hei, sunteți de acord să fiți concediați?”. Nu. Se decide. Se respectă legea. Sunt concediați oamenii. Și asta este.
Dacă translatăm asta la expulzări, de exemplu – ce se întâmplă acum în State, putem vedea sau înțelege foarte clar care e diferența filozofică aproape de a vedea lucrurile diferit.
Iar Trump crede cu sinceritate că face un bine Americii. Sau asta e părerea mea. El crede cu sinceritate că, dacă nu face asta, alte țări care sunt mai eficiente – nu neapărat mai bune pentru oameni, dar mai eficiente – vor lua supremația globală și vor crea probleme existențiale sau, mă rog, probleme serioase Statelor Unite.
Cine are de suferit în lumea nouă a lui 2025
Reporter: Cine sunt cei lăsați în urmă în lupta asta pentru eficiență? Cine are cel mai mult de suferit?
Dragoș Stanca: Păi, noi avem foarte mult de suferit. Și toate țările care nu sunt, de fapt, pe picioarele lor. Haideți să fim onești și să ne uităm în oglindă.
Suveranismul, în cazul României, este un vis utopic, o ipocrizie absolută. Într-o economie atât de conectată precum e economia curentă globală, nu poți fi suveranist, având PIB-ul per capita și gradul de îndatorare publică pe care îl are România.
Când ne credem mai importanți decât suntem
Poți să fii poate, suveranist, ca Statele Unite, ca China, ca India, Brazilia poate să fie suveranistă.
Dar România nu poate fi suveranistă, pentru că depinde de ”alte corpuri cerești”. Dacă am fi o planetă, România ar fi un satelit, care nu ar putea exista pe orbită stabilă, dacă nu ar avea o planetă mai mare, în jurul căreia să graviteze. Țări cu nivel de dezvoltare și economic și populații mult mai ample sunt planete. Noi suntem un satelit; un satelit nu poate fi suveran. Doar o planetă poate să își permită luxul suveranismului.
Reporter: Deci ne credem mai importanți decât suntem.
Dragoș Stanca: Este, de fapt, o discuție manipulativă și ipocrită, prin care suveranism înseamnă, de fapt, schimbarea planetei în jurul căreia să gravităm.
Noi acum suntem într-o mare măsură dependenți de planeta Bruxelles și planeta Washington, într-o ceva mai mică măsură.
Suveranism înseamnă, de fapt, fie să gravităm mai mult în jurul planetei Washington; sau dacă planeta Washington și planeta Moscova se înțeleg ca atare, să fim alocați ca satelit în jurul planetei Moscova.
Depinde foarte mult de noi dacă înțelegem asta, dacă renunțăm la această trufie contraproductivă și înțelegem o realitate care se vede pe orice foaie de hârtie și în orice discuție rațională, și luăm cele mai bune decizii pentru viitorul nostru.
„Omenirea și societatea nu pot funcționa având mii de păreri și mii de polemici în paralel”
Reporter: Se vorbește foarte mult despre războiul hibrid, despre manipularea de pe rețelele sociale și tot dumneavoastră spuneați că fact-checkingul a dispărut de pe marile rețele sociale. Cum mai putem face, astfel, distincția între adevăr și manipulare? Sau între între adevăr și minciună?
Dragoș Stanca: Nu putem face, într-un mediu algoritmizat și atomizat cum e mediul digital acum. Ca să înțelegem puțin mai clar despre ce e vorba – și iarăși încerc să fiu echilibrat, există argumente pro și contra de ambele părți ale acestei polemici planetare.
Acum 30 de ani, când am început eu să lucrez într-un fel sau altul în domeniul comunicării și media, existau mult mai puține canale media și mult mai puține căi de distribuție a mesajelor.
Prin urmare, aveam câteva centre de opinie și informație care luptau între ele ideologic și comercial și stabileau într-un fel sau altul agenda publică, dar nu atât de fragmentate.
Erau câteva televiziuni, câteva radiouri, câteva site-uri care nici nu erau acum 30 de ani, dar au apărut ulterior. În etapa următoare, anii 2000, au apărut extraordinar de multe site-uri, dar în continuare această discuție era unidirecțională, adică erau știri publicate de acele site-uri și ajungeau la cititor.
Cititorul mai comenta la cafea sau lăsau un comentariu în forum, dar cam atât.
Ce s-a întâmplat total nou a survenit la finalul anilor 2010 și până în prezent când s-a multipolarizat și algoritmizat consumul de informație, nu de informare.
Informarea s-a dus exponențial în jos, informația s-a dus exponențial în sus.
A apărut social media, care a dus la o hiperpolarizare. Fiecare are televiziunea lui, podcastul lui, canalul lui de Youtube sau canalele, algoritmul, „rabbit hole-ul” algoritmic în care intri, dacă te uiți ceva mai mult la un anumit tip de mesaje și un anumit tip de clipuri și rămâi în el și crezi că doar ăla este adevărul și calea și așa mai departe.
Omenirea și societatea, în general, nu pot funcționa având mii de păreri și mii de polemici în paralel.
E ca și cum am crede că putem ajunge la o concluzie într-o berărie în care toată lumea se ceartă cu toată lumea și, eventual, își dă și cu halbele de bere în cap.
Avem nevoie de structură, de mai multe filtre, care să ghideze temele cu adevărat importante, și de tehnici și tehnologii și, deontologic vorbind, de recul prin care să deosebim adevărul de ficțiune.
„Adevărul” lui Elon Musk despre Călin Georgescu
Și o să dau un exemplu exact pentru „prietenul nostru Elon Musk”: a circulat pe Tiktok un clip în această săptămână cu Elon Musk, care pare că și-ar fi lăsat copilul în urmă pe scenă, după ce a coborât de la un speech pe care l-a ținut la un miting al lui Donald Trump, și că, practic era o dovadă cât de iresponsabil este ca părinte.
Pur și simplu pare din acel clip, cât se poate de clar, că el dispare din peisaj și copilul rămâne rătăcit pe scenă. Ei bine, după ce acel clip s-a viralizat, a apărut un alt unghi de filmare din care s-a văzut că, într-adevăr, copilul a rămas puțin în urmă, dar că părintele responsabil – Elon Musk – s-a întors după copil și l-a certat un pic, l-a luat și l-a adus apoi în culise.
Ei, Elon Musk face în fiecare zi ce au făcut cei care au distribuit prima parte a clipului: nu pune contextul necesar, nu prezintă întregul în toate faptele care duc la construirea adevărului.
El spune: „a fost arestat cel care a câștigat alegerile în România”. În primul rând, nu a fost arestat, a fost condus la audieri. Și, în al doilea rând, nu a câștigat alegerile din România, a câștigat primul tur al alegerilor din România, pentru că turul doi n-a mai avut loc.
Sunt niște nuanțe importante, dar astea deosebesc faptele și adevărul de ficțiune și manipulare.
Suntem acum într-o paradigmă de comunicare, în care nu doar că nu mai contează adevărul și că adevărul încurcă.
„Suntem în era post-adevărului amplificat algoritmic”
Din nefericire, în ideea „scopul scuză mijloacele” – inclusiv de la nivelul conducerii Casei Casei Albe – vedem folosindu-se dezinformarea ca armă de comunicare.
Adică se propagă narative false, de genul „am cheltuit 50 de milioane de euro pe prezervative în Gaza”, deși era Gaza din Mozambic, nu Fâșia Gaza și așa mai departe. Și se insistă apoi că ei, dar nu e așa de important, că nu era Gaza din Gaza, ci din Mozambic, că problema rămâne.
Și nu contează că banii nu erau pe prezervative, ci erau pe cheltuieli pentru un program mai complex de prevenire a SIDA și așa mai departe.
Deci, da, suntem într-o eră a fost adevărului, a post-adevărului amplificat algoritmic. Și noi ca societăți, mai ales România, trebuie să înțelegem asta.
Și, din păcate, cred că în unele situații chiar e necesar să adoptăm și noi strategii de acest tip, pentru că nu ne mai putem apăra cu mijloacele deontologice și etice tradiționale împotriva unui val de dezinformări care produce efecte. Nu de ieri, de azi.
Retargetare și manipulare
Acești oameni care sunt foarte vulnerabili și foarte predispuși în a fi manipulați sunt și cei mai vulnerabil din punct de vedere intelectual.
Ei sunt oamenii care cred că un ceai poate vindeca un cancer la colon. Iar în unele scenarii se pare că au existat operațiuni prin care servicii ale unui stat ostil – nu am dovezi că ar fi Rusia, dar pare a fi ceva gen Rusia – au profilat acești oameni vulnerabili din punct de vedere al instructajului, al educației, vânzându-le tot felul de produse absurde despre care se presupune în mod fals că fac minuni.
Iar apoi au fost retargetați, cum se zice în limbaje de specialitate, cu alte mesaje de genul ”ce rău e NATO” și ce ”rea e Uniunea Europeană” și ce bine ar fi României dacă ar scăpa de aceste poveri. Evident că acei oameni, prin inginerie socială, prin targetare, retargetare ar putea chiar să creadă că acea treabă este posibilă.
Ce-a pățit Elon Musk
Reporter: Elon Musk a fost admirat ani la rând de multă lume. Părea că vrea să dezvolte știința și că face lucruri minunate pentru viețile noastre. În urmă cu doi ani, scria că e alături de Ucraina, iar acum pare să creadă că Ucraina este, de fapt, statul agresor. Ce credeți că a pățit de i s-a schimbat părerea radical?
Dragoș Stanca: Probabil este și sub influența unei dorințe acerbe de a modifica istoria.
Probabil că senzația asta de acel „sindrom Hybris”, care te face să te crezi mai presus, un supraom, îl afectează, totuși, și pe el.
Dacă ne uităm mai atent în istoria lui, are tot timpul referințe la super-eroi, la eroi de benzi desenate și așa mai departe.
În poziția de cel mai bogat pământean, în poziția de cel mai influent influencer de pe Terra, la vârsta pe care o are și la background-ul pe care îl are, putem suspecta că a fost, cumva, sau a devenit victima unei chestiuni de genul OK, sunt un fel de Dumnezeu care decide.
Cred, de asemenea, că s-ar putea să fie animat de patriotism real și chiar să creadă că face bine Americii și să nu-i pese că face rău întregii planete.
Chiar mi-e greu să judec, chiar și din punct de vedere personal, având în vedere că și eu l-am admirat pentru partea, mă rog, spectaculoasă a dezvoltărilor tehnologice în care a fost parte.
Da, oamenii și faptele cred că trebuie separate câteodată. Și cred că trebuie să ne uităm ce e bine, ce e rău, în funcție de acțiune, nu neapărat să punem ștampile pe om.
„Schimbările radicale în lume nu au fost făcute de oameni rezonabili”
Poate că într-un an-doi, așa cum acum doi ani îi dorea lui Donald Trump să plece în lumina amurgului, să dispară de pe scena publică și era, practic, un oponent al lui, poate peste doi ani se va întoarce și va zice că a greșit sau că a fost totul o înscenare, încercând să repare din interior sistemul și să prevină știu eu ce dictatură în Statele Unite și așa mai departe. Cel mai probabil, fanii lui îl vor crede, indiferent de ce va spune.
Poate să spună și că n-a fost el însuși și că a fost răpit și așa mai departe. Este un personaj extravagant, este un personaj distructiv.
Dar există o vorbă care se aplică, cred, foarte bine și în cazul lui Elon Musk. George Bernard Shaw cred că a spus asta: că niciodată schimbările radicale în lume nu au fost făcute de oameni rezonabili.
Oamenii rezonabili, în principiu, sunt de bun simț. Fiind de bun simț, încearcă să meargă pe căi ceva mai de mijloc, mai convenționale și deci nu provoacă acest distruption.
Schimbarea radicală poate fi uneori bună, alteori – nu neapărat. Iarăși, depinde de ceea ce consideră fiecare dintre noi că ar fi bine.
Adepții capitalismului și cei din America din zona de business probabil sunt în extaz că iată, în sfârșit, America nu mai stă să asculte de Uniunea Europeană și companiile lor vor putea să meargă fără toate frânele GDPR și alte reglementări mai libere în piețele europene, dacă va reuși această strategie. Cei care sunt mai degrabă pe partea cealaltă a viziunii asupra lumii sunt îngrijorați, panicați, speriați.
Reporter: Cum comentați ceea ce s-a întâmplat la Casa Albă, între Volodimir Zelenski, Donald Trump și JD Vance?
Dragoș Stanca: Pentru cei care au urmărit traseul lui JD Vance și faptul că el este un apropiat al lui Peter Thiel, care este un adept al teoriei acceleraționiste, lucrurile nu par deloc ciudate.
Vă recomand articolul „Monarhia AI”, care explică exact teoria acceleraționistă și care este legătura dintre Peter Thiel, JD Vance și Donald Trump.
Pe scurt și pe înțelesul tuturor: Peter Thiel – care este un om extraordinar de influent și un susținător veche a lui Donald Trump din zona de tehnologie – este adeptul acestei teorii care, pe partea ideologică, spune că Europa trebuie lăsată de America la dispoziția Rusiei, pentru că Rusia poate să facă ordine în derapajele liberale extreme ale Europei.
Cum cred liderii Americii că rușii pot scoate fițele din capul europenilor
Cumva, viziunea mai conservatoare asupra dezvoltării lumii, coroborată cu viziunea asta autocratică condusă de tehnologie, crede că, decât în loc ca America să-și piardă timpul cu negocieri, cu plata unor amenzi pentru tot felul de încălcări ale legislației europene, ar trebui pur și simplu să se retragă o vreme, cel puțin din Europa, și să lase Europa să se confrunte direct cu Rusia; Rusia fiind mult mai mare și mai hotărâtă și mai puternică, urmând să rezolve, cum ar veni, așa, într-un limbaj mai colocvial, „fițele” noastre, ale europenilor, și să ne disciplineze, ca să ne putem apoi îmbrățișa la rândul nostru noua ordine globală, care este cu mai puține dezbateri democratice, adică cu mai multă decizie centralizată, cu mai multă tehnologie care să ia decizii în locul plictisitoarelor dezbateri.
Există argumente solide de partea adepților acestei teorii, în sensul că, de exemplu, în loc să existe îndelungi dezbateri pentru o nouă legislație între politicieni care pe parcurs pot fi corupți într-o societate și capitalistă și democratică în același timp, e mai bine ca un AI, o inteligență artificială setată din start pentru interesele strategice ale respectivei țări să ia acele decizii și să propună direct reglementarea respectivă în cea mai bună formă posibilă; pentru că oamenii sunt imperfecți, supuși greșelii și așa mai departe.
Cumva, predarea totală a deciziilor întru binele teoretic al comunității către zona tech e văzută ca un beneficiu de oamenii din această tabără de gândire. Iar JD Vance este un adept al acestei teorii. A fost chiar angajat al lui Peter Thiel, și prin urmare, împinge acest narativ pentru că îl consideră bun pentru țara sa și pentru interesele companiilor care l-au susținut să ajungă în această poziție.
Mai puține discuții, mai puțină democrație. Și oleacă de cruzime, dacă e cazul
Reporter: Am asistat la scena aceea din Biroul Oval, cu cearta dintre Zelenski, JD Vance și Donald Trump. Ceea ce s-a întâmplat acolo nu poate fi asemănat, cumva, cu cei fac acei bullies în curtea școlii? Doar că se întâmplă la nivel planetar.
Dragoș Stanca: Ba da, evident. Dar niciodată o companie condusă democratic și de un șef foarte prietenos și înțelegător cu problemele angajaților nu a reușit să facă nimic remarcabil.
Vă recomand biografia lui Steve Jobs. Cu toții admirăm produsele Apple și ce grozavă compania este Apple. Dar Steve Jobs, ca individ, ca manager, a fost un om îngrozitor. Pentru compania lui – foarte eficient, pentru cei care au lucrat cu el – un coșmar.
Așa se construiesc uneori companiile și cred acești oameni și societăți puternice că, prin mai multă hotărâre, prin mai puține discuții și parlamentări și uneori prin cruzime sau prin trecerea la „și altele” a unor pierderi de vieți omenești și așa mai departe.
Care mai e viitorul democrației
Reporter: Ce șansă mai are democrația în astfel de vremuri?
Dragoș Stanca: Democrația este într-un moment de cumpănă. Democrația, în modelul pe care îl cunoaștem noi; pentru că mai sunt alte forme de democrație sau principii ale funcționării democratice care, eventual, se pot adopta.
Dar dacă e să fac o predicție, în actualul ecosistem tehnic, mental, dinamica globală generală dă șanse destul de reduse supraviețuirii democrațiilor în actuala lor formă.
În cea mai mare probabilitate vom vedea apărând forme noi, hibride, în care o parte din deciziile luate acum prin dezbateri democratice vor fi luate cu asistența tehnologiei.
Probabil va deveni din ce în ce mai evident și mai firesc ca anumite reglementări să fie elaborate de inteligența artificială pe baza legislației mai vechi, pe baza unor inputuri diverse, de date noi, și a unor scopuri pe care dorim să le atingem cu acele reglementări.
Vom asista la un sistem hibrid în care adepții acestui nou sistem vor spune că este mai eficient, mai bazat pe mai multă meritocrație și pe logică.
Iar oponenții, cu argumente de fiecare parte a baricadei, vor spune că asta înseamnă clar drumul spre dictatură, autocrație și o societate ca în filmele science fiction, în care toate deciziile sunt luate de un computer.
Ca să ne gândim într-o notă ceva mai optimistă, întotdeauna schimbările radicale au speriat oamenii. Inclusiv când a apărut scrisul a fost o întreagă dezbatere vizavi de cât de mult rău va face scrisul, pentru că oamenii își vor pierde capacitatea de a memora și nu va mai avea nimeni de ce să țină minte nimic. Nu putem ști noi, din poziția pe care o avem cu adevărat, cât de rău sau cât de bine va fi viitorul.
Ce putem ști cu siguranță este că va fi radical diferit. Și ce putem afirma, cu certitudine, este că cei care nu înțeleg modul în care funcționează tehnologia și nu vor aloca timp înțelegerii acestor noi realități, din păcate, vor fi lăsați în urmă.
De aceea, spun de fiecare dată când am ocazia: avem nevoie de educație tech și educație digitală, în primul rând în rândurile celor care ne conduc și iau decizii pentru noi, în unele situații, neînțelegând exact de ce le iau sau cum funcționează un algoritm sau de ce e important să înțelegem principiile, măcar de bază, ale funcționării inteligenței artificiale.
Pentru că, altminteri, România va deveni un soi de teritoriu, ca triburile izolate din Amazon, care încă fug de ce numim noi civilizație. Trebuie să ținem pasul, să ne auto-educăm, să avem o strategie și să trecem cu bine peste provocările care vor urma.
Important este să ne învățăm copiii că e important să priceapă de ce tehnologia le va marca viitorul în mod radical și de ce e bine să dedice timp învățării acestei tehnologii.
Este iarăși important să înțelegem și să ne ferim copiii de pericolele dependenței de algoritmizare. Cred că principala calitate, în viitor, va fi aceea de a reuși să nu te lași influențat doar de puterea manipulărilor algoritmice, să poți să te extragi din fed, să poți să oprești scrollingul.
Cred cu tărie că excesul de consum de media algoritmică și asistată de inteligența artificială va deveni, dacă nu este deja, o problemă mult mai gravă decât dependența de mâncăruri bazate pe zahăr sau care provoacă probleme de sănătate serioasă sau fumatul ori alte tipuri de dependență.
Va fi un impact mult mai serios asupra noastră și a viitorului nostru din zona asta, dacă nu știm cum să facem tehnologia să devină un instrument care să lucreze pentru noi, nu care să lucreze împotriva noastră sau să ne folosească în întru binele altora, nu întru binele nostru, ca indivizi.
Sursa – www.antena3.ro
